Auto: Formula 1 trăieşte 'un moment crucial' din cauza controverselor din afara pistei, consideră Hamilton

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a declarat, miercuri, că Formula 1 trăieşte "un moment crucial" în istoria sa, din cauza unei serii de controverse din afara pistei care îi afectează imaginea în acest început de sezon, informează AFP.
După "cazul Horner", managerul general al lui Red Bull, absolvit de vină într-o anchetă internă după acuzaţiile de "comportament nepotrivit" la adresa unei angajate, urmează cea a preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Mohammed Ben Sulayem, acuzat, conform unor dezvăluiri ale postului BBC, că ar fi cerut echipei sale să găsească o cale pentru a nu omologa circuitul din Las Vegas, care a găzduit primul său Grand Prix de Formula 1 în 2023.
De asemenea, tot BBC a dezvăluit că Ben Sulayem ar fi cerut oficialilor să anuleze o penalizare aplicată lui Fernando Alonso în Arabia Saudită anul trecut, acuzaţie care figurează într-un raport destinat Comisiei de etică.
"Toate aceste lucruri nu oferă o imagine bună în exterior, dar nici în interior", a declarat Hamilton, septuplu campion mondial, înaintea Grand Prix-ului Arabiei Saudite programat la finele acestei săptămâni.
"Eu cred că este un moment foarte important pentru ca acest sport să-şi arate valorile şi fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili pentru acţiunile noastre", a adăugat pilotul britanic, care de anul viitor se va alătura echipei Ferrari după douăsprezece sezoane petrecute la Mercedes.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: PSG a plătit pentru 'un exces de încredere interzis la acest nivel', consideră Luis Enrique
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a afirmat că jucătorii săi au dat dovadă de ''un exces de încredere interzis la acest nivel', marți seara, în meciul cu Aston Villa (2-3), din manș
Fotbal: Mbappe (Real Madrid), suspendat doar un meci după cartonașul roșu primit în meciul cu Alaves
Atacantul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a primit o suspendare de doar un meci după eliminarea din meciul cu Alaves (1-0), de duminică, din etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Spaniei, transmite AFP. Comisia de Disciplină a Federației spaniole (RFEF) a anunțat decizia, marți, într-un comunicat, considerând că intervenția v
Scrimă: România a încheiat Mondialele de cadeți și juniori din China cu două medalii
România a încheiat Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori de la Wuxi (China), cu doar două medalii, una de aur și una de argint. Aurul a fost cucerit de Amalia Covaliu la sabie cadete, iar argintul a fost obținut de Vlad Covaliu la sabie juniori. Marți, în ultima zi a competiției, în proba de spadă pe ec
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile probei de dublu la Rouen (WTA)
Perechea româno-americană Gabriela Ruse/Bernarda Pera s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, marți seara, după victoria cu 6-2, 6-4 în fața cuplului Eden Silva (Marea Britanie)/Kimberley Zimmermann (Belgia).
Fotbal: FC Barcelona, calificată în semifinalele Ligii Campionilor, deși a pierdut la Dortmund (1-3)
FC Barcelona s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, în ciuda faptului că a fost învinsă de Borussia Dortmund cu scorul de 3-1 (1-0), marți seara, în deplasare, în manșa secundă a sferturilor. Catalanii au făcut un joc modest și merg mai departe grație evoluției de excepție din prima manșă, c&ac
Fotbal: PSG, învinsă de Aston Villa (2-3), s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor
Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, deși a fost învinsă de Aston Villa cu scorul de 3-2 (1-2), marți seara, la Birmingham, în manșa secundă a sferturilor de finală. PSG, care a câștigat în tur cu 3-1, a condus cu 2-0 pe Villa Park, prin golurile marcate de Achraf Hakimi (
Fotbal: Antrenorul Cosmin Olăroiu s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei 2 cu Sharjah
Antrenorul român Cosmin Olăroiu s-a calificat cu Sharjah FC în finala Ligii Campionilor Asiei 2 la fotbal, după ce a învins formația saudită Al-Taawoun cu scorul de 2-0, marți seara, pe teren propriu, în manșa secundă a semifinalelor. După ce a pierdut turul din Arabia Saudită cu 0-1, echipa din Emiratele Arabe Unite s-
Auto - F1: Va fi dificil pentru Italia să mai găzduiască două Grand Prix-uri (Stefano Domenicali)
Conducătorul Formulei 1, Stefano Domenicali, a anunțat că Marele Premiu de la Imola ar putea fi scos din calendarul competițional, Italia fiind în imposibilitatea de a găzdui două Grand Prix-uri într-un calendar aglomerat cu 24 de etape și cu numeroase state candidate, relatează Reuters. ''Italia a fost mereu și va fi o par
Haltere: Andreea Cotruța a cucerit o medalie de aur și două de argint la Europene
Sportiva română Andreea Cotruța (CS Botoșani) a cucerit o medalie de aur și două de argint la cat. 59 kg, marți seara, la Campionatele Europene de haltere de la Chișinău (Rep. Moldova). Cotruța a obținut aurul la total, cu 208 kg, după ce a luat argint la smuls, cu 94 kg (a ratat ultima încercare, la 97 kg), și la aruncat, cu 114 k
Fotbal: Real Madrid are nevoie de Mbappe ''mai mult ca niciodată'' în returul cu Arsenal, spune Ancelotti
Real Madrid va avea nevoie de atacantul Kylian Mbappe ''mai mult ca niciodată'' pentru a răsturna scorul cu care Arsenal a câștigat (3-0) în turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la
Fotbal: Federația din Irak l-a concediat pe antrenorul echipei naționale, spaniolul Jesus Casas
Federația de Fotbal din Irak a anunțat, marți, concedierea antrenorului principal al echipei naționale, spaniolul Jesus Casas, cu două meciuri rămase din campania asiatică de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, conform Associated Press. Federația a transmis într-un comunicat că această decizie a fost luată pe fondul ''unor
Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în optimi la turneul de la Barcelona (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP) s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.889.200 de euro, după ce l-a învins, în două seturi, 6-2, 7-6 (8/6), pe americanul Ethan Quinn (126 ATP). Alcaraz, principal favorit, s-a impus după aproape două ore de
Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului de la Rouen (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, marți, după ce a învins-o pe franțuzoaica Diane Parry cu 6-4, 6-3. Jaqueline Cristian (26 ani, 66 WTA) s-a impus după o oră și 35 de minute. Rom&a
Baschet feminin: Franțuzoaica Valerie Garnier, demisă de pe banca tehnică a echipei Fenerbahce
Franțuzoaica Valerie Garnier a fost demisă marți de pe banca tehnică a echipei feminine de baschet Fenerbahce Istanbul, după ce formația a ratat cucerirea Euroligii în acest sezon, a anunțat marți gruparea de pe Bosfor, scrie AFP. Trofeul Euroligii feminine de baschet a revenit celor de la USK Praga, echipă care în finală s-au impu
Fotbal: ''Un sezon foarte, foarte obositor'', spune antrenorul Simone Inzaghi (Inter Milano)
Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, a recunoscut marți, înaintea confruntării din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal cu Bayern Munchen, că formația sa, aflată încă în cursă pentru trei trofee, a avut un ''sezon foarte, foarte obositor'', scrie AFP. ''A fost un sezon foart