Gimnastică artistică: Nadia Comăneci - Sper ca toate cele 3 gimnaste de la sol să primească câte o medalie de bronz
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a afirmat, joi, la sediul COSR, că speră ca Tribunalul Suprem Elveţian să găsească o soluţie astfel încât toate cele trei sportive care îşi dispută locul trei la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, româncele Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, dar şi americanca Jordan Chiles, să primească câte o medalie de bronz.
"Nu pot să spun prea multe pentru că este un proces în derulare la Tribunalul suprem vizavi de Sabrina Voinea şi 'necălcatul' în finala de la sol. Nu ştim dacă încă americanii au depus sau probabil vor depune până la sfârşitul zilei de 13 septembrie. Sunt anumite erori făcute care au surprins pe toată lumea acolo la arbitraj. Noi suntem sportivi, însă şi lumea mai greşeşte. Eu văd această întâmplare ca fiind constructivă, să vedem ce putem face ca să putem evita astfel de lucruri la viitoarele Jocuri Olimpice. Nu este normal ca toate cele trei gimnaste să sufere. Lucrurile s-au întâmplat într-un haos, sper să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie. Sper ca până la urmă se va găsi o soluţie, astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie", a declarat Comăneci prezentă la COSR cu ocazia Adunării Generale.
"Rămânem în jurul gimnasticii, pentru că asta ştim. Mă bucur că am putut să fiu alături de fete, să le motivez şi să le inspir la această ediţie a Jocurilor Olimpice şi sper că rezultatele lor şi munca pe care au depus-o în aceşti ani să motiveze generaţiile care vin. Eu încerc să fiu corectă vizavi de sport şi faţă de aceste fete care au lucrat foarte mult şi care trebuie să se înţeleagă că trebuie să fie respectate pentru munca pe care au făcut-o", a mai spus fosta mare sportivă.
Gimnasta română Sabrina Maneca-Voinea a făcut apel, la 26 august, la Tribunalul Suprem Elveţian împotriva deciziei Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a acordat Anei Bărbosu medalia de bronz în finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4. Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.
Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea a ocupat locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles a terminat pe 5, cu 13,666.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.
Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz pe 16 august, în cadrul unei ceremonii desfăşurate pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti.
AGERPRES (A, AS-autori: Marius Ţone, Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Borac Cacak a câștigat turneul Autumn Cup, de la Râmnicu Vâlcea
Echipa sârbă Borac Cacak a câștigat turneul de baschet masculin Boromir Autumn Cup, desfășurat în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, după ce a învins echipa locală CS Vâlcea 1924, cu 91-85 (28-23, 15-21, 20-15, 28-26), duminică, în ultimul meci al competiției. De la gazde s-au remarcat Siyani Chambe
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut și ultimul meci la Gloria Cup
Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de puternica echipă turcă Anadolu Efes Istanbul, cu scorul de 87-69, duminică, în ultimul său meci din cadrul turneului internațional Gloria Cup, de la Antalya. ''U'' a condus cu 34-30 la jumătatea meciului, dar Anadolu s-a impus, condusă de Jordan Loyd (13
Handbal feminin: Remiză între SCM Craiova și Corona Brașov, în campionat
SCM Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CSM Corona Brașov, 26-26 (9-14), duminică, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona a condus la o diferență de cinci goluri la pauză, dar a fost egalată când mai erau două secunde de joc, golul gazdelor fiind
Auto: Jerome France a câștigat Trofeul Râșnov și a făcut un pas spre titlul național la viteză în coastă
Jerome France, deținătorul titlului, a făcut un pas mare spre un nou titlu, duminică, după ce a câștigat Trofeul Râșnov, etapa a șasea a Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC). France (Nova NP01) a obținut a cincea victorie consecutivă în acest sezon, cu timpul cumulat de 03 min 37 sec 642/1000, 1 min 48 sec
Fotbal: Universitatea Craiova, la prima victorie în deplasare în acest campionat, 1-0 cu Corvinul
Universitatea Craiova a reușit prima sa victorie în deplasare în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 (0-0) cu Corvinul Hunedoara, duminică seara, la Arad, în etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Cicâldău (51), după o pasă a lui Nicușor Bancu. Ca
Hochei: ACSH Gheorgheni a cucerit Cupa României
ACSH Gheorgheni a cucerit ediția 2026-2027 a Cupei României la hochei pe gheață, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 3-2 (0-1, 2-1, 0-0, 1-0), după prelungiri, duminică, în finala desfășurată în Remetea Ice Arena. Akos Szigeti (20:40), Zsolt Adam (29:53) și Christopher Bodo (60:57) au marcat golurile harghi
Ciclism: Cătălin Sprînceană - Turul României din acest an, o ediție interesantă și inedită
Președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprînceană, a declarat, duminică, la finalul ultimei etape a Turului României, că ediția din acest an a fost una interesantă și inedită, ținând cont de faptul că a fost pentru prima oară de la înființarea sa din 1934 când a pornit din Republica Moldova. '
Ciclism: Polonezul Radoslaw Fratczak, victorios în ultima etapă a Turului României; Barnabas Vas a câștigat cursa
Ciclistul polonez Radoslaw Fratczak (Wibatech Lubelskie Perla Polski) s-a impus la sprint în etapa a cincea și ultima a Turului României 2026, desfășurată duminică în circuit la București, în timp ce maghiarul Barnabas Vas (Team United Shipping) a câștigat cursa. Fratczak, victorios și în prima etapă, a fost
Haltere: Paul Ioniță a cucerit trei medalii la Mondialele Universitare de la Doha
Sportivul român Paul Ioniță a cucerit trei medalii, dintre care două de argint și una de bronz la cat. 110 kg, sâmbătă, la Campionatele Mondiale Universitare de haltere de la Doha (Qatar). Ioniță a obținut bronz la stilul smuls, cu 163 kg. La aruncat, halterofilul român a câștigat argintul, cu 196 kg, după ce a ratat ul
Polo: CSM Oradea a câștigat Cupa României la masculin
CSM Oradea a câștigat Cupa României la polo pe apă masculin, după ce a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 17-8 (6-3, 6-1, 4-4, 1-1), sâmbătă, în finala desfășurată la Focșani. Tomasso Insinna a marcat 4 goluri pentru învingători, Tudor Fulea 3, David Belenyesi, Sebastian Oltean și Darian Luncan, c
Baschet masculin: FC Argeș a câștigat Memorialul 'George Ziguli'
FC Argeș, echipa gazdă, a câștigat turneul de baschet masculin Memorialul ''George Ziguli'', desfășurat în Pitești Arena, după ce a învins-o, sâmbătă seara, pe CS Dinamo București cu scorul de 78-75. În celălalt meci al zilei, Corona Brașov a pierdut duelul cu CSU Sibiu, scor 102-104.
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut meciul cu Bahceșehir, la Gloria Cup
Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de formația turcă Bahceșehir Koleji Istanbul cu scorul de 85-76, sâmbătă, la turneul internațional Gloria Cup, de la Antalya, potrivit site-ului oficial al clubului. Antrenorul Mihai Silvășan nu s-a putut baza pentru această partidă pe Uros Plavsic, Dusan Beslac și pe Oti
Fotbal: Rapid București a câștigat cu emoții în Superligă, 2-1 cu FC Voluntari
Rapid București a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, scor 2-1 (0-1), sâmbătă seara, în Giulești, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Ilfovenii au deschis scorul prin Mihai Roman II (12), cu o lovitură de cap la centrarea lui Alexandru Șuteu.
Volei masculin: România, învinsă dramatic de Germania, la Campionatul European
Naționala României a fost învinsă dramatic de Germania, cu scorul de 3-2 (25-22, 25-23, 22-25, 15-25, 15-13), sâmbătă seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa D a Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Tricolorii, care au
Handbal masculin: Victorie la limită pentru CSM Vaslui, cu CSM Constanța, în campionat
CSM Vaslui a învins-o pe CSM Constanța cu scorul de 24-23 (12-15), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a Ligii Naționale de handbal masculin. Oaspeții au condus cu 23-21, dar CSM Vaslui a marcat ultimele trei goluri ale partidei, golul victoriei fiind semnat de Andy Ștefan Armanu cu două minute înai











