Volei masculin: Arcada Galaţi l-a transferat pe internaţionalul Alexandru Raţă
Unul dintre cei mai valoroşi jucători din reprezentativa masculină de volei a României, Alexandru Raţă, a semnat un contract pe un sezon cu CSM Arcada Galaţi, a anunţat, marţi, vicecampioana României pe pagina sa de Facebook.
Raţă a făcut pasul de la Arcada la naţională, iar acum, după ce a ajuns în Golden League cu formaţia tricoloră, a revenit la Galaţi.
"E un sentiment minunat să revin la CSM Arcada, aici unde am simţit pentru prima dată gustul performanţei. De aici am ajuns la naţională, aşadar revin cu mare drag la echipa mea de suflet. Ne aşteaptă un sezon tare, un sezon la finalul căruia trebuie să câştigăm trofeele puse în joc. Aşteptăm şi suporterii alături de noi, aşa cum numai ei ştiu să ne încurajeze, şi am încredere că va fi bine. Hai, Arcada!", a transmis Alexandru Raţă.
Raţă, un trăgător universal de 23 de ani, revine la CSM Arcada după un an în care a jucat la Tectum Achel, în Belgia, şi la Zenit Sankt Petersburg, în Rusia. La echipa gălăţeană mai activase în perioada 2020-2023, interval în care a cucerit de trei ori campionatul şi o dată Cupa României.
Arcada i-a mai transferat pe coordonatorul Filip Constantin (CS Rapid Bucureşti), pe liberoul Carol-Gabriel Kosinski (CS Rapid Bucureşti) şi pe trăgătorul universal Alexandru Ionescu (SCM Zalău).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: C.S. Arcada Galati / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
X-Man România: Zsombor Deak, câștigătorul concursului IronMan Full Distance de la Oradea
Primul loc în cea mai dificilă probă de triatlon, pe distanță lungă, singurul concurs Ironman din România, a fost câștigat de sportivul Zsombor Deak (Sf. Gheorghe), cu timpul 8 h 27 min 07 sec, sâmbătă, la Oradea, în cadrul evenimentului X-Man România. El a fost urmat la circa 10 minute de Alexandru Bălan (D
X-Man România: Anna Szabo a câștigat proba feminină Half Distance IronMan
Câștigătoarea probei feminine Half Distance IronMan, din competiția de triatlon X-Man România, organizată sâmbătă, la Oradea, este sportiva maghiară Anna Szabo, cu timpul de 5 ore 15 minute 53 de secunde. Ea a fost urmată de românca Adel Koter, cu timpul de 5 h 23 min 54 sec și de Anca Istrate, care reprezintă Elveția,
#AnulNadia Nadia Comăneci a dat startul Crosului Național ''Ziua Olimpică'' (GALERIE FOTO)
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a dat, sâmbătă, startul Crosului Național ''Ziua Olimpică'', întrecere organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în cadrul ''Anului Nadia Comăneci'', în apropierea Arcului de Triumf din București.
X-Man România: Câștigătorul triatlonului Half Distance IronMan este Andrei Vrabii (GALERIE FOTO)
Câștigătorul probei masculine Half Distance IronMan din competiția de triatlon X-Man România, organizată sâmbătă, la Oradea, este Andrei Vrabii, cu timpul de 4 ore 08 minute și 08 secunde. El a fost urmat de Oliver Zsebe, din Ungaria, în 4 h 13 min 17 sec, și de sportivul Tamas Szabo (Tg Mureș), cu timpul 4 h 17 min 06
Fotbal - CM 2026: Ionuț Lupescu - E trist când te gândești că sunt 28 de ani de la ultima noastră participare la Mondiale
Fostul internațional Ionuț Lupescu a declarat, pentru AGERPRES, că este foarte trist când se gândește că au trecut 28 de ani de la ultima participare a echipei naționale a României la un turneul final al Cupei Mondiale, cel din Franța 1998. ''E trist când te gândești că sunt 28 de ani de la ultima noastră
Tenis: Radu Mihai Papoe, Ștefan Horia Haită și Robert Gună, calificați în semifinale la Bistrița (ITF)
Jucătorii români de tenis Radu Mihai Papoe, Ștefan Horia Haită și Robert Gună s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Radu Mihai Papoe, a treilea favorit, îl va înfrunta în penultimul act pe rusul Kiril Kivatțev, în timp ce Ștefa
VIDEO Rugby: România A, învinsă de echipa sud-africană Suzuki Griquas, în turneul Toyota Challenge
Naționala secundă de rugby a României (România A) a fost învinsă de echipa sud-africană Suzuki Griquas cu scorul de 35-20 (21-13), vineri, la Bloemfontein (Africa de Sud), în meciul său de debut la turneul Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series, potrivit site-ului Federației Române de Rugby. ''Stejarii
Fotbal: Ethan Ampadu (Țara Galilor) - Va fi dificil împotriva României, dar suntem pregătiți
Fotbalistul echipei naționale a Țării Galilor, Ethan Ampadu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci dificil împotriva României, dar a subliniat că el și colegii săi sunt pregătiți. 'Focusul nostru în aceste meciuri amicale este să ne ridicăm nivelul, să ne îmbunătățim relațiile de joc și să &
Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău a preluat conducerea tehnică a echipei Farul Constanța
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, prin intermediul site-ului oficial, numirea tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău în funcția de antrenor principal. 'Bun venit, Ioan Ovidiu Sabău! Începând de astăzi, Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor principal al echipei noastre
Fotbal: FC Hermannstadt a anunțat despărțirea de președintele Daniel Niculae
Clubul de fotbal FC Hermannstadt a anunțat, vineri, despărțirea de președintele Daniel Niculae, al cărui contract scadent la finalul sezonului 2025-2026 nu a mai fost prelungit. 'AFC Hermannstadt a decis să nu mai prelungească înțelegerea contractuală cu președintele executiv Daniel Niculae, scadentă în data de 15 iunie a acestui an. Îi m
Fotbal: Nicolae Stanciu - Chiar dacă este amical, meciul cu Țara Galilor e important pentru moral
Mijlocașul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu Țara Galilor este una importantă pentru moralul 'tricolorilor' chiar dacă este amicală. 'Atât eu cât și colegii mei suntem onorați să fim antrenați de Gheorghe Hagi. Acum cel mai important este să
Baschet masculin: CSM Oradea și Radovan Markovic își încheie colaborarea după 11 ani
Echipa masculină de baschet CSM Oradea a anunțat finalul colaborării cu Radovan Markovic, unul dintre oamenii importanți ai clubului din ultimul deceniu. 'În total, Rade a activat la CSM Oradea timp de 11 ani. Trei ca jucător, unul ca antrenor la nivel de juniori și șapte ca antrenor secund la echipa de seniori a clubului. Bun vorbit
Fotbal: Antrenorul croat Zeljko Kopic s-a despărțit de Dinamo
Echipa de fotbal Dinamo și antrenorul croat Zeljko Kopic au ajuns la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale, a anunțat, vineri, gruparea bucureșteană, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Mulțumim, Zeljko Kopic! Fotbalul, ca și viața, e compus din evenimente, trăiri și experiențe, iar cel mai frumos dintre toa
Fotbal: FC Hermannstadt s-a despărțit de antrenorul Dorinel Munteanu și anunță că nu se desființează
Clubul de fotbal FC Hermannstadt s-a despărțit de antrenorul Dorinel Munteanu după ratarea obiectivului privind menținerea în Superliga și anunță, vineri, într-un comunicat de presă, că nu se desființează în ciuda problemelor financiare din ultima perioadă. 'În urma ratării obiectivului stipulat în contract -
Fotbal - CM 2026: Ioan Andone - Cupă Mondială cu 48 de echipe e prea de tot, mai e și 1.000 de dolari biletul
Fostul internațional Ioan Andone, component al echipei naționale a României la CM 1990, a declarat, pentru AGERPRES, că este sistemul cu 48 de selecționate impus de FIFA în premieră la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada este exagerat, el explicând că nu poți să stabilești prețul unui bilet de intrare la 1.000 de dolari când fotbalul se dil









