Handbal: Constantin Din - Ordinul Novak impune 40% români în raportul de joc, nu efectiv pe teren
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că ordinul de ministru dat de Eduard Novak în 2022 impune obligativitatea cluburilor de a avea români în proporție de 40% dintre jucătorii aflați în raportul de joc și nu pe teren, lucru pe care echipele îl vor respecta.
Din susține că ordinul Novak nu este clar și menționează că aplicarea unui procent de români de 40% dintre jucătorii aflați în teren la fiecare meci este imposibilă la handbal.
'Ordinul Novak l-am introdus de la bun început în regulamentele noastre, am avut și sancțiuni pentru cluburile care nu au respectat prevederile lui. Inclusiv în acest sezon avem obligativitatea respectării lui, iar sancțiunile sunt la ANS. Procentul impus de ordinul Novak este de 40%. Însă ordinul nu este foarte clar. Iar justiția a spus să respectăm ordinul. Eu interpretez ordinul prin obligativitatea de a avea jucători români în proporție de 40% din numărul celor de pe raportul de joc, nu pe teren. Deci acești sportivi pot juca în meciul respectiv. Nu se menționează în ordin să fie 40% pe teren, domnul Novak în declarațiile sale așa sugera, pe teren, dar clarificări concrete nu sunt. Putea să modifice dânsul ordinul și să scrie 'pe teren', era simplu. Dar e incredibil de greu pentru handbalul românesc să aplice acest procent de 40% pe teren. Pentru că sunt schimbări multiple, rapide și permanente, când să le verifici, ce se întâmplă la eliminări și așa mai departe. Și cine verifică, pentru că arbitrii nu au timp să verifice numărul de pe teren, deci e foarte complicat', a spus el.
Constantin Din crede că ordinul Novak ar putea fi înlocuit cu un ordin al noului președinte al Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, care să aducă clarificări.
'Forul responsabil pentru aplicarea acestui ordin este Agenția Națională pentru Sport. Am avut deja câteva discuții pe tema asta. E un președinte nou acolo care ne-a transmis că avem obligația să protejăm pe jucătorii tineri și să venim cu o strategie în acest sens. Eu mă gândesc că în perioada următoare s-ar putea să avem un ordin Matei. S-ar putea. Un ordin care să-l înlocuiască, să îmbunătățească ordinul Novak aflat acum în vigoare', a explicat oficialul FRH.
Acesta susține că handbalul poate ajunge la un număr de 8 români și 8 străini în raportul de joc gradual, în decurs de 4-5 ani.
'La întâlnirea cu cluburile fiecare și-a exprimat o părere, iar concluzia a fost că trebuie să protejăm jucătorul român și că ar trebui să avem înscriși pe raportul de joc un număr mai mare de români, ca obligativitate. Sunt păreri și păreri, au fost propuneri și de 8 jucători români pe raportul de joc, deci 8 cu 8. Iar eu cred că lucrurile acestea se pot realiza și le vom face gradual. Asta pentru că e dificil de implementat din prima având în vedere că cluburile au contracte semnate cu jucători străini. În afară de 2-3 cluburi, toate au fost de acord cu impunerea unui număr de români pe raportul de joc. Progresiv ne dorim să ajungem la 8 români cu 8 străini pe raportul de joc. E nevoie de o strategie clară ca în 4-5 ani să ajungem la 8 cu 8, cum ne dorim', a menționat el.
'Deci vom avea obligativitatea unui număr de români pe raportul de joc, pentru că dacă vom impune un număr de români pe teren atunci lucrurile se vor deranja foarte tare. E destul de complicat, e o specificitate a sportului nostru. La handbal schimbările de jucători se fac frecvent. E o uzură fizică mare, o viteză de joc foarte mare și atunci e nevoie de schimbări permanent. Dacă impunem un număr de români pe teren vom da peste cap totul, începând cu sistemul de joc. E practic imposibil. Vom avea cât de curând o ședință a Consiliului de Administrație și să pregătim o strategie clară. ANS își dorește să vadă această strategie a noastră pentru a proteja jucătorul român. 40% din cei 16 jucători de pe foaia de joc, înseamnă 6,4... o să decidem în Consiliul de Administrație dacă impunem 6 sau 7 începând cu sezonul următor', a adăugat Din.
FRH va impune cluburilor înființarea de echipe la mai multe categorii de vârstă pentru mărirea bazei de selecție.
'Ordinul acesta nu va influența negativ rezultatele echipelor românești în cupele europene. Eu cred că avem jucători români talentați, dovadă modul în care naționala de seniori s-a exprimat la Campionatul European. Noi trebuie să avem grijă de echipele naționale și de aceea am organizat o întâlnire cu reprezentanții cluburilor din ligile naționale pentru a putea ajuta mai mult jucătorii români tineri. Prin Consiliul de Administrație noi am decis ca cluburile din ligile naționale să își formeze o piramidă completă, adică să aibă echipe la mai multe categorii de vârstă. Din acest sezon avem obligativitatea de a avea o echipă de juniori, urmând ca din doi în doi ani să cluburile să își formeze piramida. Așa încât în 2029 să avem toate cluburile cu piramida completă, asta implică echipe de juniori 3 (Under-14), juniori 2 (Under-16), juniori 1 (Under-18) și tineret (Under-20). Pentru că e clar că avem nevoie de o bază de selecție cât mai mare pentru echipele naționale. În momentul de față avem 11.100 de sportivi legitimați, un număr mult mai mare decât acum 3 ani', a mai spus Constantin Din.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis săptămâna trecută că ordinul Novak trebuie pus în aplicare în cadrul unui proces deschis de clubul Gloria Bistrița împotriva Agenției Naționale pentru Sport privind obligativitatea ordinului.
La 7 iulie 2022, Ministerul Sportului, Eduard Novak, anunța că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competițiile naționale în sporturile de echipă. Ulterior, ministrul Sportului, Eduard Novak, a mărit sancțiunile pentru cluburile care folosesc un procent mai mare de 60% de sportivi străini de la 3.000 la 30.000 și chiar 50.000 de lei pe meci. Mai multe federații naționale printre care FR de Fotbal și FR de Handbal au contestat ordinul de ministru, susținând că acesta încalcă principiul liberei circulații a forței de muncă, așa cum este prevăzut în Tratatul Uniunii Europene.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic













