Fotbal: Şucu (Rapid) - Mi-e greu să văd că existenţa unor torţe în tribună poate duce la puşcărie
Acţionarul majoritar al FC Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, referitor la implicarea preşedintelui Daniel Niculae într-un dosar privind introducerea de materiale pirotehnice la meciurile de fotbal, că îi este greu să înţeleagă că existenţa unor torţe aprinse ar putea duce la puşcărie, chiar dacă sunt în afara legii.
"Maica ta, Hristoase! De ce să fie cel mai greu moment de când am intrat în fotbal? Cel mai greu moment pentru mine a fost după ce am luat două autogoluri cu Petrolul. Atunci chiar am rămas nedumerit. Cum aş putea compara ce se întâmplă pe stadionul ăsta cu ce s-a întâmplat pe stadionul Arcul de Triumf acum o săptămână? Cum se pot compara aceste două lucruri? Mie îmi este foarte greu. Este adevărat că este ilegal. Dacă este ilegal, trebuie să înceteze, dar existenţa unor torţe în tribună îmi e greu să o văd în clipa de faţă ca un lucru penal sau ca un lucru care trebuie să ducă la puşcărie. Eu am văzut la televizor meciuri unde materialele pirotehnice sunt folosite de 'n' ori mai mult decât aici şi nu sunt incriminate. În clipa de faţă, da, sunt incriminate legal, şi trebuie să înceteze, indubitabil. Dar că noi putem face asta într-un mod contodent în confruntarea cu propria galerie, am o îndoială că ăsta este modul în care trebuie făcută treaba. Îi aşteptăm pe fanii noştri cu cea mai mare plăcere la meciul cu Farul şi le transmit că sunt în cea mai mare siguranţă pe stadionul Giuleşti", a declarat Şucu.
Oficialul a afirmat că în opinia sa aprinderea unor torţe în tribunele stadioanelor reprezintă un fapt mai puţin grav decât bătăile între suporteri, făcând referire la incidentele dintre fanii echipelor Dinamo, UTA Arad şi CSA Steaua.
"M-am trezit azi dimineaţă cu un telefon de la avocat, penalist, care mi-a spus că preşedintele clubului a plecat la audieri, la o secţie de poliţie. E automat ceva în afara lucrurilor cu care eşti obişnuit zi de zi, dar în fotbal te obişnuieşti cu multe. Acum avem informaţii suplimentare, dar deocamdată am văzut foarte puţin din toate datele care sunt în dosar. Am văzut doar partea care avea legătură cu Daniel cât de cât. Ca să vorbim ca principiu, respectarea legii este esenţială, obligatorie, dar aş face o diferenţă majoră între violenţă, bătaie, distrugere pe teren şi nişte torţe aprinse. Nu este ceva foarte plăcut ceea ce s-a întâmplat astăzi, dar în acelaşi timp începe o nouă competiţie. Rapid nu a mai participat în mod serios la o competiţie de genul ăsta în ultimii 15 ani şi speranţa mea este de a constitui un grup unit, nu infracţional, pentru a face performanţă. Pentru mine, sâmbătă a fost cea mai frumoasă seară petrecută în fotbal (4-0 cu FCSB, n. red.), dar uite că joi nu mai este aşa de frumos. Sperăm ca vineri să fie la fel de frumos. Astăzi m-am simţit ca şi cum sâmbăta a fost o nuntă frumoasă, cu lume bună şi la sfârşitul nunţii a venit cineva care a aruncat cu noroi pe rochia miresei", a adăugat Dan Şucu.
"Nu ştiu să vă spun dacă are calitate de martor sau de suspect, eu din câte înţeleg... Da, indubitabil este cercetat, a fost acolo împreună cu avocatul. Avem obligaţia să respectăm toate legile României. Dar înţeleg că toată partea asta cu torţele e în afara legii şi trebuie să rămână în afara legii, dacă se schimbă legea atunci este altceva. Am văzut foarte multe stadioane din toate colţurile lumii unde acest tip de produse sunt acceptate, dar nu putem face o echivalare între nişte torţe aprinse de galerie şi violenţă, bătaie pe stadion, sunt lucruri foarte diferite", a afirmat acţionarul rapidist.
El a spus că nu cunoaşte amănuntele legate de armele pe care le-ar fi găsit poliţia în acest dosar, precizând că îi este greu să-l vadă pe preşedintele clubului, Daniel Niculae, cu o mitralieră în mână: "Nu cunosc partea cu armele, nu mi-l imaginez pe domnul Niculae cu mitralieră în mână. Găsit vinovat din ce punct de vedere? Că aş avea o problemă dacă aş şti că în casa lui Daniel Niculae ar fi arme şi muniţie".
Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, care era prezent la stadion, la ora desfăşurării conferinţei de presă, nu riscă în acest moment suspendarea din funcţie: "Pe baza a ceea ce ştim în momentul de faţă, nu, Niculae nu riscă să fie suspendat. Aşteptăm să vedem toate lucrurile care sunt de văzut şi atunci putem să decelăm la nevoie, dar nu cred că este cazul. Eu nu am văzut până acum pe cineva mai implicat în ceea ce are de făcut la Rapid decât Nico. Am vorbit cu el, mi-a explicat despre ce este vorba. Nu poţi pune în clipa de faţă că am ceva pe care să pot pune mâna, ceva în afara... În momentul acesta nu avem ceva anume să ne reproşăm în modul de organizare a meciurilor. Dacă prin jandarmerie şi prin această investigaţie vom vedea că este ceva în plus care ne scapă, atunci sigur că ne vom adapta".
În ceea ce priveşte relaţia clubului cu galeria, Şucu a afirmat că Rapid susţine o parte din cheltuielile legate de deplasarea fanilor la meciurile din afara Bucureştiului.
"Cred că foarte clară colaborarea instituţională dintre club şi galerie. Noi avem un buget de 25.000 de lei prin care susţinem tot ceea ce înseamnă autocare, vagoane de tren, pentru deplasarea galeriei. Ne face mare plăcere să-i avem alături de noi în deplasare şi o dată sau de două ori pe sezon avem o contribuţie pentru ceea ce înseamnă partea de coregrafie", a spus Şucu.
"Noi suntem chiriaşi aici şi păzim acest stadion doar pe perioada meciurilor. Nu am nici cea mai mică idee despre produsele găsite, stadionul aparţine CS Rapid. Firma care are legătură cu paza este a noastră, normal. Avem între 250 şi 350 de oameni în dispozitivul de pază la meciuri. Nicio firmă de pază de pe pământ nu garantează că nu va exista vreun nedumerit care nu va arunca cu vreo făclie pe teren, nu există aşa ceva. Dacă aş găsi una, m-ar salva şi pe mine de multe alte cheltuieli. Noi nu păzim stadionul ăsta, doar o zi odată la două săptămâni. Noi suntem destul de mulţumit de firma care se ocupă de pază la evenimentele sportive. În ultima vreme am observat o relaţie din ce în ce mai bună şi din ce în ce mai civilizată între galerie şi club. În altă ordine de idei, eu nu cred că există o atmosferă mai civilizată în România pe un stadion decât pe Giuleşti, asta este părerea mea personală", a mai spus acţionarul clubului giuleştean.
Şucu a vorbit şi despre amenda de 60.000 de lei primită din partea Comisiei de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, pe care o consideră exagerată.
"Dacă mă întrebaţi pe mine dacă suporterii au cerut acordul să vină cu materiale pirotehnice, nu este cazul. Dacă mă întrebaţi dacă a cerut altcuiva acordul, nu ştiu în clipa de faţă. Am fost sancţionaţi cu 60.000 şi cu nu ştiu câte sectoare închise din stadion, şi am văzut din zona noastră o torţă sau două aruncate în teren. Eu cred că e puţin exagerat, dar legea e lege şi trebuie respectată. Pedepsele pecuniare nu cred că aduc ceva educativ, pur şi simplu nişte bani care pleacă din contul unui club şi ajung undeva. Mie mi se pare că au fost aruncate mai multe torţe din peluza oaspete decât din galeria noastră", a mai spus Şucu.
Preşedintele clubului de fotbal FC Rapid, Daniel Niculae, alături de alte persoane, a fost dus la audieri, joi, într-un dosar privind introducerea de materiale pirotehnice la meciurile de fotbal, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Anchetatorii au găsit materiale pirotehnice, arme de foc letale şi arme albe la locuinţele membrilor galeriei Rapidului, în urma percheziţiilor efectuate joi în 19 locaţii din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi.
Potrivit unor surse judiciare, preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, are calitatea de suspect în dosar.
Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis, miercuri, sancţionarea echipei Rapid cu penalitate sportivă de 60.000 de lei şi închiderea mai multor sectoare ale stadionului Giuleşti, la partida cu Farul Constanţa, de vineri, din prima etapă a play-off-ului Superligii.
În timpul partidei Rapid - FCSB, scor 4-0, disputat sâmbătă, pe Arena Naţională, au fost aruncate pe suprafaţa de joc mai multe materiale pirotehnice, atât din peluza galeriei giuleştene, cât şi din sectoarele rezervate suporterilor oaspeţi.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v














