logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Ovidiu Costeşin (Universitatea Craiova) - Suntem nemulţumiţi de tragerea la sorţi în Cupa României; e o grupă infernală

Imagine din galeria Agerpres

Directorul general al clubului de fotbal Universitatea Craiova, Ovidiu Costeşin, a declarat, miercuri, după tragerea la sorţi a grupelor Cupei României, că este nemulţumit având în vedere faptul că echipa pregătită de Constantin Gâlcă va avea două partide în deplasare cu FCSB şi Petrolul Ploieşti.

"Suntem nemulţumiţi de tragerea la sorţi, asta e clar. Este o grupă infernală la prima vedere, cu trei deplasări, dintre care două la echipe fruntaşe din Liga I, la Petrolul şi la FCSB. Cu Petrolul se mai întâmplă să jucăm şi de două ori în patru zile, la început de decembrie. Avem meci de cupă la mijlocul săptămânii, apoi jucăm tot la ei în campionat, apoi iar deplasare, în 18 decembrie, dacă nu mă înşel, la FCSB. Repet, pe hârtie cel puţin, la prima vedere, pare foarte greu", a declarat Costeşin.

Oficialul Universităţii Craiova a criticat şi formatul Cupei României, care în percepţia sa avantajează echipele mai mici.

"Programul şi formatul este făcut oarecum pentru cei mai mici, din eşalonul doi sau trei, sau pentru echipele din prima ligă care au şanse mai mici la play-off. Pare un format care să le avantajeze pe aceste echipe. Dar să vedem acum, dacă vrei un trofeu, trebuie să joci. Şi îl vrem, în fiecare an l-am vrut, dar nu am putut, nu pentru că nu ni l-am fi dorit. La momentul ăsta nu suntem pregătiţi pentru ambele fronturi. Din fericire, cupa începe destul de târziu, până atunci au timp toţi jucătorii noi să se integreze. Şi la FCSB, ca să fim un pic cu optimişti, la ce program au ei în toamna asta, cred că Cupa României este ultima lor grijă. Dar problema nu este că am căzut cu FCSB, poate ne doream asta datorită programului lor, problema este că am picat să jucăm şi la ei acasă, asta ne încurcă mai rău", a adăugat acesta.

Costeşin consideră că trofeul Cupei Românei este important atât prin prisma participării în cupele europene, dar şi a beneficiilor financiare: "E importantă Cupa, pentru că dacă nu ai şanse la campionat îţi oferă acel loc de Europa League, care automat îţi mai dă o şansă pentru Conference League. Ai cel puţin un milion de euro asigurat ca premii din Cupa României şi turul doi de Conference League, deci contează".

FCSB, Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti vor fi adversare în Grupa B a Cupei României la fotbal, din care vor mai face parte Agricola Borcea şi Metalul Buzău, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Casa Fotbalului.

În Grupa A se vor afla Rapid, CFR Cluj şi FC Botoşani, între altele, în Grupa C au fost repartizate UTA, Farul, FC Hermannstadt şi Poli Iaşi, iar din Grupa D vor face parte Oţelul Galaţi, finalista ediţiei trecute, şi Sepsi OSK.

Componenţa grupelor (repartizare în grupe 1a, 1b, 2a, 2b, 3a, 3b):
Grupa A: Rapid Bucureşti, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Botoşani, CS Afumaţi, Campionii FC Argeş;
Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul Ploieşti, Dinamo Bucureşti, FC Agricola Borcea, Metalul Buzău;
Grupa C: UTA Arad, Farul Constanţa, FC Hermannstadt, Politehnica Iaşi, Unirea Ungheni, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca;
Grupa D: Oţelul Galaţi, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CSM Reşiţa, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 19-10-2026 23:03

Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă

FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus

Sport Intern 19-10-2026 22:18

Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat

CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre

Sport Intern 19-10-2026 22:02

Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale

CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.

Sport Intern 18-10-2026 22:58

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (

Sport Intern 18-10-2026 22:01

Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni

ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A

Sport Intern 18-10-2026 21:02

Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava

CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go

Sport Intern 18-10-2026 20:44

Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională

Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un

Sport Intern 18-10-2026 20:31

Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat

Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina

Sport Intern 18-10-2026 20:13

Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic

Sport Intern 18-10-2026 18:42

Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi

Sport Intern 17-10-2026 23:53

Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat

Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star

Sport Intern 17-10-2026 23:42

Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul

FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).

Sport Intern 17-10-2026 21:57

Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.

Sport Intern 17-10-2026 21:13

Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas