JO 2024: Emil Morar (Judo) - Un loc 3-5 este obiectivul nostru realistic şi perfect realizabil
Antrenorul coordonator al lotului olimpic de judo, Emil Morar, a declarat, pentru AGERPRES, că "obiectivul realistic şi perfect realizabil" al lui Alex Creţ, singurul sportiv român calificat de la judo la Jocurile Olimpice de la Paris, este clasarea pe locurile 3-5.
Tehnicianul s-a arătat optimist în ceea ce priveşte îndeplinirea acestui obiectiv, având în vedere că Alex Creţ a obţinut victorii în ultima perioadă în faţa medaliaţilor de la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale.
"Noi mergem la Paris cu acest tânăr sportiv de 22 de ani, cu dorinţa clară de a obţine o medalie sau cel puţin o clasare lângă podium. Deci, un loc trei-cinci, acesta este obiectivul nostru realistic şi perfect realizabil. Este medaliat anul acesta la Campionatele Europene de seniori, este o medalie foarte importantă pentru el, şi, anul acesta şi anul trecut, a repurtat victorii în faţa celor patru medaliaţi de la Campionatele Mondiale din acest an. Are victorii asupra lor, ceea ce arată că este perfect capabil de a obţine un rezultat de cea mai înaltă valoare", a declarat Morar.
În ceea ce priveşte participarea cu României cu un singur judoka la JO de la Paris, Morar consideră că este o nerealizare: "După părerea mea, un singur sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Paris este prea puţin. Eu personal mi-aş fi dorit ca lotul olimpic masculin să fie reprezentat de cel puţin doi băieţi la aceste Jocuri, dar din păcate avem unul singur şi pot spune că este o nerealizare din acest punct de vedere".
"Pregătirea în mare parte am desfăşurat-o în Oradea, apoi, acum două săptămâni am participat la un stagiu în Croaţia, iar acum suntem la un nou stagiu de pregătire la Benidorm, în Spania. Este cel mai bun mijloc de pregătire să participi la aceste stagii, pentru că vin toate naţiunile, sportivi de toate valorile. După care ne întoarcem la Oradea şi mai avem 20 de zile de pregătire în Oradea până în 31 iulie, când va lupta la Paris", a adăugat antrenorul lotului olimpic masculin.
Morar a precizat că lotului pe care îl pregăteşte nu i-a lipsit nimic în privinţa pregătirii, cea mai mare parte din costuri fiind asigurată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
"Din punctul meu de vedere, lotul olimpic masculin a beneficiat în acest an de toate condiţiile. Finanţarea a fost aproape integral făcută de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, absolut tot a fost finanţat, fără refuzuri, fără excepţii. Ni s-au asigurat absolut toate condiţiile, din acest punct de vedere nu ne putem plânge", a mai spus antrenorul român.
Alex Creţ a spus, pentru AGERPRES, că emoţiile pe care le are înaintea celei mai importante competiţii sunt constructive şi s-a declarat nerăbdător să ajungă la Paris pentru ca ulterior să se întoarcă cu o medalie olimpică.
"Am emoţii constructive, dar nu foarte mari, sincer. Tocmai pentru că sunt tânăr şi nu am niciun fel de presiune. Mai mult nerăbdare. Aştept cu nerăbdare să ajung la Paris. Eu asta îmi doresc, o medalie olimpică. Vreau să obţin cât mai multe rezultate bune, să evoluez, să urc în continuare. Cea mai mare încredere o am în mine şi ştiu că dacă voi fi montat psihic şi fizic pot obţine o medalie olimpică. Sunt foarte bine pregătit şi psihic, am oameni de calitate lângă mine, am familia lângă mine, care mă ajută foarte mult. Toţi mă susţin şi mă ajută zi de zi să evoluez. Sunt foarte motivat să vin cu o medalie acasă", a afirmat sportivul român.
"Vestea calificării a fost o uşurare în mare parte, pentru că eu împreună cu stafful tehnic de la Oradea, cu echipa, am făcut nişte calcule din care reieşea în mare parte că voi participa şi că sunt calificat. Dar, bineînţeles, când a venit vestea au fost o uşurare şi o bucurie", a spus Alex Creţ.
El a precizat că şi-ar fi dorit ca la ediţia de la Paris a Jocurilor Olimpice să se califice mai mulţi judoka români: "Cu siguranţă mi-aş fi dorit să fim mai mulţi judoka la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Am foarte mulţi colegi cu mare potenţial, care ar fi putut reuşi. Din păcate, am reuşit doar eu această calificare, dar mi-aş fi dorit să fim mai mulţi".
În vârstă de 22 de ani, Alex Creţ este medaliat cu bronz la Campionatele Europene din 2024 de la Zagreb. De asemenea, el a ocupat locul 3 şi la Campionatele Europene U23 din 2023, de la Potsdam. Alex Creţ a mai câştigat în cariera sa medalia de bronz la Grand Prix-ul Portugaliei în 2022 şi una de argint la Grand Slam-ul din Antalya în 2023.
România va fi reprezentată de 107 sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris, la 18 discipline. Judoul românesc are un singur reprezentant, Alex Creţ, care va concura la categoria 90 de kg.
În cele zece de ediţii ale Jocurilor Olimpice în care a participat (1980, 1984,1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020), judoul românesc a cucerit 6 medalii, una de aur, prin Alina Dumitru, la Beijing în 2008, două de argint, Alina Dumitru şi Corina Ştefan la Londra în 2012, şi trei de bronz, prin Simona Richter (Sydney 2000), Mircea Frăţică şi Mihai Cioc, la Los Angeles 1984.
AGERPRES (A, AS, autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: Vlad Ștefan Stancu, victorios la 1.500 m liber, la Naționalele în bazin scurt
Vlad Ștefan Stancu (CS Dinamo București) a câștigat proba masculină de 1.500 m liber cu timpul de 14 min 57 sec 27/100, duminică, în ultima zi a Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni. Pe locul secund s-a clasat Matteo Constantin Mahalu (CSM Pitești), în 15 min 14 sec 43/100, podium
Handbal feminin: SCM Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale
SCM Universitatea Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Târgu Jiu, cu scorul de 28-22, în Sala Polivalentă din Bănie, în etapa a 10-a. Thea Imani Sturludottir a reușit 8 goluri pentru gazde, iar Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au marcat câte 4 goluri. P
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r














