INTERVIU Tenis: George Cosac - România are potenţialul de a deveni campioană mondială
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, luni, într-un interviu, pentru AGERPRES, că echipa României de Billie Jean King Cup are potenţialul de a deveni campioană mondială după ce a reuşit calificarea la turneul final, învingând Ucraina.
Pentru a câştiga turneul din noiembrie, România trebuie să beneficieze de prezenţa unor jucătoare precum Simona Halep, Sorana Cîrstea sau Irina Begu, consideră Cosac. "Eu cred că din nucleul acesta de jucătoare şi cu cele tinere care bat la uşa afirmării, cu Monica Niculescu, care este o foarte bună jucătoare de dublu, cu Gabriela Ruse, care a fost accidentată în ultima perioadă, eu cred că România poate alinia o echipă ce va putea emite pretenţii la câştigarea titlului, la câştigarea trofeului Billie Jean King Cup", a afirmat preşedintele FRT.
Referitor la reprezentanţii tenisului românesc la Jocurile Olimpice, Cosac a afirmat că în acest moment Ana Bogdan şi Jacqueline Cristian "sunt cu un picior la Paris". Preşedintele federaţiei s-a arătat totodată optimist în ceea ce priveşte primirea unui wild card de către Simona Halep.
Despre turneul ATP 250 care a început luni la Bucureşti, George Cosac a spus că valoarea a crescut odată cu decizia omului de afaceri Ion Ţiriac de a schimba data de disputare, devenind astfel o competiţie importantă înaintea Grand Slam-ului de la Roland Garros.
AGERPRES: Ce înseamnă pentru tenisul românesc să fie între primele 12 echipe din lume, la Billie Jean King Cup, pentru prima oară după schimbarea numelui competiţiei?
George Cosac: Este o performanţă extraordinară având în vedere că la această competiţie anul acesta au fost înscrise 135 de ţări. Din punctul meu de vedere, şi nu numai al meu, cred că este competiţia cu cea mai largă răspândire la nivel de sport feminin pe echipe. Deci 135 de ţări au fost înscrise la începutul competiţiei pe diferite niveluri, în funcţie de valoarea fiecărei echipe şi de performanţele fiecăreia.
AGERPRES: Cum comentaţi evoluţia fetelor din întâlnirea cu Ucraina?
George Cosac: Sigur că fetele au dat dovadă de un spirit de luptă şi de o dăruire extraordinară. Şi-au dorit foarte mult această victorie, au realizat-o şi mă bucur că au realizat o echipă în adevăratul sens al cuvântului, că s-au susţinut fiecare. Este o performanţă, în ciuda faptului că Federaţia Română de Tenis nu are nu are finanţare, şi pe această cale doresc să mulţumesc din sponsorilor şi nu în ultimul rând Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care are un program prin care fetele cu reale posibilităţi de calificare la Jocurile Olimpice, sigur, în funcţie de clasamentul fiecăreia, să fie susţinute în competiţiile la care participă pentru obţinerea clasamentului optim astfel încât să devină calificate. Astăzi, atât Ana Bogdan, cât şi Jacqueline Cristian sunt cu un picior la Paris, dar sigur până în data de 24 iunie mai pot acumula puncte, având în vedere că nu au foarte multe puncte de pierdut, de apărat, pentru că anul trecut au jucat mai bine în a doua parte a anului, dar şi în acest început de an.
AGERPRES: Pentru că aţi adus aminte de colaborarea cu COSR şi participarea la Jocurile Olimpice, Mihai Covaliu a anunţat că va face tot posibilul pentru obţinerea unui wild card pentru Simona Halep, mai este această variantă de actualitate după absenţa ei de la Billie Jean King Cup?
George Cosac: Sigur, este valabilă. Practic hotărârea finală, tabloul de concurs al Jocurilor Olimpice va fi făcut public pe data de 5 iulie. Deci practic deadline-ul va fi pe 24 iunie, dar pe 5 iulie vom şti cu exactitate jucătoarele care au primit wild cardul sau derogarea.
AGERPRES: Avem până acum cinci prezenţe în sferturi şi două semifinale la Billie Jean King Cup, care este obiectivul în toamnă?
George Cosac: Eu cred că nu mă aventurez când declar că România are potenţialul să devină campioană mondială, dacă din componenţa echipei la ora aceea, în noiembrie, vor face parte şi Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Şi, cu siguranţă, vor face parte din echipă şi Ana Bogdan şi Jacqueline Cristian, indiferent dacă vor fi titulare sau nu, pentru că ele au calificat echipa acolo şi vor trebui sa facă parte din echipă. Deci cu aceste cinci jucătoare, şi, sigur, echipa nu este închisă, Horia Tecău va trebui să aleagă cele mai în formă jucătoare. Eu cred că din nucleul acesta de jucătoare şi cu cele tinere care bat la uşa afirmării, cu Monica Niculescu, care este o foarte bună jucătoare de dublu, cu Gabriela Ruse, care a fost accidentată în ultima perioadă, eu cred că România poate alinia o echipă ce va putea emite pretenţii la câştigarea titlului, la câştigarea trofeului Billie Jean King Cup.
AGERPRES: V-aţi gândit la posibilii adversari de la turneul din toamnă, ce aţi prefera?
George Cosac: Competiţia va fi la sfârşitul anului, după un an competiţional extrem de încărcat, pentru toate jucătoarele. Şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca echipele să prezinte în componenţă şi jucătoare din eşalonul secund. Cele mai bune jucătoare sunt prinse în competiţiile importante precum Turneul Campioanelor, care nu este cu mult timp înainte, şi e posibil să refuze să facă parte din echipe. Deci nu se ştie niciodată. Vor fi patru grupe de câte trei echipe, important este să intrăm în semifinale şi din semifinale se poate întâmpla orice. Dar, repet, toate aceste şase-şapte jucătoare, dintre care Horia va alege pe cele care vor intra în teren, sunt capabile de performanţe deosebite şi eu am mare încredere în ele.
AGERPRES: Astăzi a început şi turneul ATP 250, un turneu aşa cum în România nu a mai avut de multă vreme...
George Cosac: Este un turneu cu o prezenţă destul de valoroasă. Faptul că domnul Ţiriac a schimbat perioada, înainte era în prima săptămână de după US Open, când practic veneau la Bucureşti jucătorii care iubeau terenul mai lent, şi acum are loc într-o perioadă premergătoare turneului de Grand Slam de la Roland Garros, asta înseamnă foarte mult. Şi iată că de pe tabloul principal toţi jucătorii sunt din Top 100. Deci valoarea turneului este extrem de ridicată având în vedere că face parte din categoria 250. Deci perioada este perfectă. A devenit un turneu extrem de important, întrucât este o perioadă premergătoare în vederea participării la Roland Garros.
AGERPRES: S-au vândut toate biletele, credeţi că publicul român duce lipsă de competiţii de acest gen?
George Cosac: Cu siguranţă, este o competiţie sportivă deosebită, extraordinară, sunt mulţi iubitori de tenis în România şi, într-adevăr, este sold-out. Eu personal am încercat încă de acum două luni să cumpăr bilet pentru cineva şi chiar nu am avut cum, pentru că pentru sâmbătă şi duminică era sold-out. Asta ne arată că românii sunt iubitori de competiţii pe nivel înalt. Din păcate Bucureştiul şi România se întâlneşte foarte rar cu competiţii de nivel mondial. Sigur că mai sunt competiţii de handbal, baschet, dar sunt la nivel european, de nivel mondial sunt foarte puţine competiţii şi de aceea cred că iubitorii sportului au nevoie de cât mai multe competiţii.
AGERPRES: Am avea nevoie şi de o arenă mai mare...
George Cosac: Cu siguranţă avem nevoie de o arenă foarte mare, pentru că, gândiţi-vă, România, în ciuda faptului că în ultimii 10 ani a avut numărul 1 în lume la fete, câştigătoare de Grand Slam, câştigător de Grand Slam la băieţi, finala Turneului Campionilor disputată între doi români la dublu, în 2015, şi nu avem o bază sportivă unde să organizăm o competiţie de nivelul acesta. Mai mult de atât, echipele naţionale de seniori, atât la fete cât şi la masculin, nu au unde să joace. Majoritatea întâlnirilor s-au jucat în sală, pentru că în sală putem amenaja un teren de tenis, şi din fericire astăzi sunt săli care îndeplinesc condiţiile impuse de federaţia internaţională. Dar în aer liber, cu excepţia bazei sportive din Mamaia, nu există. Aici, baza Năstase/Marica practic au construit-o din nimic, cu tribune mobile, practic au realizat imposibilul, astfel încât să putem avea o competiţie şi în România. Este inadmisibil din punctul meu de vedere să nu poţi avea o singură bază, nu două, în care să poţi desfăşura competiţii în condiţii impuse de federaţia internaţională.
Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, sâmbătă, la Fernandina Beach (Florida), printr-un punct adus la dublu de perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian. România a reuşit o revenire spectaculoasă după ce a fost condusă cu 2-0 şi va juca la turneul final de la Sevilla, din noiembrie.
Fostul tenisman Ion Ţiriac a declarat, sâmbătă, în conferinţa de presă organizată cu ocazia tragerii la sorţi a tabloului principal la Ţiriac Open, care se va desfăşura la Baza Sportivă Năstase/Marica din Capitală, că acesta este cel mai bun turneu ATP 250 pe care l-a avut vreodată România. Competiţia de tenis, a cărei licenţă este deţinută de Ion Ţiriac, a revenit la Bucureşti după opt ani, ea fiind organizată peste hotare după ce baza sportivă Arene BNR din Capitală a fost închisă din motive de siguranţă.
Turneul de tenis Ţiriac Open (ATP 250) se desfăşoară la Baza Sportivă Năstase/Marica din Capitală, în perioada 15-21 aprilie. Jucătorul care se va impune în turneul de tenis ATP 250 de la Bucureşti va obţine 250 de puncte ATP. În plus, premiile oferite în cadrul competiţiei Ţiriac Open cumulează un total de 580.000 de euro, campionul la simplu urmând să primească 88.125 de euro, iar finalistul 150 de puncte ATP şi 51.400 de euro.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).














