Fotbal - EURO 2024: Ianis Hagi - Partida cu Belgia va fi total diferită de cea cu Ucraina
Mijlocaşul Ianis Hagi se aşteaptă ca înfruntarea cu Belgia, de la EURO 2024, să fie o partidă cu totul diferită faţă de cea din prima etapă a grupei, cu Ucraina, câştigată de naţionala de fotbal a României cu scorul de 3-0, dar s-a arătat încrezător în calităţile individuale ale "tricolorilor".
"Este o partidă dificilă, total diferită faţă de cea din prima etapă a Campionatului European, însă avem curaj, avem încredere, ne ştim capacităţile. Sper ca Mister să fie din nou inspirat şi noi să ascultăm ce avem de făcut la nivel tactic. Apoi calităţile individuale vor ieşi de la sine. În ultimul an şi jumătate când cineva a trebuit să iasă la rampă, a ieşit, iar acum cu siguranţă vor veni din nou momentele individuale bune", a declarat Ianis Hagi într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al Federaţiei Române de Fotbal.
El a precizat că îi tratează cu respect pe jucătorii belgieni, dar s-a arătat încrezător în capacităţile fotbaliştilor români.
"Mie mi se pare că respectul este întotdeauna în fotbal, noi aşa am fost crescuţi. Mereu vom avea respect faţă de adversar, însă când intrăm pe teren noi ştim cât de buni suntem. Suntem făcuţi să avem performanţe, pentru că aşa am fost crescuţi. Şi avem şi foamea, motivaţia, ambiţia, să continuăm la fel. Victoria cu Ucraina a fost o surpriză pentru o ţară întreagă, dar pentru noi, nu. Pentru că ne cunoşteam puterile, ştiau capacitatea de a juca la acest nivel, iar eu cred că va fi doar începutul", a adăugat acesta.
Hagi a explicat că a Nicolae Stanciu a fost cel care i-a cedat tricoul cu numărul 10 la EURO, căpitanul naţionalei preluând numărul 21, al lui Olimpiu Moruţan, care lipseşte din cauza unei accidentări.
"Să port numărul 10 este o mândrie, o responsabilitate imensă, ţinând cont de cine a purtat acest număr la turneele finale, şi este încă un motiv să dau totul pe teren, aşa cum am făcut o întotdeauna pentru echipa naţională. A fost o decizie a lui Nicolae Stanciu, pentru că Olimpiu Moruţan înseamnă foarte foarte mult pentru noi. Aşa cum ştie toată lumea, suntem deja o familie aici şi acum facem performanţa la echipa mare. L-am felicitat pentru gest şi i-am spus că voi purta cu mândrie acest număr şi că voi da totul pentru echipa naţională. Obiectivele mele personale la aceste europene este să fiu un coechipier de nota 10 pentru colegii mei, să îmi respect rolul şi să fac o ţară întreagă mândră. Şi cel mai mare vis al meu ar fi să câştig un trofeu", a adăugat Hagi.
În ceea ce priveşte relaţia cu tatăl său, fostul lider al Generaţiei de Aur, Ianis Hagi a afirmat că acesta i-a transmis că trebuie să aibă încredere în propriile forţe la Campionatul European.
"Nu am văzut mesajul transmis de tatăl meu la meciul cu Ucraina. Când ai un tată al cărui nume se strigă încă pe stadioane responsabilitatea este imensă. Generaţiile precedente ne-au arătat calea şi noi încercăm la rândul nostru să facem performanţă pentru România şi să inspirăm generaţiile care vor urma. Tata mi-a spus doar să mă gândesc unde eram acum doi ani şi unde sunt acum, să am încredere în mine, să îmi aştept momentul, pentru că toate vin la rândul lor. Datoria noastră este să facem performanţă pentru echipa naţională, prin performanţele noastre lumea îşi va da seama ce fel de generaţie suntem. Deocamdată avem o calificare la Campionatul European, nu am realizat încă nimic, toată lumea este conştientă. Vrem să avem mai multe calificări, să realizăm performanţe şi apoi să ne numim o generaţie", a adăugat mijlocaşul român.
El le-a transmis suporterilor români mulţumiri pentru că au avut răbdare cu actuala generaţie de jucători şi că împreună vor fi mai puternici.
"Le mulţumim suporterilor că au avut răbdare cu noi şi le promitem că vom face tot ce depinde de noi, suntem trup şi suflet pentru acest tricou. Frică nu avem de niciun adversar, ne luptăm de la egal la egal cu oricine şi când ei sunt alături de noi suntem de două ori mai puternici. Vrem să-i facem mândri în continuare şi să avem succese în continuare", a mai spus Hagi.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.
România va juca următoarele meciuri cu Belgia sâmbătă, la Koln, de la ora 22:00, şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: Vlad Ștefan Stancu, victorios la 1.500 m liber, la Naționalele în bazin scurt
Vlad Ștefan Stancu (CS Dinamo București) a câștigat proba masculină de 1.500 m liber cu timpul de 14 min 57 sec 27/100, duminică, în ultima zi a Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni. Pe locul secund s-a clasat Matteo Constantin Mahalu (CSM Pitești), în 15 min 14 sec 43/100, podium
Handbal feminin: SCM Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale
SCM Universitatea Craiova a urcat pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Târgu Jiu, cu scorul de 28-22, în Sala Polivalentă din Bănie, în etapa a 10-a. Thea Imani Sturludottir a reușit 8 goluri pentru gazde, iar Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au marcat câte 4 goluri. P
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă acasă de CS Vâlcea, în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă de CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 76-68 (14-16, 16-18, 26-16, 20-18), duminică seara, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. MVP-ul oaspeților a fost Donovan Richard Ivory, cu 18 puncte, 3 recuperări, susținut de Mir
Handbal feminin: Corona Brașov, a treia echipă românească ajunsă în grupele EHF European League
Corona Brașov a devenit a treia echipă din România calificată în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația franceză Chambray Touraine Handball cu scorul de 26-25 (11-10), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'', în manșa secundă a turului al treilea prel
Ciclism: Diana Faur, medaliată cu bronz la Europenele de ciclocros pentru tineret de la Vatra Dornei
Ciclista română Diana-Maia Faur a câștigat medalia de bronz la cat. 15 ani, duminică, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. Faur a fost cronometrată cu timpul de 23 min 18 sec, fiind devansată de cicliste cehă Katerina Perinova (21 min 47 sec) și de olandeza Cheyenne van der Meer (23 mi
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r














