Tenis: Organizatorii Transylvania Open anunţă că turneul va fi organizat anual la începutul lunii februarie
Organizatorii Transylvania Open au anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că deţin o licenţă definitivă pentru turneul de tenis WTA 250 de la Cluj, care va fi astfel organizat anual la începutul lunii februarie.
"Transylvania Open WTA 250, turneul de tenis din Cluj-Napoca, desemnat doi ani la rând cel mai bun turneu din lume la categoria lui, are de acum locul clar stabilit în circuitul WTA. Organizatorii au reuşit să achiziţioneze o licenţă care va asigura continuitatea evenimentului. Turneul de tenis care a avut primele trei ediţii organizate în luna octombrie, şi cea mai recentă în luna februarie, va avea loc de acum la început de sezon. Următoarea ediţie va fi organizată în 1-9 februarie 2025", se menţionează în comunicatul citat.
Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open, a declarat că noua poziţie a turneului în calendarul WTA este mult mai avantajoasă.
"Cu mare bucurie anunţăm oficial că de acum Transylvania Open are viitorul asigurat. Am arătat că dacă muncim pentru visele noastre putem să obţinem aproape orice. E o echipă care face asta dintr-o pasiune ieşită din comun. Aveam un vis: acela de a nu mai închiria licenţe, ci de a avea licenţa noastră şi de a ţine acest turneu, pe viaţă, acasă. Şi acum am reuşit acest lucru. Locul în calendarul WTA va fi de acum în luna februarie, o poziţie mult mai avantajoasă faţă de cea de final de sezon. De aici încolo putem să construim liniştiţi şi să ne concentrăm strict pe calitatea evenimentului", a spus Ciorcilă.
Cea de-a patra ediţie a Transylvania Open a avut loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, în perioada 3-11 februarie 2024. Meciurile s-au jucat indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare au concurat la meciurile de simplu şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 267.082 de dolari.
Ediţia de anul acesta a Transylvania Open WTA 250 a însemnat 9 zile de tenis, dintre care două de calificări, cu meciuri jucate pe cele două terenuri de tenis organizate în BTarena. Jucătoarele au avut la dispoziţie două terenuri suplimentare de antrenament. Pentru amenajarea celor două terenuri de joc au fost necesare lucrări logistice speciale de separare a sălii polivalente, realizată prin montarea a 3.000 mp de cortină fonoabsorbantă şi ignifugă. La organizarea turneului a lucrat o echipă formată din aproape 1.000 de persoane, iar bugetul s-a ridicat la 1,5 milioane de euro.
Câştigătoarea marelui trofeu din acest an a fost Karolina Pliskova, fost lider mondial, care a învins-o în finală pe Ana Bogdan, favorita numărul 8 a competiţiei, cu 6-4, 6-3. Ana Bogdan a fost a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean, după Simona Halep (2021) şi Gabriela Ruse (2023), însă niciuna nu a reuşit să câştige până acum.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Transylvania Open / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Gabi Balint - Trăim cu speranța din 4 în 4 ani; Hagi trebuie să schimbe un pic mentalitatea de fricoși
Fostul internațional Gabi Balint a declarat, pentru AGERPRES, că România trăiește cu speranța unei calificări la Cupa Mondială din patru în patru ani, dar susține că pentru a ajunge acolo, noul selecționer Gheorghe Hagi trebuie să schimbe ''mentalitatea de fricoși'' de la echipa națională. ''Noi trebuie să t
Tenis: Radu Mihai Papoe și Ștefan Horia Haită vor juca finala la Bistrița (ITF)
Jucătorii români de tenis Radu Mihai Papoe și Ștefan Horia Haită vor juca finala turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după victoriile obținute, sâmbătă, în semifinale. Radu Mihai Papoe, a treilea favorit, a dispus în penultimul act de rusul Kiril Kivatțev, al cincilea favorit,
Fotbal: Craig Bellamy (Țara Galilor) - Sunt prima oară în România și nu o să plec de aici cu un sentiment plăcut
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Țării Galilor, Craig Bellamy, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferință de presă, după înfrângerea suferită în amicalul cu România, scor 2-1, că este pentru prima oară în țara noastră și nu va pleca de aici cu un sentiment plăcut. 'A fost plăcut să &ic
Fotbal: Hagi - Această victorie ne dă încredere, le-am spus jucătorilor că la echipa națională trebuie să fim pragmatici
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferință de presă, după victoria cu 2-1 din amicalul cu Țara Galilor, că acest succes oferă încredere și le-a transmis jucătorilor că de acum înainte trebuie să fie pragmatici. 'Mă bucur pentru jucători, pe
Fotbal: Portughezul Nuno Campos, noul antrenor al echipei Dinamo București
Clubul de fotbal Dinamo București a anunțat, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, că a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Nuno Campos pentru a prelua banca tehnică a echipei. Noul antrenor al lui Dinamo a semnat o înțelegere pe o perioadă de două sezoane, până la data de 30 iunie 2028. În carie
Fotbal: Denis Drăguș - E un început de drum bun pentru România
Atacantul Denis Drăguș a afirmat, sâmbătă, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața selecționatei Țării Galilor, cu scorul de 2-1, că reprezintă un început de drum bun pentru 'tricolori', care sunt conduși acum de pe banca tehnică de Gheorghe Hagi. 'Domnul Hagi are aceeași pasiune, aceeaș
Fotbal: Nicolae Stanciu - Ne bucură victoria cu Țara Galilor, chiar dacă e un amical
Căpitanul naționalei de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, sâmbătă, după partida amicală cu Țara Galilor, scor 2-1, că este bucuros pentru victorie, chiar dacă este obținută într-un meci test. 'Ne bucură acest succes, chiar dacă este un meci amical. Am spus dinainte că ar fi important pentru moral și pentru mi
Fotbal: Adrian Rus - E o victorie grea, muncită, dar a meritat, pentru că s-a alergat foarte mult
Fundașul Adrian Rus a afirmat, sâmbătă, la finalul partidei amicale cu Țara Galilor, câștigată cu scorul de 2-1 de naționala României, că este o victorie muncită, tricolorii alergând foarte mult pentru a o obține. 'Este o victorie grea, muncită, dar a meritat, s-a alerga foarte mult. Mă bucur că am primit și eu o șa
Fotbal: România - Țara Galilor 2-1, în meci amical (GALERIE FOTO/VIDEO)
Naționala de fotbal a României a învins echipa Țării Galilor cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din București, într-un meci amical. Tricolorii au obținut prima victorie în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi, prin golurile marcate de Florinel Coman (52) și Adrian Rus (80), în timp c
X-Man România: Zsombor Deak, câștigătorul concursului IronMan Full Distance de la Oradea
Primul loc în cea mai dificilă probă de triatlon, pe distanță lungă, singurul concurs Ironman din România, a fost câștigat de sportivul Zsombor Deak (Sf. Gheorghe), cu timpul 8 h 27 min 07 sec, sâmbătă, la Oradea, în cadrul evenimentului X-Man România. El a fost urmat la circa 10 minute de Alexandru Bălan (D
X-Man România: Anna Szabo a câștigat proba feminină Half Distance IronMan
Câștigătoarea probei feminine Half Distance IronMan, din competiția de triatlon X-Man România, organizată sâmbătă, la Oradea, este sportiva maghiară Anna Szabo, cu timpul de 5 ore 15 minute 53 de secunde. Ea a fost urmată de românca Adel Koter, cu timpul de 5 h 23 min 54 sec și de Anca Istrate, care reprezintă Elveția,
#AnulNadia Nadia Comăneci a dat startul Crosului Național ''Ziua Olimpică'' (GALERIE FOTO)
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a dat, sâmbătă, startul Crosului Național ''Ziua Olimpică'', întrecere organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în cadrul ''Anului Nadia Comăneci'', în apropierea Arcului de Triumf din București.
X-Man România: Câștigătorul triatlonului Half Distance IronMan este Andrei Vrabii (GALERIE FOTO)
Câștigătorul probei masculine Half Distance IronMan din competiția de triatlon X-Man România, organizată sâmbătă, la Oradea, este Andrei Vrabii, cu timpul de 4 ore 08 minute și 08 secunde. El a fost urmat de Oliver Zsebe, din Ungaria, în 4 h 13 min 17 sec, și de sportivul Tamas Szabo (Tg Mureș), cu timpul 4 h 17 min 06
Fotbal - CM 2026: Ionuț Lupescu - E trist când te gândești că sunt 28 de ani de la ultima noastră participare la Mondiale
Fostul internațional Ionuț Lupescu a declarat, pentru AGERPRES, că este foarte trist când se gândește că au trecut 28 de ani de la ultima participare a echipei naționale a României la un turneul final al Cupei Mondiale, cel din Franța 1998. ''E trist când te gândești că sunt 28 de ani de la ultima noastră
Tenis: Radu Mihai Papoe, Ștefan Horia Haită și Robert Gună, calificați în semifinale la Bistrița (ITF)
Jucătorii români de tenis Radu Mihai Papoe, Ștefan Horia Haită și Robert Gună s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Radu Mihai Papoe, a treilea favorit, îl va înfrunta în penultimul act pe rusul Kiril Kivatțev, în timp ce Ștefa













