''L-am dat ca să crească sănătos, nu pentru performanţă'', ''la şcoală sportul e o glumă'', ''investesc în el atât cât voi putea''. În jurul acestor adevăruri rostite de părinţi gravitează viitorul sportului românesc şi al sănătăţii la nivel naţional, dar cât vor reuşi aceşti "sponsori" să-şi ducă planul la îndeplinire vom vedea peste câţiva ani.

Majoritatea părinţilor cunosc cifrele dezastruoase din statistici legate de practicarea sportului în România, ştiu că suntem la coada clasamentului în Europa şi în lume. Despre sănătatea naţiunii îşi dau singuri seama după numărul spoturilor publicitare la medicamente sau farmacii.

Sportul juvenil în România se bazează în general pe umerii lor, rare fiind cazurile în care părinţii nu plătesc pentru pregătirea copiilor. Spre exemplu, dintre cele 32 de discipline pe care le are CS Dinamo la iniţiere, doar la haltere şi lupte nu se plăteşte, fiind considerate sporturi cu o componentă socială. În rest, părinţii plătesc până ajung la un anumit nivel de performanţă. La fel se întâmplă şi în cazul celuilalt mare club polisportiv al României, CSA Steaua, care are gratuităţi doar la trei discipline, rugby, lupte şi volei. La toate celelalte abonamentele lunare pleacă de la 150 de lei. Iar exemplele continuă, pe aceeaşi linie, puţine fiind structurile sportive "de stat" la care copiii au acces gratuit la sport.
 

Foto: (c) Arhiva personală Cătălin Tănasie

Cei mai mulţi dintre "sponsorii viitorilor campioni" au practicat sau practică la rândul lor sportul şi au înţeles că rolul lor, după ce au devenit părinţi, s-a schimbat, s-au simţit datori să lupte să le arate calea pe care ei au mers până la un punct.

"I-am dat pe ambii băieţi să facă sport, în primul rând pentru modul de viaţă sănătos. Sportul te formează ca om, pe lângă beneficiile aduse sănătăţii, asta ştim toţi. Pe amândoi i-am dat de mici, de pe la şapte ani. Nu a fost greu să-i conving, pentru că m-au văzut pe mine, şi eu practic mountain bike de ceva vreme şi atunci şi lor le-a venit uşor. Eu îi luam cu mine la curse chiar dacă ei nu concurau. Şi atunci au fost atraşi de sportul ăsta. Ei văzându-mă pe mine că fac sport au început uşor-uşor să facă şi ei", spune Cătălin Tănasie, din Bucureşti, părintele a doi băieţi.

Cât costă? Nu a făcut un calcul precis, dar şi dacă ar face totul ar fi relativ, pentru că depinde de cât se poate întinde plapuma, bicicleta fiind cel mai costisitor "ingredient": "Se poate spune că este un sport scump. Dar e ca în orice sport, atunci când vrei să îl faci de performanţă e scump, devine costisitor. Când îl faci la nivel amator, când te dai doar pentru distracţie, e mai ieftin, pentru că îţi iei o bicicletă oarecare, concurezi şi nu se pune problema să urci pe podium. Dar cu cât avansezi şi vrei să câştigi, devine mai scump, pentru că ai nevoie de echipament, de o bicicletă cât mai performantă şi apoi antrenamentele. Dacă faci antrenamente la un club plăteşti între 60 şi 100 de lei pe şedinţă şi mai există varianta cu abonament de 300 de lei, de două sau de trei ori pe săptămână".

În privinţa orelor de educaţie fizică şi sport de la şcoală, Tănasie a spus că la cele mai multe, copiii joacă fotbal, ori în curtea şcolii, ori îşi închiriază câte un teren privat.

"Normal ar trebui mai multe introduse mai multe ore de sport la şcoală, pentru că mi se pare puţin ceea ce fac acum. De fapt, Ştefan, care e la liceu, îşi închiriază împreună cu colegii o sală unde joacă fotbal în ora de sport, iar Radu, cel mic, se duce cu colegii până şi în pauză pe terenul de fotbal să mai tragă o miuţă. Deci asta înseamnă că toţi copiii şi-ar dori să aibă mai multe ore de sport", spune Cătălin Tănasie.
 

Foto: (c) Arhiva personală Mariaş Musteaţă

Mariaş Musteaţă a fost îndrăgostit de handbal şi de generaţia lui Cristian Gaţu şi Ştefan Birtalan şi a reuşit să-i transmită microbul şi fiului său, Alex, ajuns acum antrenor principal la echipa germană ZHC Grubenlampe.

"Eu în tinereţe am fost îndrăgostit de handbal, am crescut cu Gaţu şi Birtalan şi toţi ceilalţi mari handbalişti. Asta m-a făcut ca la şapte ani să-l duc pe fiul meu Alex să facă primii paşi spre sport. L-am dus prima dată la handbal la Steaua la copii şi apoi a fugit la fotbal, portar. Asta pentru că eu în acea perioadă plecasem în străinătate cu un contract, dar când m-am întors, l-am dus din nou la handbal. Şi a rămas la handbal până în zilele de astăzi când este antrenor în Germania la echipa la care a jucat atâţia ani. A început la Steaua după cum spuneam, apoi la Constanţa, a ieşit campion naţional cu juniori, apoi vicecampion cu Dinamo la seniori, apoi la Minaur Baia Mare şi apoi în Germania, la ZHC Grubenlampe. Pe celălalt băiat, mai mic, l-am dat de la cinci ani la înot şi a renunţat prin clasa a VII-a, după ce am aflat că are un singur rinichi din naştere, apoi l-am canalizat către carte. Eu cred că am făcut alegerea corectă atunci când i-am dat să facă sport. Pentru că sportul, în afara faptului că te face să devii un învingător, te ajută şi în viaţă. Este foarte greu să ţii copilul în România să facă sport, dar după părerea mea orice părinte este obligat să-şi dea copilul la sport. Trebuie să se gândească în primul rând că sportul înseamnă sănătate, sănătatea trupului şi sănătate mintală, din toate punctele de vedere. Pentru că sportivii au în general şi o gândire sănătoasă şi sunt firi puternice", a afirmat Musteaţă.

Numărul orelor de sport în şcoală ar trebui însă mărit, iar în cadrul liceelor ar trebui reînfiinţate echipele la anumite discipline, aşa cum era în trecut, consideră Mariaş Musteaţă: "La şcoală s-ar impune mărirea numărului de ore de educaţie fizică, normal. Şi mai mult, eu aş propune ca toate liceele să aibă echipe de handbal, de volei şi aşa mai departe. Asta se făcea înainte la ora de sport. Eu am avut-o profesoară la sport pe soţia domnului Cristian Gaţu, care venea câteodată şi îi ţinea locul şi încerca să îi îndrume pe copii către handbal şi îi urmărea pe cei care aveau înclinaţie către handbal".
 

Foto: (c) Arhiva personală Ştefania Popescu

Ştefania Popescu a decis împreună cu soţul său că drumul copiilor săi în viaţă trebuie neapărat să treacă şi prin sport. Nu neapărat de performanţă, "pentru că este foarte greu în România".

"Am avut încă de la început împreună cu soţul meu ideea de a ne da copiii la sport, pentru că şi nouă ne-a plăcut sportul, dar la nivel amator. Şi pe băiat, pe Petru, l-am dat devreme, la 6 ani şi jumătate, pentru că era mai zglobiu. Iniţial nu l-am dat la sport gândindu-ne la performanţă, dar ulterior a ajuns la un nivel ridicat, pentru că s-a dovedit că era bun. Iniţial ne-am gândit că e bine pentru sănătate şi să-şi petreacă timpul într-un mediu sănătos. Îmi aduc aminte că antrenoarea ne-a zis la început că are ceva aptitudini, dar nu ştiam cât de înalt va creşte şi la baschet înălţimea este foarte importantă. Nu ne gândeam la performanţă pentru că ştiam că oricum în România este greu să faci performanţă. La început l-am împins un pic de la spate, dar când a ajuns când a crescut un pic şi a devenit conştient că e bun şi că era lăudat, a început să-i placă. Dar şi el a fost conştiincios. Asta a făcut să ajungă până la Liga 1 şi la naţionala de tineret. Apoi s-a lăsat când a început Conservatorul şi primise ofertă să joace pentru Rapid", povesteşte mama fostului baschetbalist.

"El făcea baschet intensiv, ca să spun aşa, mergea aproape în fiecare zi la antrenamente, destul de mult dacă stau să mă gândesc. Iar de plătit, am plătit până la un anumit nivel, dacă nu mă înşel până când a început să fie selecţionat la echipele naţionale. Şi la liceu, la Vlaicu, fiind cu profil sportiv, nu am mai plătit absolut deloc, aveau şi clasă de baschet. Dar de-a lungul timpului, am avut cheltuieli legate de antrenamente, deplasări, echipament, dar şi recuperare. Clar se poate spune că este despre baschet că este un sport scump. Îmi aduc aminte că şi fata noastră, Maria, care a făcut tot baschet, a fost la un club privat la care plăteam de la început foarte mult. Şi mai este o problemă, că nu se pune preţ pe partea asta de recuperare în privinţa accidentărilor, în rândul copiilor care fac sport. Toate cheltuielile în cazul unei accidentări revin în sarcina părinţilor", a completat Ştefania Popescu.

Orele de sport de la şcoală au fost clar o glumă pe lângă antrenamentele făcute în privat, dar chiar şi în aceste condiţii unii părinţi încearcă să le ocolească: "Nu ştiu dacă aş sfătui alţi părinţi să meargă cu copiii lor către sportul de performanţă, pentru că este foarte, foarte greu. Dar cu siguranţă există o satisfacţie foarte mare. Eu am avut nişte trăiri de-a dreptul senzaţionale când mergeam la meciurile lui. Mă simţeam foarte bine printre ceilalţi părinţi, dar trebuie să recunosc că şi al meu era foarte bun. Am avut nişte satisfacţii foarte mari, deşi, după cum am spus, când l-am dat la sport nu ne-am gândit la performanţă. Sub nicio formă sportul pe care îl fac la şcoală nu este îndeajuns. Slab rău de tot. Ca să nu mai spun că foarte mulţi părinţi veneau cu idei de genul 'mai bine să facă matematică, decât să facă sport'. Când de fapt sportul s-a dovedit că este foarte important în dezvoltarea copilului. Deci sportul din şcoli clar este insuficient".

Tenisul pare a fi printre cele mai scumpe sporturi care se pot practica în România. De la rachetele de tenis, echipament sau orele de iniţiere, totul este foarte scump şi depăşeşte aşteptările părinţilor.

"E cunoscut faptul că tenisul e printre cele mai scumpe sporturi. Aţi văzut doar şi în cazul Simonei Halep, au fost mai multe declaraţii ale părinţilor care au spus că te costă o avere să ajungi la un nivel ridicat. E adevărat că şi dacă ajungi nu mai ai grija banilor, dar până acolo trebuie să investeşti masiv, să bagi mână în buzunar. Asta dacă ai unde. La început pleci de undeva de la 100 de euro pe lună pentru teren şi antrenament, dar apoi costurile cresc, trebuie să investeşti în rachetă, echipament şi antrenamentul individual nu mai este nicidecum 100 de euro. Pleci de undeva de la 1.000 de euro lunar minim, dacă nu chiar mai mult şi ajungi până la 80.000 de euro pe an, în care incluzi şi turneele internaţionale la care vrei să participe copilul. Au existat şi nişte calcule făcute de federaţie la un moment dat. Practic nu există o limită, pentru că depinde de tine cât îţi permiţi să plăteşti, să investeşti în copilul tău. Eu nu ştiu până unde pot merge, voi vedea", spune Claudiu, părintele unui copil de 13 ani care face tenis de la vârsta de 6 ani.

Fotbalul este unul dintre sporturile care se bucură de o mare popularitate în rândul copiilor, în primul rând datorită numeroaselor meciuri difuzate zilnic la televizor, dar şi a jucătorilor vedetă deveniţi omniprezenţi pe ecrane şi în social media. Fotbalul s-a mutat însă din curtea şcolii şi din parcarea din spatele blocului pe terenuri cu iarbă artificială sau naturală, marcate respectând întocmai regulamentele, iar copiii nu mai joacă îmbrăcaţi în tenişi şi tricouri de stradă, ci echipaţi în tricouri şi şorturi ale unor mari branduri, purtând în picioare ghete de renume. În aceste condiţii, costurile de practicare a fotbalului au crescut enorm, chiar şi la cele mai fragede vârste.
 

Foto: (c) Arhiva personală Andrei M.

Tudor M. este un băieţel de 9 ani din Bucureşti care s-a îndrăgostit de fotbal, un sport pe care îl practică dinainte de a împlini 4 ani, aşa cum dezvăluie tatăl său, Andrei M. Acesta afirmă că în afară de beneficiile evidente pentru sănătate, practicarea fotbalului îl ajută să îl ţină pe fiul său departe de tentaţiile societăţii.

"Decizia de a face sport a fost a lui Tudor. Deşi noi am fi preferat să înceapă în jurul vârstei de cinci ani, la doar trei ani şi 10 luni insista să îl înscriem la fotbal. Astfel, la 3 ani şi 11 luni a început să practice fotbalul şi a continuat să rămână fidel acestui sport. Ocazional, a încercat şi alte discipline, precum nataţia, tenisul de câmp şi baschetul, dar programul intens de antrenamente şi competiţii ne-a limitat posibilitatea de a explora mai multe sporturi. Practică sport zilnic, având cinci antrenamente pe săptămână şi două meciuri în fiecare weekend. Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, sportul ne ajută să-l ţinem departe de tentaţiile societăţii, cum ar fi timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor, şi să-i asigurăm un mediu controlat şi o gestionare eficientă a timpului", menţionează el.

În cazul acestei familii, practicarea sportului de către Tudor taie din bugetul lunar cel puţin 2.000 de lei.

"Deşi fotbalul ar fi fost ultima alegere pentru mine, a fost dorinţa lui să practice acest sport. În România, cu excepţia cluburilor sportive şcolare (CSŞ) şi a cluburilor municipale, unde nu se percepe taxă lunară, costurile sunt considerabile. Noi plătim o taxă de 500 de lei pe lună, în timp ce sportivii din Brăila achită 200 de lei pentru aceleaşi activităţi. Practicarea sportului în România este foarte scumpă. Într-o lună fără turnee, doar cu antrenamente şi meciuri, costurile depăşesc 1.500 de lei. La aceste cheltuieli se adaugă participarea la turnee, care costă cel puţin 1.000 de lei de persoană, deoarece nu îl lăsăm singur în deplasări, întrucât şi echipamentele de joc şi antrenament, mănuşile de portar, vitaminizarea şi combustibilul pentru deplasări contribuie la total, ridicând cheltuielile lunare la peste 2.000 de lei", explică tatăl lui Tudor.

Părinţii şi-ar dori un număr mai mare de ore de educaţie fizică şi sport în şcoli şi aşteaptă totodată o implicare mai activă din partea autorităţilor.

"Mi-aş dori să văd un număr mai mare de ore de educaţie fizică în şcoli, competiţii mai frecvente între şcoli, competiţii locale şi regionale, o implicare mai activă din partea autorităţilor. Dorinţa părinţilor şi copiilor este evidentă, dar, fără investiţii semnificative, performanţa la nivel de seniori este imposibil de atins", adăugă Andrei M.
 

Foto: (c) Arhiva personală Gini Andrei Duţă

Gini Andrei Duţă, profesor de educaţie fizică şi sport la o şcoală din Capitală şi totodată component al lotului naţional de karate al României, consideră că sportul este prea puţin practicat de copii. În opinia sa, elevii ar trebui să aibă minimum 3 ore de educaţie fizică şi sport pe săptămână, aşa cum se întâmplă în ţările din vestul Europei.

"În principiu nu se face sport atât cât ar trebui în şcolile din România. Se depun eforturi, dar, din punctul meu de vedere, ar trebui sa avem mai multe ore de sport la toate categoriile de vârstă. De altfel, Eurobarometrul plasează România în coada clasamentului la acest capitol. Programa şcolară poate suferi îmbunătăţiri astfel încât să avem în mod util măcar trei ore pe săptămână, aşa cum se întâmplă în ţările din nordul şi vestul Europei. Mai mult, consider că ar fi foarte util să avem mai multe specializări sportive în cadrul şcolilor pentru o mai bună formare a viitorilor sportivi de performanţă", explică el.

"Din perspectiva profesorului care este totodată şi sportiv activ în lotul naţional de karate, pot spune că sportul în România este subapreciat. Este nevoie de o infrastructură sportivă mai bună, în aşa fel încât copiii noştri să aibă condiţii minime, atât în mediul urban, cât şi rural, pentru a putea căpăta deprinderile necesare în funcţie de nivelul lor şcolar. Provenind din sportul de performanţă, cred, de asemenea, că este nevoie de mai multe competiţii organizate la nivel şcolar, deoarece aici este bazinul de pornire al sportului de performanţă. În acelaşi timp, profesorii ar trebui şi ei motivaţi mai bine pentru a-şi înscrie copiii la concursurile deja existente. Părinţii din instituţia unde profesez conştientizează importanţa sportului, ne susţin ca profesori la nivel de catedra şi asta se vede", adaugă profesorul.

În opinia sa, practicarea sportului în România indiferent de nivelul de vârstă al copiilor implică o serie de costuri suplimentare pentru familii, lucru care afectează în final şi sportul de performanţă.

"În şcoala unde profesez mă bucur de un bazin larg de elevi care practică separat, în afara orelor de curs, diferite discipline. Sunt copii care sunt înscrişi la cluburi sportive unde fac volei, înot, fotbal, baschet, karate sau handbal. Din păcate, banii în sport sunt o mare problemă. Familiile trebuie să plătească lecţii de iniţiere, antrenamente, echipamente, cantonamente, turnee, totul. Aceste lucruri se sedimentează negativ, iar copiii cu potenţial sunt nevoiţi să renunţe, deşi poate ar avea capacitatea să aducă medalii României când ating maturitatea sportivă", a mai spus Gini Andrei Duţă.

Viitorul sportului românesc depinde în mare măsură de "investiţiile" părinţilor în viitorii campioni, în ciuda costurilor ridicate şi a sprijinului de cele mai multe ori insuficient din partea statului. Fie că e vorba doar de sănătate sau de performanţă, sportul rămâne o activitate accesibilă doar celor dispuşi să suporte anumite cheltuieli şi fără o implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte practicarea şi în creşterea numărului de ore de educaţie fizică din şcoli, România riscă să piardă generaţii întregi de posibili Popovici, Năstase, Hagi, Comăneci sau Halep.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a derulat campania #PreţulSportului prin care doreşte să aducă în atenţia publicului necesitatea practicării activităţii fizice şi scăderea ratei sedentarismului.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)