Rugby: Fostul internaţional şi antrenor Constantin Fugigi a încetat din viaţă la 79 de ani
Fostul mare internaţional şi antrenor Constantin Bebe Fugigi s-a stins din viaţă, vineri, la Bucureşti, la vârsta de 79 de ani a anunţat Federaţia Română de Rugby pe site-ul său.
Constantin Fugigi a început rugby-ul la Sibiu, unde a debutat la CSM Sibiu, avându-l ca antrenor pe Tudor George-Ahoe, după care între 1964 şi 1973 a activat la CS Dinamo, avându-l ca antrenor pe Dumitru Titi Ionescu. A mai evoluat, un sezon, la Sportul Studenţesc, unde a lucrat cu Alexandru Carnabel şi Theodor Rădulescu. În 1974 a revenit la Dinamo unde şi-a şi încheiat cariera de jucător, în 1979. A fost campion naţional cu alb-roşii, cucerind şi Cupa Campionilor Europeni cu gruparea din Ştefan cel Mare, în 1967, fiind printre jucători care s-au remarcat în dubla cu Agen.
A evoluat de 35 de ori pentru naţionala României, fiind titular de trei ori în meciurile cu Franţa, postul pe care s-a consacrat fiind cel de flanker.
Finalul carierei de sportiv a însemnat începutul unei provocări noi, în antrenorat. Le-a pregătit rând pe rând pe Sportul Studenţesc, CS Rapid, Unirea Focşani sau Vulcan Bucureşti. Între 1984-1986 a fost antrenor coordonator la lotul naţional de juniori, după care a făcut pasul în stafful tehnic la seniori. A calificat echipa României la Cupa Mondială din 1995 în Africa de Sud, dar şi lotul de rugby 7s la Cupa Mondială.
Din postura de cadru didactic, conferenţiar la Academia de Studii Economice, a sprijinit introducerea rugby-ului ca disciplină sportivă în programa universităţii şi a coordonat lotul şi echipa României prezentă la Campionatul Mondial Universitar din Italia, cucerind medalia de bronz. De asemenea, a fost prodecan al Facultăţii de Economie şi Gestiunea Produselor Agricole şi Alimentare.
"Spuneam în urmă cu o lună, când rugby-ul românesc a mai pierdut o figură marcantă (Ionel Negreci, n. red.), că suntem din ce în ce mai săraci, că încet-încet ne pierdem acele repere care au făcut istorie pentru rugby-ul românesc. De astăzi, din păcate, vorbim la trecut despre nea Bebe Fugigi, un caracter excepţional, care şi-a pus amprenta asupra multor generaţii de rugbyşti. Nea Bebe a fost pentru mine mai mult decât un antrenor pe care l-am avut la echipa naţională, a fost un om care m-a ajutat enorm de mult să cred în puterea mea, în mine, avea calităţi pedagogice excepţionale. M-a ghidat în cariera mea de tânăr jucător, şi-a pus amprenta nu numai asupra mea, ci asupra tuturor jucătorilor cu care a colaborat. Îmi rămâne în minte cum ne-a pregătit pentru Cupa Mondială din 1999, cât de mult am învăţat atunci de la el. Dincolo de cariera sportivă, să nu uităm că a fost conferenţiar la ASE, un om cu o minte strălucită şi un excelent orator. Îi suntem recunoscători pentru oamenii care am devenit, va avea întotdeauna un loc special în inimile noastre", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache.
Fugigi a fost şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Rugby, făcând parte şi din Comisia Tehnică, având un rol important în activitatea rugbystică din România. Constantin Fugigi a fost şi maestru emerit al sportului.
Trupul neînsufleţit este depus la capela Cimitirului Adormirea Maicii Domnului de pe Calea Giuleşti nr. 237. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, în jurul prânzului, precizează FRR.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas














