Elisabeta Lipă (ANS): Simona Halep s-a lăsat cu toată încrederea pe mâna echipei şi a fost înşelată
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat, joi, la sediul COSR, că jucătoarea de tenis Simona Halep, a cărei suspendare pentru doping a fost redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni, s-a lăsat pe mâna echipei conduse de antrenorul Patrick Mouratoglou, care a înşelat-o.
"Eu de la început am fost sigură că Simona Halep este nevinovată, pentru că un sportiv de talia Simonei, luptându-se cu cele mai bune jucătoare din tenisul mondial, nu poate înlocui o proteină de câteva sute de euro cu o proteină de un dolar borcanul. Deci este clar că aici a fost ruptura. Un sportiv face ce ştie el mai bine, iar echipa este cea care stă în spate şi ştie de ce are nevoie sportivul ca să performeze. Ea s-a lăsat cu toată încrederea pe mâna acestei echipe şi echipa a înşelat-o", a afirmat Elisabeta Lipă.
Aceasta a precizat că şi-ar dori ca Halep să se poată califica la Jocurile Olimpice de la Paris, sportiva demonstrând în ultima perioadă că este un caracter puternic.
"Mi-aş dori ca Simona Halep să ajungă la Paris. De un an şi jumătate Simona a dat dovadă de un caracter puternic, pentru că nu este uşor să treci prin ceea ce a trecut ea. Îi doresc din toată inima să ajungă acolo, pentru că are două ediţii la care a dorit să ajungă şi nu a reuşit. Eu sper ca din a treia încercare să ajungă la Jocurile Olimpice, pentru că un sportiv, oricât de bun ar fi el şi de talentat, dacă nu ajunge măcar o dată la Jocurile Olimpice să reprezinte ţara, nu mai zic de cel care urcă pe podiumul olimpic, nu este împlinit. E o satisfacţie care este foarte greu de descris în cuvinte. Un sportiv nu se simte bine dacă nu ajunge să participe la competiţia supremă", a adăugat Lipă.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi dimineaţa, la întoarcerea de la Dubai unde se antrenează, că nivelul în circuitul WTA este acum unul destul de ridicat şi că va fi o mare provocare pentru ea să se apropie de primele 10 locuri ale clasamentului mondial. De asemenea, ea a afirmat că va face totul pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară. Halep a participat la JO din 2012, de la Londra, dar a pierdut în primul tur.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, declara, miercuri, pentru AGERPRES, că ar fi un vis împlinit ca jucătoarea de tenis Simona Halep să participe la Jocurile Olimpice de la Paris şi să câştige o medalie.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, marţi, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
''Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător'', se arată în comunicatul TAS.
Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.
Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.














