Fotbal: Mattias Kait (Rapid) - Suntem toţi dezamăgiţi de faptul că nu am câştigat nicun meci până acum
Fotbalistul Mattias Kait a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi de la Rapid sunt dezamăgiţi de faptul că nu au reuşit să obţină nicio victorie în primele patru etape ale noii ediţii a Superligii, dar a precizat că vor face tot posibilul să câştige meciul cu Gloria Buzău de sâmbătă.
"Suntem concentraţi, dar sigur că suntem toţi dezamăgiţi de faptul că nu am câştigat niciun meci până acum. Însă la fiecare antrenament muncim mult pentru a juca mai bine, pentru a ne recâştiga încrederea şi a urca apoi pas cu pas în clasament. Aşteptările mele sunt să câştigăm acest meci cu Gloria Buzău, 100%. Pentru că nu avem un start bun de campionat. Aşa că toţi ne dorim să începem să câştigăm puncte. Este de înţeles de ce fanii sunt supăraţi şi frustraţi pentru că nu am reuşit să câştigăm. Însă în continuare noi vom face tot posibilul pentru a obţine victoria şi nu doar în meciul următor, ci şi în derby-ul cu Dinamo", a afirmat mijlocaşul estonian.
Kait este de părere că echipa se va obişnui în cele din urmă şi va deveni mai puternică jucând în noul sistem, 3-5-2, introdus de antrenorul Neil Lennon.
"Eu am mai jucat în acest sistem la echipa naţională, ştiu ceea ce se aşteaptă de la mine în acest sistem. Am jucat până acum cu trei fundaşi, după ce în sezonul trecut am jucat cu patru. E diferit, e nevoie de timp ca să te obişnuieşti, nu se poate peste noapte. Însă cred că vom fi din ce în ce mai puternici cu cât trece timpul în acest sistem", a explicat Kait.
Prezent la conferinţa de presă în locul antrenorului Neil Lennon, care încă nu a revenit în ţară după decesul mamei sale, secundul Iain Brunskill a declarat că este normal ca suporterii să fie nemulţumiţi şi supăraţi, aşa cum s-a întâmplat la finalul partidei cu Sepsi OSK, deoarece echipa are multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţească.
"Pe moment nu am fost atent pentru că nu înţelegeam ce se strigă pe stadion (n.r. - fanii au cerut demisia staffului tehnic condus de Neil Lennon). Cineva m-a informat ulterior. Suporterii au dreptul să aibă opinii. În ciuda egalului, sunt multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţim. E normal ca fanii să exprime ceea ce simt şi au dreptate. Am vorbit ieri mai mult cu Neil Lennon... sigur că este în continuare un moment greu pentru el şi familia lui. A urmărit ultima noastră partidă, la fel şi eu am revăzut-o. Am discutat mai mult despre unde trebuie să îmbunătăţim, dar şi despre evoluţia jucătorilor individual şi ca echipă", a spus secundul.
El a precizat că se aşteaptă la un meci dificil sâmbătă, chiar dacă adversara, Gloria Buzău, este o echipă nou promovată.
"După cum am văzut până acum, toate partidele sunt dificile. Suntem conştienţi că încrederea noastră nu este la acest moment la cel mai înalt nivel din cauza rezultatelor de până acum. Aşa că ne aşteptăm la un meci greu, mai ales că jucăm în deplasare. Trebuie să pregătim bine acest meci, să ne recuperăm încrederea. Pe toţi adversarii încercăm să îi analizăm cât mai bine, să le găsim punctele forte, dar şi slăbiciunile", a menţionat tehnicianul.
Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Viorel Moldovan despre schimbarea sistemului de joc, Iain Brunskill a răspuns: "Da, am discutat, de fiecare dată analizăm meciurile. Noi urmărim mereu să maximizăm calităţile jucătorilor noştri în relaţie cu echipa adversă".
Antrenorul principal Neil Lennon va reveni la Bucureşti în zilele următoare şi va conduce de pe banca de rezerve formaţia giuleşteană în meciul cu Gloria Buzău, programat, sâmbătă, de la ora 22:00, pe Stadionul Municipal din Buzău, în etapa a 5-a a Superligii.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: Vlad Ștefan Stancu, victorios la 1.500 m liber, la Naționalele în bazin scurt
Vlad Ștefan Stancu (CS Dinamo București) a câștigat proba masculină de 1.500 m liber cu timpul de 14 min 57 sec 27/100, duminică, în ultima zi a Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni. Pe locul secund s-a clasat Matteo Constantin Mahalu (CSM Pitești), în 15 min 14 sec 43/100, podium
Handbal feminin: SCM Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale
SCM Universitatea Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Târgu Jiu, cu scorul de 28-22, în Sala Polivalentă din Bănie, în etapa a 10-a. Thea Imani Sturludottir a reușit 8 goluri pentru gazde, iar Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au marcat câte 4 goluri. P
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r














