Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - Cu Universitatea Craiova va fi un meci cu o intensitate maximă
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că întâlnirea din deplasare cu Universitatea Craiova, din etapa a 18-a a Superligii, va fi un meci cu o intensitate maximă.
"Va fi un meci greu la Craiova, ca întotdeauna. Ei au câştigat ultimul meci, au un moral foarte bun şi sunt pe locul doi, la egalitate de puncte cu noi. Va fi care pe care, ambele echipe vor să ajungă în play-off şi să ajungă cât mai sus. Aşa că sigur va fi un meci cu o intensitate maximă. Şi ei vor să ajungă pe primul loc, la fel cum vrem şi noi", a spus el
"Cei de la Craiova au jucători foarte buni, care pot face diferenţa. Meciul cu Craiova va fi un test important pentru echipa mea, şi în apărare şi în atac. Va fi un test în care va trebui să dăm mai mult de 100%, să avem încredere în noi şi să jucăm mult mai bine decât cu Rapid. Până la final de an mai sunt patru meciuri de foc, nu va fi uşor. Trebuie să luăm meci cu meci, fiecare dintre ele va fi o finală, asta e clar", a adăugat tehnicianul.
Dan Petrescu nu crede că absenţa lui Alexandru Mitriţă din lotul adversarilor va conta foarte mult, subliniind faptul că Universitatea Craiova are foarte mulţi jucători valoroşi.
"Nu cred că absenţa unui jucător poate face diferenţa la o echipă precum Craiova. Au jucători foarte buni în lot, 90% din ei joacă la echipele naţionale, e clar că Universitatea are o echipă de calitate. E adevărat, Mitriţă e un jucător important, dar să nu uităm că singurul jucător din campionatul nostru care joacă titular la echipa naţională este Bancu. Deci în mod normal, Bancu este cel mai valoros jucător al lor. E un jucător care mie îmi place, tot timpul l-am apreciat", a precizat el.
Antrenorul a menţionat că are la rândul său anumite probleme de lot: "Mai sunt 2-3 jucători importanţi care nu se antrenează 100%, iar Kamara nu va face parte din lot. El e în refacere şi nu se antrenează cu echipa".
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formaţia Universitatea Craiova, duminică, de la ora 20:30, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 18-a a Superligii.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică ritmică: Amalia Lică, pe 10 la individual compus în Cupa Mondială de la Cluj-Napoca, la jumătatea calificărilor
Sportiva română Amalia Lică se află pe locul 10, iar Andreea Verdeș pe 12, la jumătatea concursului de calificare la individual compus, vineri, la Cupa Mondială Challenge de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca. Lică totalizează 53,950 puncte, după ce a primit a doua notă la panglică (27,500) și a șaptea la măciuci (26,450). Verdeș are 5
Tenis: Cezar Crețu, învins în semifinalele turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu a fost învins de indianul Sumit Nagal, cu 6-3, 4-6, 6-1, vineri, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Crețu (25 ani, 287 ATP), intrat pe tablou ca ''alternate'', s-a înclinat după mai bine de două
Fotbal: Cristian Munteanu - Oțelul Galați cu stadionul plin va fi greu de învins
Președintele clubului Oțelul Galați, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, că gruparea sa va fi greu de învins în sezonul următor atunci când va juca acasă cu stadionul plin. 'Urmează un sezon greu pentru noi, de fapt pentru toate echipele, nu numai pentru noi. Spre surprinderea mea jucăm acasă cu CFR Cluj , Dinamo, Crai
Fotbal: Ciprian Deac (CFR Cluj) - Primul obiectiv e să ajungem în grupele Conference League
Fostul fotbalist Ciprian Deac, instalat în funcția de vicepreședinte al clubului CFR Cluj după retragerea din activitate, a declarat, vineri, că primul obiectiv al echipei în noul sezon este calificarea în grupele Conference League. 'Sper ca echipa când începe campionatul să fie într-un ritm foarte bun.
Fotbal: Sorin Cârțu (Universitatea Craiova) - Vom fi mai puternici decât în sezonul trecut
Președintele onorific al campioanei Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a declarat, vineri, după tragerea la sorți a programului Superligii de fotbal, ediția 2026-2027, că formația sa va fi mult mai puternică decât în sezonul precedent. 'Am fost și anul trecut la tragerea la sorți și Universitatea a jucat în prima e
Fotbal: Universitatea Craiova - UTA, în prima etapă a Superligii, sezonul 2026-2027
Universitatea Craiova, campioana en titre, va juca în prima etapă a sezonului 2026-2027 al Superligii de fotbal contra echipei UTA Arad, în Bănie, în weekendul 18-19 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Hotelul Marriott din Capitală. Universitatea a întâlnit-o pe UTA și în prima etapă a ed
Handbal feminin: Aurelia Brădeanu (CSM București) - Calificarea din grupă se va decide prin constanță și concentrare
Team managerul echipei CSM București, Aurelia Brădeanu, a afirmat, vineri, după tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin, că este încrezătoare în potențialul formației pregătite de Bojana Popovic și că depășirea acestei faze a competiției europene va fi decisă de constanță și concentrare. 'Ne așteaptă o
Fotbal: Petrolul Ploiești a achiziționat un fundaș elvețian
Fundașul central elvețian Breston Malula, care are și cetățenie congoleză, a semnat un contract cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești, valabil pentru următoarele două sezoane, a anunțat, joi seara, clubul prahovean pe site-ul său oficial. Născut la Berna, Breston Malula Sumbula a evoluat, până acum, doar în Elveția, acolo unde s-a
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinalele turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins juniorul german Niels McDonald, cu 6-3, 6-4. Crețu (25 ani, 287 ATP), intrat pe tablou ca ''alternate'', a obținut victoria du
Fotbal: FC Argeș, victorioasă în primul test desfășurat în stagiul din Slovenia
Echipa de fotbal FC Argeș a învins formația sârbă FK Cukaricki cu scorul de 2-0 (1-0), joi, la Domzale, în stagiul de pregătire din Slovenia, potrivit paginii de Facebook a clubului. Michael Idowu a deschis scorul (22), fiind pe fază după o execuție spectaculoasă a lui Mario Tudose, respinsă de portarul advers, precizează sur
Fotbal: FC Botoșani a câștigat meciul amical cu Dunfermline (1-0)
Echipa de fotbal FC Botoșani învins formația scoțiană Dunfermline cu scorul de 1-0 (0-0), joi, în primul test din stagiul de pregătire centralizat de la Bansko (Bulgaria). Golul a fost marcat de Zoran Mitrov în minutul 61, potrivit paginii de Facebook a clubului din Superligă. Antrenorul Marius Croitoru a &icir
Fotbal: Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea echipei Metaloglobus
Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea tehnică a echipei de fotbal Metaloglobus, retrogradată în Liga a II-a la finalul sezonului recent încheiat, după aproximativ un an de când a părăsit-o. 'Metaloglobus anunță revenirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal al echipei noastre. Ianis Zicu se înt
Fotbal: Clubul Dinamo a anunțat transferul fundașului spaniol Martin Pascual
Clubul de fotbal Dinamo a anunțat, joi, pe un site de socializare, transferul lui Martin Pascual, fundaș central care a evoluat ultima oară în eșalonul secund din țara sa natală, la CD Mirandes. 'Fundașul central spaniol în vârstă de 26 de ani sosește din postura de jucător liber de contract. Crescut la academia celor de
Rugby: David Gerard - Sper că dorința de revanșă va fi foarte puternică în rândul jucătorilor
Selecționerul echipei naționale de rugby a României, David Gerard, a declarat, miercuri, că speră ca dorința de revanșă a elevilor săi să fie puternică în meciurile cu Chile, Uruguay și Samoa din World Rugby Nations Cup, după înfrângerile suferite anul trecut în turneul amical desfășurat tot în America de Sud.
Fotbal: Rapid a adus un preparator fizic de la Genoa
Echipa de fotbal Rapid a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, cooptarea în stafful tehnic a preparatorului fizic italian Eros Giglia, care a activat anul trecut la formația de Genoa, patronată de acționarul rapidist Dan Șucu. 'Eros Giglia se alătură staffului tehnic! Deținător al licențelor FIGC și UEFA B









