Canotaj: Elisabeta Lipă - Plecarea lui Antonio Colamonici nu e o pierdere, dar modul în care a plecat e urât
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, marţi, că plecarea antrenorului italian Antonio Colamonici de la conducerea tehnică a lotului olimpic de canotaj al României nu este o pierdere, însă a subliniat că modul în care acesta a plecat este urât.
"Ca specialist în canotaj pot să spun că plecarea lui Antonio Colamonici nu este o pierdere, pentru că la un moment dat tot se întâmpla. Nu poţi să stai la infinit. Simţi nevoia să te duci acasă, Antonio are patru copii, deci probabil că aşa a decis că e mai bine pentru el. Modul în care a plecat este urât. Nu de ce a plecat. Pentru că e de înţeles de ce a plecat", a precizat ea.
Lipă, autosuspendată din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Canotaj în vara anului trecut, când a preluat mandatul la ANS, a menţionat că nu s-a certat cu Antonio Colamonici.
"Eu de un an şi jumătate nu mai sunt preşedinta Federaţiei Române de Canotaj. Deci eu nu am avut nicio ceartă, nicio discuţie cu Antonio Colamonici. E şocant nu că a plecat de la lotul olimpic al României... pentru că probabil şi-a dorit să plece acasă, însă pentru mine, omul Elisabeta Lipă, este şocant modul cum a plecat Antonio. Cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine trebuia să îmi spună un mare mulţumesc. Pentru că în toţi aceşti ani eu i-am pus la dispoziţie ca preşedintă de federaţie totul, cum nu reuşisem pentru niciun alt antrenor de până atunci. Tocmai pentru că am avut încredere şi l-am susţinut. Sincer vă spun însă că niciun antrenor principal, oricât de bun ar fi el, dacă nu are în spate specialişti şi ajutor, nu valorează nimic. El avea planuri de a rămâne în România (n.r. - obţinuse cetăţenia română) şi acesta este încă un motiv în plus să îmi spună mie un mare 'mulţumesc'. Nu ştiu de ce vorbeşte el despre 'lipsă de respect'. El e cel mai în măsură să spună cine nu l-a respectat. Eu i-am oferit tot respectul. Ce-i drept, de când sunt la ANS nu am mai avut timpul necesar să mă ocup ca înainte pentru că sunt şi eu om", a spus ea.
Preşedinta ANS susţine că are încredere în ceilalţi antrenori din colectivul tehnic care au contribuit la performanţele lotului olimpic de canotaj în ultima perioadă.
"Eu am mare încredere în toţi cei 11 antrenori care au stat zi de zi în cantonament cu lotul olimpic. Deci nu a murit nimeni, aşa că nu înţeleg cine cu cine s-a certat. Eu nu m-am certat cu nimeni", a afirmat Elisabeta Lipă.
Antrenorul Antonio Colamonici a anunţat că părăseşte lotul olimpic de canotaj al României, el fiind prezentat duminică în funcţia de director tehnic în cadrul Federaţiei Italiene de Canotaj.
Sub comanda lui Colamonici, lotul olimpic de canotaj al României a câştigat două medalii de aur şi trei de argint la JO 2024, după ce obţinuse o medalie de aur şi două de argint la JO din 2021.
În septembrie, italianul Antonio Colamonici (53 de ani) a depus jurământul de credinţă şi a devenit oficial cetăţean român. Aflat în România din 2017, tehnicianul a adus României nu mai puţin de 184 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene la seniori şi tineret.
Antonio Colamonici a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler pentru aportul său la câştigarea celor 5 medalii (2 de aur şi 3 de argint) ale lotului României de canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
În noiembrie, Colamonici a fost premiat cu titlul de antrenorul anului la gala premiilor Federaţiei Internaţionale de Canotaj (World Rowing).
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve














