RETROSPECTIVĂ 2024 Cornel Milan (tir cu arcul): A fost un an foarte bun, prin prisma rezultatelor şi al organizării
Preşedintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul (FRTA), Cornel Milan, a declarat pentru AGERPRES că anul 2024 a fost foarte bun, prin prisma rezultatelor, locul 9 obţinut de Mădălina Amăistroaie la JO 2024 de la Paris, dar şi organizatoric, prin găzduirea Campionatelor Europene Under-21 pe hipodromul de la Ploieşti.
''A fost un an foarte bun şi prin prisma rezultatelor şi prin prisma managementului organizării unei competiţii. Am organizat în luna iulie Campionatul European de Tineret (Under-21) pe hipodromul din Ploieşti şi pe partea asta am primit laude din partea Federaţiei europene pentru modul de organizare, iar rezultatele sunt destul de bune. Sunt chiar foarte bune, dacă ne gândim doar la Mădălina Amăistroaie, care a ocupat locul nouă la Jocurile Olimpice şi e într-un progres real faţă de locul 33 la ediţia precedentă, fiind învinsă de cea care a fost pe locul doi (Suhyeon Nam), una din cele trei sud-coreence clasate în primele patru'', a declarat Cornel Milan.
Fostul antrenor de scrimă a subliniat că dacă progresia rezultatelor se menţine şi în următorii ani medalia va deveni un obiectiv la viitoarele Jocuri, de la Los Angeles în 2028: ''Noi de la an la an creştem în rezultate, dar nu cu salturi spectaculoase. Dacă am lua ultimii doi ani, de exemplu, nu am putut nici să declarăm şi nici să ne propunem obiectiv de medalie la Jocurile Olimpice. Nu sunt mari performanţe, aşa de răsunet. Fiind o federaţie destul de mică, noi apreciem faptul că suntem chiar în progres, în ultimii ani avansăm pas cu pas. Dar acum venind în progresia asta, la următoarele Jocuri Olimpice bineînţeles după ce ne calificăm o să ne propunem o medalie.''
În afară de performanţa Mădălinei Amăistroaie la Paris, Cornel Milan a remarcat medalia de aur cucerită de Nectarios Condurache la Mondialele Under-21 din Canada la arc olimpic şi locurile patru obţinute de sportivii români la Europenele de la Ploieşti: ''Ca să spicuiesc dintre rezultate, la Campionatul European de tineret de la Ploieşti, cu 365 de sportivi şi peste 500 de participanţi, am avut o echipă de compound care a fost pe locul patru (Under-18). După care la Campionatul Mondial de Field la tir cu arcul, în Canada, am avut o reuşită foarte importantă. Am obţinut locul unu, a ieşit campion mondial Nectarios Condurache la Under-21, categoria arc olimpic, ceea ce ne dă speranţe pentru viitor că am putea califica şi un băiat la Jocurile olimpice. La acest concurs am avut trei medalii, un aur şi una de argint şi una de bronz, dar la probe care nu sunt olimpice.''
Federaţia Română de Tir cu Arcul va avea alegeri generale în 2025, prevăzute în luna noiembrie. Cornel Milan, ales preşedinte în noiembrie 2021, va candida pentru un nou mandat: ''Da, cu siguranţă, pentru că nu aş vrea să las federaţia acum, că mai avem multe lucruri de făcut. Şi faptul că mergem aşa de bine, în progresie, cu siguranţă aş vrea să candidez pentru încă un mandat.''
FRTA s-a bucurat în 2024 de o susţinere financiară consistentă din partea COSR şi ANS, conform preşedintelui Milan: ''Am fost foarte bine susţinuţi şi de COSR, cel puţin pe partea asta cu participări la concursul de calificare pentru Jocurile Olimpice, şi de Agenţia Naţională pentru Sport. Chiar nu am avut probleme cu banii, ce am avut nevoie ni s-a oferit. Nici noi n-am sărit calul, n-am cerut că vrem să ne antrenăm în Canada sau America timp de cinci luni. Am avut bani şi de echipamente. Amăistroaie, ca să dau exemplu, a avut două rânduri de echipament, care nu sunt ieftine. A avut exact ce şi-au dorit antrenorii. Numai un arc costă 3.500-4.000 de euro.''
Pentru anul viitor, preşedintele FRTA îşi doreşte consolidarea actualului nucleu de sportivi şi participarea la Mondialele din Coreea de Sud, obiectivul principal din 2025: ''Vrem să putem să susţinem nucleul de sportivi pe care îl avem. Asta clar ne duce la bani, pentru ca să faci pregătire şi să ai echipamente, să participi la competiţii, în ideea de a nu ieşi din circuitul ăsta european şi mondial, îţi trebuie bani. Asta e foarte important, să încercăm să ajungem la toate concursurile importante. Avem un Campionat Mondial în Coreea de Sud, de ăla mi-e frică din cauza costurilor. În rest avem concursuri importante în Bulgaria şi în Slovenia, care sunt mai aproape şi cu costuri mai mici, dar la Mondiale, unde teoretic aş vrea să mergem cu mai mulţi sportivi, deja mi-e frică.''
Cornel Milan a spus că sportiva anului la tir cu arcul este fără îndoială Mădălina Amăistroaie: ''La doar 21 de ani ea va putea cu succes să evolueze şi în viitor şi să facă performanţă'', iar la tineret Nectarios Condurache, campion mondial la arc olimpic.
Înotătorul David Popovici, campion olimpic la 200 m liber şi medaliat cu bronz la 100 m liber, este favoritul lui Milan pentru premiul de cel mai bun sportiv al anului în România: ''Eu pe David Popovici l-aş vedea şi bineînţeles toate echipajele de canotaj care au adus medalii.''
Mădălina Amăistroaie, legitimată la CSM Suceava şi CSU Cluj, s-a clasat pe locul 9 în concursul individual feminin de tir cu arcul la JO de la Paris, fiind învinsă în optimi de finală de de sud-coreeanca Suhyeon Nam, care a ieşit apoi vicecampioană olimpică la individual. Locul 9 este şi cel mai bun rezultat al României la acest sport la Jocurile Olimpice.
Nectarios Condurache a obţinut medalia de aur şi titlul de campion mondial în proba individuală masculină de arc olimpic, categoria Under-21, cu prilejul Mondialelor de Field la tir cu arcul din Canada.
Echipa mixtă U21 de barebow, formată din Ciprian Baican şi Mirabela Bodog, a ajuns până în finală, unde a cedat în faţa Italiei, obţinând argintul. A treia medalie, cea de bronz, a fost obţinută de echipa masculină U21 de field, formată din Rareş Daniel Alexandrescu (arc compound), Ciprian Baican (barebow) şi Nectarios Condurache (arc olimpic). În finala mică, pentru medaliile de bronz, reprezentanţii noştri au trecut de SUA.
Tot la Mondiale, echipa feminină a României a ocupat locul cinci la senioare (Mădălina Amăistroaie, Cristina Bacin, Elena Topliceanu), iar echipa mixtă U21 (Andreea Albu, Rareş Alexandrescu) a obţinut locul patru.
La Campionatele Europene de tir cu arcul pentru tineret de la Ploieşti, Rareş Daniel Alexandrescu a ocupat locul patru la arc compound (U21), fiind învins în meciul pentru bronz de ucraineanul Sviatoslav Karpenko. România a ratat alte trei şanse de a cuceri bronzul, la arc compound Under-18 echipe mixte (Alexandra Oanea, Codrin Salcă), arc compound Under-18 echipe masculin (Andrei Bălteanu, Valentin Danifeld, Codrin Salcă) şi la arc recurve Under-21 echipe masculin (Nectarios Condurache, Gabriel Huţanu, Tamas Moreh), de fiecare dată tricolorii clasându-se pe locul patru. Un loc cinci a obţinut România la arc compound Under-18 echipe feminin (Stana Erdely, Mara Mihociu, Alexandra Oanea).
La Campionatul Mondial 3D, de la Mokrice, în Slovenia, în cadrul diviziei barebow, Ciprian Baican a ajuns până în sferturile de finală ale competiţie şi a ocupat poziţia a cincea în clasamentul individual, acelaşi loc fiind ocupat la feminin de Cristina Bacin. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din














