Canotaj: Simona Radiş - Am mare încredere că la Paris va fi o ediţie a Jocurilor Olimpice care va rămâne în istorie
Campioana mondială şi europeană la canotaj Simona Radiş a declarat, miercuri seara, la finalul Galei Sportului 2023, în care a primit trofeul de excelenţă, că are mare încredere că ediţia 2024 a Jocurilor Olimpice va fi una care va rămâne în istorie din punct de vedere al performanţelor delegaţiei României.
"Vor fi rezultate pentru întreaga delegaţie a României. Spun cu mare încredere că la Paris va fi o ediţie a Jocurilor Olimpice care va rămâne în istorie", a afirmat Radiş.
Ea speră ca împreună cu Ancuţa Bodnar, colega sa din barca de dublu vâsle, să rămână în continuare neînvinse.
"Noi am ajuns la un nivel foarte înalt şi ne dorim să rămânem pe aceeaşi linie ascendentă. Presiunea şi fiecare cerinţă din exterior pe noi ne motivează. Încercăm mereu să transformăm totul într-un lucru pozitiv, iar până acum spun eu că ne-a reuşit foarte bine", a menţionat canotoarea.
Radiş s-a arătat onorată de faptul că a putut fi prezentă în aceeaşi sală cu atât de multe legende ale sportului românesc.
"Este o onoare să ne aflăm azi aici printre atâtea mari valori ale sportului românesc. A fost într-adevăr o seară în care multe nume mari s-au reunit, pentru că ştim că e dificil să îi aduci pe toţi în aceeaşi sală deodată. Dar suntem norocoase că am fost azi aici şi sperăm să urmeze cât mai multe astfel de întâlniri", a precizat sportiva.
Dublă campioană europeană la dublu vâsle şi 8+1 şi campioană mondială în proba de dublu vâsle, Simona Radiş a primit miercuri seara, în cadrul Galei Sportului 2023, organizată de Agenţia Naţională pentru Sport, trofeul de excelenţă pentru cea mai bună performanţă, în timp ce canoistul Cătălin Chirilă şi canotoarea Ancuţa Bodnar au fost desemnaţi sportivii anului la masculin, respectiv feminin.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Gabi Balint - Trăim cu speranța din 4 în 4 ani; Hagi trebuie să schimbe un pic mentalitatea de fricoși
Fostul internațional Gabi Balint a declarat, pentru AGERPRES, că România trăiește cu speranța unei calificări la Cupa Mondială din patru în patru ani, dar susține că pentru a ajunge acolo, noul selecționer Gheorghe Hagi trebuie să schimbe ''mentalitatea de fricoși'' de la echipa națională. ''Noi trebuie să t
Tenis: Radu Mihai Papoe și Ștefan Horia Haită vor juca finala la Bistrița (ITF)
Jucătorii români de tenis Radu Mihai Papoe și Ștefan Horia Haită vor juca finala turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după victoriile obținute, sâmbătă, în semifinale. Radu Mihai Papoe, a treilea favorit, a dispus în penultimul act de rusul Kiril Kivatțev, al cincilea favorit,
Fotbal: Craig Bellamy (Țara Galilor) - Sunt prima oară în România și nu o să plec de aici cu un sentiment plăcut
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Țării Galilor, Craig Bellamy, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferință de presă, după înfrângerea suferită în amicalul cu România, scor 2-1, că este pentru prima oară în țara noastră și nu va pleca de aici cu un sentiment plăcut. 'A fost plăcut să &ic
Fotbal: Hagi - Această victorie ne dă încredere, le-am spus jucătorilor că la echipa națională trebuie să fim pragmatici
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferință de presă, după victoria cu 2-1 din amicalul cu Țara Galilor, că acest succes oferă încredere și le-a transmis jucătorilor că de acum înainte trebuie să fie pragmatici. 'Mă bucur pentru jucători, pe
Fotbal: Portughezul Nuno Campos, noul antrenor al echipei Dinamo București
Clubul de fotbal Dinamo București a anunțat, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, că a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Nuno Campos pentru a prelua banca tehnică a echipei. Noul antrenor al lui Dinamo a semnat o înțelegere pe o perioadă de două sezoane, până la data de 30 iunie 2028. În carie
Fotbal: Denis Drăguș - E un început de drum bun pentru România
Atacantul Denis Drăguș a afirmat, sâmbătă, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața selecționatei Țării Galilor, cu scorul de 2-1, că reprezintă un început de drum bun pentru 'tricolori', care sunt conduși acum de pe banca tehnică de Gheorghe Hagi. 'Domnul Hagi are aceeași pasiune, aceeaș
Fotbal: Nicolae Stanciu - Ne bucură victoria cu Țara Galilor, chiar dacă e un amical
Căpitanul naționalei de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, sâmbătă, după partida amicală cu Țara Galilor, scor 2-1, că este bucuros pentru victorie, chiar dacă este obținută într-un meci test. 'Ne bucură acest succes, chiar dacă este un meci amical. Am spus dinainte că ar fi important pentru moral și pentru mi
Fotbal: Adrian Rus - E o victorie grea, muncită, dar a meritat, pentru că s-a alergat foarte mult
Fundașul Adrian Rus a afirmat, sâmbătă, la finalul partidei amicale cu Țara Galilor, câștigată cu scorul de 2-1 de naționala României, că este o victorie muncită, tricolorii alergând foarte mult pentru a o obține. 'Este o victorie grea, muncită, dar a meritat, s-a alerga foarte mult. Mă bucur că am primit și eu o șa
Fotbal: România - Țara Galilor 2-1, în meci amical (GALERIE FOTO/VIDEO)
Naționala de fotbal a României a învins echipa Țării Galilor cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din București, într-un meci amical. Tricolorii au obținut prima victorie în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi, prin golurile marcate de Florinel Coman (52) și Adrian Rus (80), în timp c
X-Man România: Zsombor Deak, câștigătorul concursului IronMan Full Distance de la Oradea
Primul loc în cea mai dificilă probă de triatlon, pe distanță lungă, singurul concurs Ironman din România, a fost câștigat de sportivul Zsombor Deak (Sf. Gheorghe), cu timpul 8 h 27 min 07 sec, sâmbătă, la Oradea, în cadrul evenimentului X-Man România. El a fost urmat la circa 10 minute de Alexandru Bălan (D
X-Man România: Anna Szabo a câștigat proba feminină Half Distance IronMan
Câștigătoarea probei feminine Half Distance IronMan, din competiția de triatlon X-Man România, organizată sâmbătă, la Oradea, este sportiva maghiară Anna Szabo, cu timpul de 5 ore 15 minute 53 de secunde. Ea a fost urmată de românca Adel Koter, cu timpul de 5 h 23 min 54 sec și de Anca Istrate, care reprezintă Elveția,
#AnulNadia Nadia Comăneci a dat startul Crosului Național ''Ziua Olimpică'' (GALERIE FOTO)
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a dat, sâmbătă, startul Crosului Național ''Ziua Olimpică'', întrecere organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în cadrul ''Anului Nadia Comăneci'', în apropierea Arcului de Triumf din București.
X-Man România: Câștigătorul triatlonului Half Distance IronMan este Andrei Vrabii (GALERIE FOTO)
Câștigătorul probei masculine Half Distance IronMan din competiția de triatlon X-Man România, organizată sâmbătă, la Oradea, este Andrei Vrabii, cu timpul de 4 ore 08 minute și 08 secunde. El a fost urmat de Oliver Zsebe, din Ungaria, în 4 h 13 min 17 sec, și de sportivul Tamas Szabo (Tg Mureș), cu timpul 4 h 17 min 06
Fotbal - CM 2026: Ionuț Lupescu - E trist când te gândești că sunt 28 de ani de la ultima noastră participare la Mondiale
Fostul internațional Ionuț Lupescu a declarat, pentru AGERPRES, că este foarte trist când se gândește că au trecut 28 de ani de la ultima participare a echipei naționale a României la un turneul final al Cupei Mondiale, cel din Franța 1998. ''E trist când te gândești că sunt 28 de ani de la ultima noastră
Tenis: Radu Mihai Papoe, Ștefan Horia Haită și Robert Gună, calificați în semifinale la Bistrița (ITF)
Jucătorii români de tenis Radu Mihai Papoe, Ștefan Horia Haită și Robert Gună s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Radu Mihai Papoe, a treilea favorit, îl va înfrunta în penultimul act pe rusul Kiril Kivatțev, în timp ce Ștefa













