Fotbal - EURO 2024: Andrei Burcă - Lumea are alte aşteptări şi ne va judeca pentru ce arătăm pe teren
Fundaşul Andrei Burcă a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că după obţinerea calificării lumea are alte aşteptări de la echipa naţională de fotbal a României şi a menţionat că jucătorii vor fi judecaţi doar pentru ceea ce vor arăta pe teren la acest Campionat European.
"Ştim că Ucraina este o echipă foarte bună, una valoroasă, dar în acelaşi timp noi ne-am câştigat dreptul de a fi aici şi trebuie să ne ridicăm la nivelul acestui European. Noi trebuie să demonstrăm aici lucrurile bune pe care le-am făcut în calificări. Ne-am calificat, am terminat neînvinşi grupa, dar din acest moment lumea are alte aşteptări şi ne va judeca pentru ceea ce arătăm pe teren. Trebuie să ieşim cu capul sus de pe teren, să nu avem regrete, să fim o familie şi să ne dăm viaţa pe teren, pentru că la final, chiar dacă rezultatul nu va fi cel pe care ni-l dorim, dacă adversarii sunt mai buni ca noi, trebuie să fim conştienţi că am dat totul pe teren", a spus el.
"Este cea mai importantă experienţă din viaţa noastră. Merităm să fim aici, deoarece am muncit pentru această calificare, însă suntem conştienţi că doar azi şi mâine contează, vom fi judecaţi doar pentru ce se va întâmpla în meciul cu Ucraina, cu Belgia şi cu Slovacia. De asta trebuie să uităm ce s-a întâmplat în calificări, nu-i mai pasă nimănui. Am văzut la amicale ce s-a întâmplat pentru că nu am obţinut rezultatele pe care lumea şi le-a dorit. Am fost judecaţi pe bună dreptate, dar ştim ce avem de făcut pentru a face o figură frumoasă la European", a adăugat Burcă.
Revenit după o accidentare, fundaşul susţine că este apt 100% pentru a evolua în primul meci de la EURO.
"Selecţionerul dacă are nevoie de mine ştie că sunt pregătit să intru. Am stabilit asta cu stafful medical, cu preparatorii, să fiu apt 100% la ora primului joc. Nimănui nu-i pasă că am fost accidentat sau prin ce am trecut, lumea mă va judeca pentru cum voi evolua. Şi asta se va întâmpla şi cu colegii mei", a explicat el.
"Îmi doresc foarte mult să avem şi acum cea mai bună apărare, dar, în acelaşi timp, adversarii sunt foarte valoroşi... aici este elita. Noi încercăm să avem cea mai bună apărare, cel mai bun atac, însă cel mai important e ca la final să ştim că am dat 100%, că nu a mai rămas nimic în noi. Doar aşa vom câştiga aprecierea suporterilor", a mai afirmat fotbalistul.
Andrei Burcă a avut şi un mesaj pentru suporterii echipei naţionale a României înaintea debutului la EURO 2024: "Le transmit să fie alături de noi şi să se bucure de această experienţă, pentru că a trecut mult timp de la ultimul turneu final. Iar noi din tot sufletul ne dorim să le oferim cea mai bună experienţă posibilă. Să fie siguri că noi vom face totul să ne depăşim condiţia. Sunt sigur că la Munchen vom vedea iar acea mulţime galbenă care va fi al doisprezecelea jucător pentru noi".
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v














