Fotbal: FC Rapid s-a despărţit de Neil Lennon după şase etape şi l-a instalat pe Marius Şumudică
Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, marţi seara, pe site-ul său oficial, despărţirea de antrenorul nord-irlandez Neil Lennon după şase etape din noul sezon, în care formaţia giuleşteană nu a obţinut nicio victorie, instalându-l la conducerea tehnică pe Marius Şumudică.
"Clubul nostru are plăcerea de a anunţa revenirea lui Marius Şumudică, un rapidist pur sânge, acesta fiind noul antrenor principal al Rapidului. În vârstă de 53 de ani, 'Şumi' va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani, urmând să îl înlocuiască pe Neil Lennon", se menţionează pe site-ul citat.
Şumudică a declarat că i s-a îndeplinit visul de a reveni la Rapid.
"Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleştiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment. Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator faţă de această echipă. Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile aşa cum trebuie şi să ieşim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea aşteaptă. Ştiu că sunt aşteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reuşesc, este plăcerea vieţii mele! Fotbalul mi-a dat tot în viaţă, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viaţă! Am fost campion cu Rapid şi sper să fiu campion cu Rapid şi din postura de antrenor. Acesta este visul meu", a declarat noul antrenor al Rapidului.
Crescut în galeria alb-vişinie, Marius Şumudică a câştigat titlul de campion în 1999, an în care a obţinut şi titlul de golgheter al Rapidului, cu 20 de goluri marcate: 17 în campionat, două în Cupa României şi unu în cupele europene. El ocupă locul 24 în clasamentul all-time al marcatorilor din istoria Rapidului, cu 46 de goluri înscrise în tricoul alb-vişiniu.
Ca fotbalist, Şumudică a evoluat în Giuleşti timp de trei sezoane, între 1997 şi 1999, dar şi în stagiunea 2001-2002, pe lângă titlul de campion, câştigând şi Cupa României de două ori, în 1998 şi 2002.
Ca antrenor, pe lângă experienţa de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleşteni în 29 de etape, Marius Şumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a şi ridicat trofeul de campion, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar şi formaţii din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.
Antrenorul giuleştean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câştigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.
Rapid a anunţat că alături de Neil Lennon vor pleca şi alţi membri ai staff-ului său, Iain Brunskill, Andrew Liddell şi Kyirakos Televantos.
Venit în această vară, Neil Lennon a obţinut în scurtul său mandat la Rapid doar cinci egaluri şi o înfrângere (0-1 cu Petrolul la Ploieşti), gruparea giuleşteană fiind în acest moment singura din Superligă fără nicio victorie.
Neil Lennon, 52 de ani, este un fost internaţional nord-irlandez care a evoluat ca fotbalist la echipe precum Crewe Alexandra, Leicester, Celtic, Nottingham Forest sau Wycombe.
Ca antrenor, Lennon a pregătit echipele Celtic, Bolton, Hibernian şi Omonia Nicosia.
Neil Lennon semnase la 20 mai un contract valabil până în vara anului 2026 cu FC Rapid.
După şase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize şi o înfrângere.
Primul meci cu Marius Şumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, atunci când Rapid va întâlni Politehnica Iaşi în deplasare.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: Vlad Ștefan Stancu, victorios la 1.500 m liber, la Naționalele în bazin scurt
Vlad Ștefan Stancu (CS Dinamo București) a câștigat proba masculină de 1.500 m liber cu timpul de 14 min 57 sec 27/100, duminică, în ultima zi a Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni. Pe locul secund s-a clasat Matteo Constantin Mahalu (CSM Pitești), în 15 min 14 sec 43/100, podium
Handbal feminin: SCM Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale
SCM Universitatea Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Târgu Jiu, cu scorul de 28-22, în Sala Polivalentă din Bănie, în etapa a 10-a. Thea Imani Sturludottir a reușit 8 goluri pentru gazde, iar Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au marcat câte 4 goluri. P
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r














