Handbal masculin: David Davis, noul antrenor al echipei CS Dinamo Bucureşti
Spaniolul David Davis a fost numit în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal CS Dinamo Bucureşti, a anunţat, sâmbătă, campioana României pa pagina sa de Facebook.
Tehnicianul spaniol David Davis (47 de ani) a semnat un contract pe două sezoane, începând cu 1 iulie.
"Sunt încântat şi fericit să mă alătur echipei Dinamo. Pentru mine este o onoare să preiau ştafeta de la Xavier Pascual şi voi face tot posibilul să luptăm cu toţii, împreună şi în fiecare zi, pentru cele mai înalte obiective. Nimic nu poate fi mai incitant ca revenirea în Europa. Abia aştept să încep munca", a declarat David Davis.
David Davis este unul dintre numele mari ale handbalului mondial, câştigător al EHF Champions League atât ca jucător, cât şi ca antrenor.
Ca jucător, are în palmares un titlu mondial cu naţionala Spaniei (2005), un argint european în 2006 şi bronz olimpic în 2008. A jucat la echipe de top, cu rezultate remarcabile, însă cele mai mari performanţe le-a obţinut la BM Ciudad Real (Spania), cu care a câştigat de trei ori EHF Champions League (2006, 2008, 2009).
Cariera de antrenor şi-a început-o la Vardar Skopje, cu care a câştigat EHF Champions League în 2017, din postura de antrenor secund. A antrenat ca principal naţionala Egiptului (2018-2019), Telekom Veszprem (2018-2021), Vardar (2022) şi Al Ahly (Egipt). A fost declarat cel mai valoros antrenor în EHF Champions League 2020 şi a fost prezent de patru ori consecutiv în EHF Final 4 (2017-2020), cu Vardar şi Veszprem.
"Avem şansa de a fi semnat cu un antrenor valoros, cu multă experienţă. A antrenat multe echipe la nivel înalt, cu rezultate foarte bune. David este un antrenor căruia îi place să joace rapid, un antrenor format la şcoala spaniolă. Cu el, proiectul echipei Dinamo va continua să crească. Este important că toţi jucătorii îl cunosc. Ştiam că este un antrenor bun pentru Dinamo, iar când i-am propus să vină la Bucureşti a acceptat imediat. Nu a durat mai mult de o secundă să răspundă afirmativ. Sunt convins că se va lucra bine şi vom avea succes'', a declarat managerul lui Dinamo, spaniolul David Barrufet.
Campioana României se va reuni sub comanda lui David Davis pe 22 iulie.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l
Fotbal: CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 1-0, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, duminică seara, în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea (77 - penalty), după un henț comis de Joao Paulo la lovitura de cap a lui Stefa
Fotbal: Victorie fără emoții pentru Universitatea Craiova în Superligă, 3-1 cu FC Voluntari
Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Steven Nsimba (45+3 - penalty), după un fault comis de Matko Babic la Monday Etim. Oleksandr Romanciuk (57) a majorat diferenț
Handbal feminin: Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României
CS Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 31-18 (17-9), duminică, în finala desfășurată în TeraPlat Arena din Bistrița. Jocul a fost la discreția campioanei, care avea opt goluri avans încă de la pauză, iar în cele d
Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanța 1-1, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu Farul Constanța, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul după pauză, prin Hunor Batzula (50), iar Farul a egalat la scurt timp, prin Cristian Sima (53). Ambii jucători au marcat pentru prima oară &ici
Tenis: Teodora Miron, calificată în finala turneului de la Bistrița (ITF)
Teodora Miron s-a calificat în finala turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe poloneza Weronika Ewald, a treia favorită, cu 6-3, 6-0. Teodora Miron (16 ani, 1.245 ATP), venită din calificări, s-a impus după o oră și 18 minute, în fața unei adversare
Fotbal: Dinamo București - Universitatea Cluj 2-1, în Superligă
Dinamo București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Dinamo este noul lider al Superligii, după ce s-a impus prin golurile marcate de scoțianul Danny Armstrong (34, 49), cu șuturi din marginea
Handbal masculin: CS Dinamo a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la handbal masculin, după ce a învins-o în finală pe HC Buzău cu scorul de 33-25 (19-12), sâmbătă, în finala găzduită de TeraPlast Arena din Bistrița. Dinamo, campioana en titre, și-a trecut în palmares al nouălea trofeu în Supercupă, dintre care ultimel
Fotbal: UTA Arad, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (0-0), în Superligă
UTA Arad și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ''Francisc Neuman'', jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, cu foarte multe faulturi, care, combinate cu analize VAR, au dus repriza se
Handbal feminin: Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României
CS Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României la handbal feminin, duminică, în TeraPlast Arena din Bistrița, după ce s-au impus în semifinale. Corona Brașov a învins-o la limită pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu 25-24 (11-14). Echipa vâlceană a condus cu 24-22 dar Corona a marcat golu
Rugby: Victorii pentru SCM Timișoara și Știința Baia Mare, în Liga Națională
SCM Timișoara și Știința Baia Mare au obținut victorii importante, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii Naționale de rugby. SCM USV Timișoara a învins-o pe CSA Steaua cu 42-35, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'' din Timișoara, printr-un eseu marcat pe final de Nikoloz Apțiauri și transformat de Tudor Boldor. Fundașul bănățenilor, M
Baschet feminin: România a încheiat Campionatul European U16 cu o victorie
Selecționata României a învins formația Bulgariei cu scorul de 75-71 (20-19, 16-11, 21-21, 18-20), sâmbătă, la Mioveni, în meciul pentru locurile 15-16 la Campionatul European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026 care se desfășoară la Pitești și Mioveni . România a obținut prima sa victorie, după șase












