logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tenis: Simona Halep - Mi-aş dori tare mult să mă calific la Paris, dar sunt şanse minime

Imagine din galeria Agerpres

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, la întoarcerea în ţară după ce a participat la Miami la primul său turneu de la ridicarea sancţiunii pentru dopaj, că şi-ar dori foarte mult să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris, dar şansele sunt minime deoarece trebuie să urce în primele 60-70 de locuri ale clasamentului WTA într-un timp scurt.

"Mi-aş dori tare mult să pot să mă calific, dar, din ce am înţeles, sunt şanse minime. Să joc la Olimpiada de la Paris ar fi minunat, dar nu vreau să-mi fac speranţe prea mari. Sunt şanse minime, pentru că nu am clasament şi trebuie să fiu în primele 60-70, cam aşa", a afirmat ea.

Halep a menţionat că s-a bucurat de revenirea în circuitul WTA şi că i-a fost dor de fani.

"M-am simţit foarte bine, a fost o experienţă nouă şi pentru mine. Am avut parte de foarte multe lucruri pozitive din partea oamenilor, de foarte multă apreciere. M-am bucurat că am luat această decizie de a merge la turneu. Mi-a plăcut foarte mult când am intrat în arenă, a fost o bucurie enormă. Parcă s-au dus toate lucrurile din ultima perioadă şi la un moment dar simţeam că parcă nici nu plecasem de pe teren. A fost un sentiment plăcut. Mi-a fost dor de tot ce înseamnă tenisul. Mi-a fost dor de fani, de gălăgia de pe teren pe care o fac, în sensul pozitiv. Modul în care mă susţin este special. Revederea cu colegele din circuit a fost foarte plăcută, toată lumea m-a apreciat, toată lumea s-a bucurat că am revenit. Nu mă aşteptam să fie chiar atât de bine, dar le mulţumesc că au fost alături de mine. Mai am de lucrat la tot. Trebuie să mă apuc de muncă şi să fiu foarte profesionistă. Chiar mai mult decât înainte, pentru că am o vârstă. Iar faptul că am stat atâta timp o să dăuneze, cred", a precizat ea.

Jucătoarea a trecut peste durerea la umăr resimţită în timpul partidei cu Paula Badosa de la Miami: "A fost doar o oboseală normală după atâta timp cât nu am jucat. Şi am jucat la un nivel foarte ridicat acest meci. Am resimţit durerea şi după meci, vreo 2-3 zile mi-a fost greu".

În perioada următoare, românca se va pregăti la Bucureşti noul său antrenor, Carlos Martinez. "Mereu l-am admirat pentru felul cum munceşte pe teren şi pentru rezultatele făcute cu sportivele care mie mi-au plăcut mereu. Kuzneţova este una dintre preferatele mele. Am discutat cu Darren (Cahill, n.red.) despre antrenori şi am ajuns la concluzia că vreau să încerc o perioadă cu Carlos. Aici vom face perioada de încercare, aşa că o să vină la Bucureşti. Darren este om deosebit, îmi e prieten. Sunt foarte bucuroasă că din această carieră am câştigat un om foarte, foarte valoros. El îmi e mereu alături şi asta contează cel mai mult", a explicat ea.

Simona Halep nu ştie deocamdată care va fi următorul turneu la care va juca: "Charleston începe acum, foarte rapid, aşa că nu... o să rămân să mă antrenez în Bucureşti. O să încerc să îmi revin aici. Am discutat ceva (n.r. - despre participarea la turneele de la Stuttgart, Madrid şi Roma), dar încă nu s-a stabilit nimic. Îl aştept pe Carlos, vreau să discut cu el înainte să iau o decizie".

"Sunt încrezătoare în mine, ca persoană, dar ca jucătoare de tenis mai am mult de muncit. O să fie greu să mă întorc acolo unde îmi doresc eu. Dar ca persoană sunt mult mai bine. Nu am mai simţit presiunea turneului, a fost doar plăcerea să mă întorc. Nu mai contează ce voi face de acum încolo, o să joc de plăcere. Nu ştiu cât voi mai juca. Dar am câştigat ceea ce trebuia să câştig şi ce era corect să câştig, iar asta mi-a dat încredere ca om", a mai spus ea.

Referitor la daneza Carolina Wozniacki, cea care a declarat că sportivii depistaţi pozitiv nu ar trebui să primească wild card-uri, Halep a afirmat: "Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot doar să repet că ar trebui să citească decizia mai bine. Şi dacă nu o înţelege, să i se traducă".

La 20 martie, jucătoarea de tenis Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). TAS a decis pe 5 martie, în unanimitate, că perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022 (data de la care a fost suspendată provizoriu), perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 18-10-2026 20:13

Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic

Sport Intern 18-10-2026 18:42

Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi

Sport Intern 17-10-2026 23:53

Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat

Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star

Sport Intern 17-10-2026 23:42

Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul

FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).

Sport Intern 17-10-2026 21:57

Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.

Sport Intern 17-10-2026 21:13

Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas

Sport Intern 17-10-2026 20:41

Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare

Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr

Sport Intern 17-10-2026 20:03

VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României

SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz

Sport Intern 17-10-2026 19:35

Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României

CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v

Sport Intern 17-10-2026 19:22

Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă

Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).

Sport Intern 17-10-2026 18:46

VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor

CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în

Sport Intern 16-10-2026 23:04

Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)

Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.

Sport Intern 16-10-2026 22:03

Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc

ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.

Sport Intern 16-10-2026 20:07

Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni

FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N