Fotbal: Farul Constanța - Petrolul Ploiești 2-1, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.
Gabriel Iancu a deschis scorul pentru Farul (35 - penalty), după ce armeanul Narek Grigorian a fost faultat în careu de beninezul Yohan Roche. Petrolul a egalat chiar înainte de pauză, prin finlandezul Tommi Jyry (45).
Ionuț Cojocaru (88), introdus pe teren în min. 82, a adus victoria echipei antrenate de Gheorghe Hagi, cu două zile înainte ca fostul mare fotbalist să împlinească 60 de ani.
Petrolul a avut două mari ocazii de gol în prima repriză. Gheorghe Grozav a trimis cu capul mingea în transversală (9), după o ieșire hazardată a portarului Alexandru Buzbuchi. Cristian Ganea a respins de pe linia porții mingea trimisă de Mihnea Rădulescu (41), după ce Buzbuchi a ratat intervenția.
Farul venea după șapte etape consecutive fără victorie, cinci egaluri și două eșecuri.
Petrolul era neînvinsă de trei etape, în care obținuse două victorii și un egal.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.
FC Farul Constanța - FC Petrolul Ploiești 2-1 (1-1), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu, 20:00)
Au marcat: Gabriel Iancu (35 - penalty), Ionuț Cojocaru (88), respectiv Tommi Jyry (45).
Arbitru: Marcel Bîrsan (București); arbitri asistenți: Radu Adrian Ghinguleac (București), Ionuț Marius Bobe (București); al patrulea oficial: Ana Maria Terteleac (Berceni/Ilfov)
Arbitru video: Cristina Mariana Trandafir (București); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Oltenița)
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Iuliuss Nemțeanu (Ghermănești/Ilfov) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: FC Petrolul Ploiesti/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nou-promovata Corvinul Hunedoara a debutat cu o victorie în noul sezon, 3-0 cu FK Csikszereda
Nou-promovata Corvinul Hunedoara a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 3-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal. Corvinul, revenită în elita fotbalului românesc după 34 de ani, a deschis scorul din penalty, prin slovacul Andrej Fabry (57), după un fau
Fotbal: Tehnicianul Ionuț Chirilă va conduce banca tehnică a echipei CS Dinamo
Reprezentanții clubului CS Dinamo au anunțat, luni, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că tehnicianul Ionuț Chirilă va fi antrenorul principal al echipei care va evolua în viitorul sezon în Liga a 2-a. ''Ionuț Chirilă este oficial noul antrenor al echipei de fotbal CS Dinamo care va evolua în Liga 2'
FR de Șah a lansat disciplina ''Didactica predării șahului educațional'' în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara
Federația Română de Șah a lansat, luni, la sediul Agenției Naționale pentru Sport, disciplina ''Didactica predării șahului educațional'' în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, cursurile urmând să înceapă din toamna acestui an. În cadrul conferinței de presă, președintele Federației
VIDEO Tenis: Egipteanca Mayar Sherif a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA)
Jucătoarea egipteană de tenis Mayar Sherif a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 246.388 de euro, după ce spaniola Paula Badosa a abandonat la scorul de 6-4, 4-0, în finala desfășurată luni. Finala a început duminică, a fost întreruptă la scorul de 3-3 din cauza unei ploi torențiale
Handbal masculin: România, clasată pe locul 14 la Campionatul European U20
Echipa României s-a clasat pe locul 14 la Campionatul European de handbal masculin Under-20 - M20 EHF EURO 2026 pe care l-a găzduit, după ce a fost învinsă de Islanda cu scorul de 39-26 (21-10), duminică, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca, într-o partidă pentru locurile 13-14. Tricolor
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești, victorie la limită cu Dinamo (1-0), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal. Rodrigo Martins (39 - penalty) a marcat singurul gol al partidei, după un fault comis de Laurențiu Opruț asupra lui Leo Teixeira.
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe Farul Constanța cu 2-1, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-1 (1-0), duminică, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal.
Înot: CSM Constanța a obținut încă trei victorii în Cupa României
Sportivii de la CSM Constanța au obținut trei victorii, sâmbătă, în ziua a doua a Cupei României la înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureș, după cele patru de vineri. Alecsia Maria Tenciu s-a impus la 100 m bras, Aissia Claudia Prisecariu la 100 m liber, iar Daria Măriuca Silișteanu a câștigat la
Tenis: Paula Badosa și Mayar Sherif vor juca finala turneului UniCredit Iași Open (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa și egipteanca Mayar Sherif vor juca finala turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 246.388 de euro, duminică, nu înainte de ora 17:30. Badosa, care a venit la Iași după ce a câștigat titlul WTA 125 la Bastad, a reușit a noua sa victorie consecutivă, sâmbătă,
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a debutat cu o victorie la scor în noul sezon al Superligii, 4-0 cu UTA
Universitatea Craiova a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-0 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Samuel Teles (62), cu un șut de la 20 de metri. Ștefan Baiaram (87) a majorat diferența, după o acțiune a lui Carlos Mora. Atacantul fr
VIDEO Fotbal: Oțelul Galați - CFR Cluj 2-1, în Superligă
Oțelul Galați a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal. Joao Lameira a marcat primul gol al partidei, după un corner executat de Nuno Pedro (4). CFR a egalat din centrarea lui Andres Sfaiț (58).
#AnulNadia Gheorghe Hagi: Nadia reprezintă perfecțiunea, vom fi întotdeauna mândri de ea
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a afirmat, sâmbătă, la inaugurarea sălii 'Nadia Comăneci' din Otopeni, că fosta mare gimnastă reprezintă pentru el perfecțiunea și că întotdeauna îl va face să se simtă mândru că este român. 'Felicitări domnului Țiriac pentru că
#AnulNadia Ion Țiriac: Cu Sala 'Nadia Comăneci' ne plătim tributul, pentru că o fătucă a devenit regina lumii
Omul de afaceri Ion Țiriac a afirmat, sâmbătă, cu ocazia inaugurării sălii de gimnastică 'Nadia Comăneci' din Otopeni, că prin această bază sportivă românii plătesc tributul fostei mari sportive care a devenit 'regina lumii' odată cu obținerea primei note de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. '
#AnulNadia Nadia Comăneci: 18 iulie va fi întotdeauna cea mai emoționantă zi din viața mea
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, rămasă în istorie prin obținerea primei note de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, a afirmat, sâmbătă, cu ocazia inaugurării sălii de gimnastică din Otopeni care îi poartă numele, că ziua de 18 iulie, în care a obținut această performanță, rămâne cea mai emoționantă din întreaga sa
Tenis de masă: Argint pentru Robert Istrate și Bianca Mei-Roșu, la dublu mixt U19, la Europenele de juniori
Jucătorii români Robert Istrate și Bianca Mei-Roșu au obținut medaliile de argint în proba de dublu mixt la Under-19, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori de la Gondomar (Portugalia), după ce au fost învinși în finală de francezii Antoine Noirault/Leana Hochart cu 3-1 (13-11, 4-11, 12-10, 12-10).













