logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Elisabeta Lipă: Nu cred că îşi imaginează cineva că intră 160.000 de euro în contul unei contabile

Imagine din galeria Agerpres

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu crede că îşi poate imagina cineva că o contabilă a Federaţiei de canotaj poate fi premiată cu suma de 160.000 de euro, precizând că sumele vehiculate sunt destinate întregului personal al FRC.

"La ora actuală nu există nicio sumă aprobată, sunt doar în baza de proiect, de analiză. Ele se depun la Comitetul olimpic, care le verifică şi când avem forma finală se aprobă în Comitetul Executiv. Noi la ora actuală nu avem aceste premieri plătite, sunt doar în faza de proiect, pe hârtie. Eu cred că nu îşi poate imagina nimeni că în contul unei contabile intră 160.000 de euro, este doar o simulare. O simulare a ceea ce înseamnă aceşti 40% şi după aprobarea finală, toţi aceşti bani vor intra direct în conturile personalului angajat. Nu are cum să rămână. 162.000 şi cu 162.000, sunt 324.000 care înseamnă acest 40% din valoarea performanţelor realizate de canotajul românesc. Care se vor împărţi pentru fiecare angajat în parte. Vor fi aprobate statele de plată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în Comitetul Executiv, până atunci facem simulări. Acei bani nu intră în contul contabilei, suntem la faza de simulare, pentru că trebuie să faci o analiză. Trebuie să faci o simulare pentru că aceşti bani vor fi aprobaţi din fondul de rezervă al Guvernului. Nu ştiu cum au apărut aceste sume, dar ce pot să vă spun este că nu a intrat niciun leu în contul acestor oameni. Şi pur şi simplu această sumă de 40%, când va fi aprobată, va intra în conturile angajaţilor federaţiilor, pentru că nu poate funcţiona o federaţie altfel decât alta. Sunt cinci federaţii care au contribuit la acest loc 23 pe care s-a situat România la finalul Jocurilor Olimpice şi toate cele cinci federaţii sunt răsplătite în acelaşi fel, şi remunerate în acelaşi fel. Nu poate să fie remunerat canotajul cu 2 lei şi gimnastica cu 20, spre exemplu", a declarat Lipă.

Referitor la acuzaţiile lui Eduard Novak, conform căruia contabila FR Canotaj ar fi urmat să primească o sumă mai mare decât un medaliat olimpic, Lipă a spus că este o strategie a fostului ministru al Sportului, care a devenit om politic.

"Domnul Novak, după cum se ştie, devine om politic. Candidează în Bucureşti şi atunci a învăţat un lucru extraordinar, să dea în cel care este mai bun ca el. Domnul Novak acelaşi lucru l-a făcut în 2021 la Tokyo. Eu nu port un război cu domnul Novak, pentru că el mai trebuie să participe la nişte Jocuri Olimpice. Probabil că dacă Parisul îi suna bine, cu mai multe medalii nu mai făcea ceea ce face. Viaţa mea nu se învârte în jurul domnului Novak. El a stat trei ani în fruntea acestei minister şi nu a făcut nimic, dar nimic. Şi acum îmi reproşează mie că nu am mărit rentele şi că am mărit premierile. El nu a fost în stare să se ocupe de hrana sportivilor, să aibă un cuantum decent, să doarmă pe nişte sume decente, aveau 25 de lei, sau să mănânci cu 30 de lei în ziua de astăzi. Domnul Novak nu este un model pentru mine, vă rog să mă credeţi", a afirmat Elisabeta Lipă.

Candidată din partea PSD la alegerile parlamentare, Lipă spune că este victima unui atac politic: "Da, exact, consider că este un atac politic şi când am făcut acest pas în politică am fost avertizată: 'vezi că nu este ca în sport, unde eşti cel mai bun'. Eu rezist, pentru că sunt antrenată, nu degeaba am făcut 24 de ani de înaltă performanţă. Probabil că dacă nu făceam politică nu eram vânată. Nu îmi pare rău că am intrat în politică, sper să fiu un model şi pentru alţi sportivi care îşi iubesc meseria şi ceea ce fac. În numele nostru nu o să lucreze nimeni, noi trebuie să aducem aceste îmbunătăţiri. Asumată am făcut acest pas şi cu demnitate accept toate provocările. Nu răspund cu jigniri, oricât de jignită aş fi eu nu voi răspunde cu jigniri, pentru că eu am cei şapte ani de acasă. Obiectivele mele sunt de a aduce un plus valoare sportului românesc, pentru că eu cred în copiii noştri. Eu îi văd de când pun prima dată piciorul în sport. Eu ştiu din ce mediu vin, cât de greu îi ţii şi nu poţi să faci asta decât dacă le oferi nişte facilităţi. Altfel, copiii nu mai sunt dispuşi să muncească aşa cum am făcut-o noi".

Prin premierea angajaţilor federaţiilor care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice statul îşi arată aprecierea, consideră preşedinta ANS.

"Dacă la patru ani un angajat ia 5.000 de euro, eu zic că şi el este mulţumit şi statul simte că l-a răsplătit, că i-a recunoscut munca. Şi este o muncă titanică să ajungi să obţii rezultate. Aceste liste, când vor primi premierile, vor fi publice. Vor fi toţi, de la toate federaţiile, tot personalul care va intra în posesia acestor prime, asta e clar. Nimeni nu ia dreptul nici al sportivului, nici al antrenorului, nici al unui membru din colectivul tehnic, ci pur şi simplu o dată la patru ani statul îi recompensează şi pe cei care lucrează în spatele acestor sportivi. Vă imaginaţi că munca este uşoară? Nu. Şi statul a considerat că recompensa şi aprecierea pentru munca lor este să dea un minim de premiu o dată la patru ani", a adăugat Lipă.

Ea a precizat că a discutat cu premierul Marcel Ciolacu despre situaţia creată şi că acesta i-a transmis că legislaţia este învechită şi trebuie schimbată: "Premierul mi-a zis: 'Elisabeta, e clar că avem o lege învechită, e clar că trebuie să aducem îmbunătăţiri'. Noi avem o lege din 2000 care a suportat mici modificări de-a lungul anilor şi care nu mai corespunde anului 2024".

Preşedinta ANS a afirmat că premierea sportivilor pentru performanţele de la JO 2024 va avea loc cel mai probabil în jurul datei de 25 noiembrie.

"Mai durează până la premierea sportivilor, pentru că nu este atât de simplu. Probabil că va fi pe 25 noiembrie, când Comitetul Olimpic şi Sportiv Român împlineşte 110 ani şi sportivii români vor fi premiaţi cu acele maşini promise şi bineînţeles recompensele binemeritate în urma rezultatelor. Probabil că va mai dura încă o lună", a adăugat Lipă.

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak acuza într-un mesaj transmis online că înotătorul David Popovici ar fi primit mai puţini bani în urma medaliilor obţinute la Paris decât anumiţi angajaţi ai Federaţiei Române de Canotaj.

"În timp ce lipa lipa către Botoşani, David Popovici păleşte în faţa SG-ului şi a contabilului şef de la Federaţia Română de Canotaj. La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanţă, valorile şi criteriile actualilor decidenţi din sport sunt de noaptea minţii. Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) şi Petrescu Roxana (contabilul şef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obţinut de David Popovici. De ce au fost premiaţi cei doi? Simplu! Pentru 'participare activă şi contribuţie substanţială la obţinerea rezultatelor'. Altfel spus, performanţa administrativă (nu ştiu care este!) este mai valoroasă decât performanţa sportivă. Adică, zecile de ore de antrenament săptămânal pe care sportivii de performanţă îl fac sunt mai puţin valoroase decât cele 40 de ore de muncă prestate de SG-ul şi contabilul şef al Federaţiei de Canotaj. Deci, starea jalnică a bazelor sportive lăsate în paragină de administratorii lor valorează mai mult decât o medalie de aur. Să fie oare şi vreo conotaţie politică? Puţin probabil, în condiţiile în care de la Agenţia Naţională pentru Sport lipa lipa către Botoşani spre un mandat de parlamentar. Sportivii nu mai trebuie luaţi la mişto de Statul Român!", a scris Novak.

Elisabeta Lipă ocupă primul loc pe lista candidaturilor la Camera Deputaţilor din partea organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD).

Eduard Novak şi-a depus şi el candidatura pentru Camera Deputaţilor din partea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), în Circumscripţia electorală nr. 42, Bucureşti.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

 

** Citiţi şi:

 

Lipă (ANS): Să nu se pună pe umerii mei nemulţumirea cu plafonarea rentelor, o să se spună că Lipă îşi măreşte singură renta 

Afisari: 341

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 23-08-2026 23:32

Fotbal: CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 1-0, în Superligă

CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, duminică seara, în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea (77 - penalty), după un henț comis de Joao Paulo la lovitura de cap a lui Stefa

Sport Intern 23-08-2026 20:30

Fotbal: Victorie fără emoții pentru Universitatea Craiova în Superligă, 3-1 cu FC Voluntari

Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Steven Nsimba (45+3 - penalty), după un fault comis de Matko Babic la Monday Etim. Oleksandr Romanciuk (57) a majorat diferenț

Sport Intern 23-08-2026 19:05

Handbal feminin: Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României

CS Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 31-18 (17-9), duminică, în finala desfășurată în TeraPlat Arena din Bistrița. Jocul a fost la discreția campioanei, care avea opt goluri avans încă de la pauză, iar în cele d

Sport Intern 23-08-2026 17:56

Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanța 1-1, în Superligă

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu Farul Constanța, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul după pauză, prin Hunor Batzula (50), iar Farul a egalat la scurt timp, prin Cristian Sima (53). Ambii jucători au marcat pentru prima oară &ici

Sport Intern 23-08-2026 00:14

Tenis: Teodora Miron, calificată în finala turneului de la Bistrița (ITF)

Teodora Miron s-a calificat în finala turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe poloneza Weronika Ewald, a treia favorită, cu 6-3, 6-0. Teodora Miron (16 ani, 1.245 ATP), venită din calificări, s-a impus după o oră și 18 minute, în fața unei adversare

Sport Intern 22-08-2026 23:36

Fotbal: Dinamo București - Universitatea Cluj 2-1, în Superligă

Dinamo București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Dinamo este noul lider al Superligii, după ce s-a impus prin golurile marcate de scoțianul Danny Armstrong (34, 49), cu șuturi din marginea

Sport Intern 22-08-2026 21:49

Handbal masculin: CS Dinamo a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la handbal masculin, după ce a învins-o în finală pe HC Buzău cu scorul de 33-25 (19-12), sâmbătă, în finala găzduită de TeraPlast Arena din Bistrița. Dinamo, campioana en titre, și-a trecut în palmares al nouălea trofeu în Supercupă, dintre care ultimel

Sport Intern 22-08-2026 20:41

Fotbal: UTA Arad, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (0-0), în Superligă

UTA Arad și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ''Francisc Neuman'', jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, cu foarte multe faulturi, care, combinate cu analize VAR, au dus repriza se

Sport Intern 22-08-2026 18:30

Handbal feminin: Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României

CS Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României la handbal feminin, duminică, în TeraPlast Arena din Bistrița, după ce s-au impus în semifinale. Corona Brașov a învins-o la limită pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu 25-24 (11-14). Echipa vâlceană a condus cu 24-22 dar Corona a marcat golu

Sport Intern 22-08-2026 14:45

Rugby: Victorii pentru SCM Timișoara și Știința Baia Mare, în Liga Națională

SCM Timișoara și Știința Baia Mare au obținut victorii importante, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii Naționale de rugby. SCM USV Timișoara a învins-o pe CSA Steaua cu 42-35, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'' din Timișoara, printr-un eseu marcat pe final de Nikoloz Apțiauri și transformat de Tudor Boldor. Fundașul bănățenilor, M

Sport Intern 22-08-2026 13:29

Baschet feminin: România a încheiat Campionatul European U16 cu o victorie

Selecționata României a învins formația Bulgariei cu scorul de 75-71 (20-19, 16-11, 21-21, 18-20), sâmbătă, la Mioveni, în meciul pentru locurile 15-16 la Campionatul European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026 care se desfășoară la Pitești și Mioveni . România a obținut prima sa victorie, după șase

Sport Intern 21-08-2026 23:48

Tenis: Teodora Miron, calificată în semifinale la Bistrița (ITF)

Teodora Miron este singura jucătoare română de tenis calificată în semifinalele turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după ce Maria Sara Popa (a patra favorită) și Diana-Ioana Simionescu au fost eliminate vineri. Maria Sara Popa (21 ani, 432 WTA), care duminică a câștigat un titlu ITF

Sport Intern 21-08-2026 23:01

Handbal masculin: CS Dinamo și HC Buzău vor juca finala Supercupei României

CS Dinamo București și HC Buzău vor juca finala Supercupei României la handbal masculin, după ce s-au impus, vineri, în semifinalele găzduite de TeraPlast Arena din Bistrița. Campioana CS Dinamo București a dispus în prima semifinală de SCM Politehnica Timișoara cu 35-25 (19-13). De la Dinamo s-au remarcat Bran

Sport Intern 21-08-2026 22:39

Fotbal: Rapid a învins-o pe Petrolul cu 2-0, la Ploiești, în Superligă

Rapid București a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în primul meci al etapei a șasea a Superligii de fotbal. Rapid s-a impus în Primvs Derby prin golurile marcate de Alexandru Dobre (55) și Olimpiu Moruțan (90), după recuperări în terenul adve

Sport Intern 21-08-2026 18:50

Fotbal: FC Botoșani a transferat un jucător irlandez

Echipa de fotbal FC Botoșani a anunțat, vineri, transferul jucătorului irlandez Roland Idowu, într-o postare pe site-ul său oficial. Născut pe 21 ianuarie 2002, la Dublin (Irlanda), Roland Idowu va purta numărul 8 la FC Botoșani și poate evolua atât ca mijloc