Fotbal: Neil Lennon - Vreau ca Rapid să fie printre echipele care se luptă la titlu
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Neil Lennon, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea debutului său în noul sezon al Superligii României, că îşi doreşte ca formaţia sa să se afle printre cele cinci-şanse care se vor lupta pentru titlu în noua stagiune.
"E greu să anticipezi, dar vor fi în jur de cinci-şanse echipe care vor fi în lupta pentru titlul. Şi vreau ca Rapid să fie printre ele. Cu siguranţă campioana FCSB este o contracandidată, la fel Craiova, Farul şi CFR Cluj. Noi avem un lot tânăr, trebuie să fim consecvenţi pe tot parcursul campionatului. Avem mulţi jucători tineri de care sunt foarte mândru şi în care am foarte multă încredere", a spus tehnicianul nord-irlandez.
Referitor la partida cu UTA, din prima etapă a ediţiei 2024-2025 a Superligii, Lennon a afirmat că se aşteaptă să fie dificilă, mai ales că în lotul adversarei s-au produs multe schimbări în această pauză competiţională.
"Este primul meci al sezonului, în deplasare. UTA a făcut destule schimbări în lot în această vară, dar cel mai mult ne interesează cum o să ne prezentăm noi. Am avut o perioadă de pregătire de care sunt încântat, dar, în acelaşi timp ştiu că vârful formei se atinge abia după 3-4 etape. Aşa că mă aştept la un meci dificil. Nu există început bun sau rău de sezon, este o ligă competitivă, tragerea la sorţi e cea care este. Poate uneori preferi să joci cu echipele puternice, până să ajungă ele să îşi intre în ritm. Bineînţeles că am vorbit cu jucătorii noştri care au evoluat sezonul trecut la UTA, însă nu ştiu cât de relevante mai sunt aceste informaţii. Pentru că UTA a schimbat, după cum spuneam, mulţi jucători. E posibil ca Mircea Rednic să schimbe şi sistemul de joc. Este un antrenor experimentat şi valoros, însă pe mine mă interesează ca noi să fim la nivelul cel mai înalt", a menţionat el.
"Planul este să jucăm cu trei fundaşi, aşa am abordat toate meciurile de pregătire. Având în vedere jucătorii din lot, vom evolua în 3-5-2. Pare că şi jucătorii reacţionează foarte bine la acest sistem şi atunci nu trebuie să complicăm lucrurile. Cristi Săpunaru este un sportiv excepţional, să te afli la 40 de ani într-o stare fizică atât de bună şi să fii în continuare motivat este extraordinar. Este un jucător important al nostru şi îl vom folosi ori de câte ori echipa va avea nevoie de el", a adăugat antrenorul.
Neil Lennon s-a arătat mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie, precizând că şi-ar mai dori doar 1-2 jucători noi.
"Orice antrenor are nevoie întotdeauna de jucători noi. Însă cu jucătorii din sezonul trecut, plus cei care au venit acum, suntem mulţumiţi, pentru că avem dubluri pe aproape fiecare post. Probabil că vom încerca să mai aducem 1-2 jucători", a explicat Lennon.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia UTA, sâmbătă, de la ora 19:15, pe Arena ''Francisc Neuman'' din Arad, într-o partidă contând pentru prima etapă a Superligii, ediţia 2024-2025.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: Vlad Ștefan Stancu, victorios la 1.500 m liber, la Naționalele în bazin scurt
Vlad Ștefan Stancu (CS Dinamo București) a câștigat proba masculină de 1.500 m liber cu timpul de 14 min 57 sec 27/100, duminică, în ultima zi a Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni. Pe locul secund s-a clasat Matteo Constantin Mahalu (CSM Pitești), în 15 min 14 sec 43/100, podium
Handbal feminin: SCM Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale
SCM Universitatea Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Târgu Jiu, cu scorul de 28-22, în Sala Polivalentă din Bănie, în etapa a 10-a. Thea Imani Sturludottir a reușit 8 goluri pentru gazde, iar Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au marcat câte 4 goluri. P
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r














