Fotbal: Burleanu (FRF) - Ceferin m-ar fi sunat dacă ar fi avut vreo nemulţumire; eu nu am în plan să candidez la preşedinţia UEFA
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, că dacă preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, ar fi avut o nemulţumire la adresa sa l-ar fi sunat şi a subliniat încă o dată că nu are în plan să candideze la conducerea forului european în 2027.
Afirmaţia lui Burleanu vine în contextul în care Aleksander Ceferin a declarat pentru ziarul The Guardian că un preşedinte de federaţie pe care l-a numit "clovn" sună zilnic la alte asociaţii naţionale şi la diferite instituţii media şi acuză "o conspiraţie" a sa în ceea ce priveşte anumite modificări ale statutului care i-ar permite acestuia să rămână în fruntea UEFA până în 2031.
Preşedintele FRF a precizat că nu crede că Aleksander Ceferin a vorbit despre el, aşa cum a notat un alt ziar britanic, The Independent.
"În ceea ce priveşte mass-media occidentală, trebuie să avem mare grijă în ceea ce priveşte sursa. Dacă ne uităm la publicaţiile cu prestanţă, niciuna nu a vorbit despre acest subiect. Pe scurt, dacă preşedintele UEFA ar fi avut vreo nemulţumire în ceea ce mă priveşte cu siguranţă m-ar fi sunat. Aşa că nu cred că este vorba de mine. Dar îl voi suna chiar eu zilele următoare, pentru a-i comunica poziţia României în Congresul de la Paris. Aşadar îl voi suna şi voi comunica eu poziţia noastră imediat după ce practic ajungem la o concluzie la nivelul Comitetului Executiv", a spus Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF de marţi.
"Eu am clarificat deja, nu am niciun plan de a candida la preşedinţia UEFA în 2027. N-ar trebui să uităm că FRF a fost prima federaţie din estul Europei care în 2015 anunţa public că va vota împotriva lui Blatter (n.r. - fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter). Dacă am crea o legătură, asta ar însemna că la vremea respectivă aş fi avut vreo miză de a deveni preşedintele FIFA? Nicidecum. Ar trebui însă să înţeleagă cei din afara României că noi, ca români, am învăţat o lecţie foarte dură, a dictaturii înainte de 1989. Şi nici generaţia noastră, nici generaţia părinţilor noştri, nimeni nu îşi mai doreşte să se întoarcă acolo", a adăugat el.
Preşedintele a recunoscut că are anumite divergenţe de opinie cu Ceferin, aşa cum împărtăşeşte şi opinii similare pe unele subiecte.
"Să fiu sincer, avem anumite divergenţe de opinie. Şi dau doar un exemplu, pentru că acesta a fost public - că avem alte discuţii în zona privată atât eu, cât şi el, preferăm să rămână în zona aceasta - a fost cel legat de reintegrarea echipelor naţionale de juniori ale Rusiei. Eu am spus foarte clar poziţia noastră la vremea respectivă, o poziţie care a dus chiar la anunţarea unui boicot. Aşa că momente cu discuţii de genul acesta au fost şi sigur că vor mai fi, dar, în acelaşi timp, împărtăşim opinii similare pe multe alte subiecte", a precizat el.
Răzvan Burleanu nu crede că divergenţele pe care le are cu preşedintele UEFA ar putea face ca echipa naţională a României să aibă parte de arbitraje nefavorabile în perioada următoare.
"Sigur că vor fi discuţii, dar în niciun caz nu cred într-o imixtiune gen de arbitraj. Să ne gândim la momentul acestei divergenţe (n.r. - legate de naţionalele de juniori ale Rusiei), a fost luna septembrie, aţi văzut vreun impact la nivel de echipă naţională de atunci? Deci nu trebuie să ducem discuţia în această zonă, pentru că nu există aşa ceva. La fel ca şi în România, dacă un arbitru greşeşte a fost pentru că aşa a văzut el faza respectivă, nu că ne întoarcem în perioada cooperativei", a mai spus Burleanu.
Discuţiile privind intenţia slovenului Aleksander Ceferin de a modifica statutul UEFA şi a candida pentru a treia oară la preşedinţia UEFA au fost aduse în prim plan în această lună de fostul internaţional croat Zvonimir Boban, care a demisionat din funcţia de director de fotbal, pe care o ocupa din 2021.
Într-o scrisoare trimisă de Boban către diverse organizaţii de presă, croatul îşi justifică plecarea de la UEFA prin neînţelegerile cu Ceferin, având în vedere intenţia acestuia de a supune la vot, cu ocazia următorului Congres, pe 8 februarie la Paris, o modificare a statutelor care ar urma să-i permită să candideze pentru un nou mandat de preşedinte. "Deşi mi-am exprimat dezaprobarea totală, preşedintele UEFA consideră că nu există obstacole legale în calea schimbărilor pe care le propune, nici probleme etice sau morale, şi doreşte să meargă mai departe pentru a-şi promova aspiraţiile personale", precizează Boban.
Fostul jucător al echipei AC Milan, în vârstă de 55 de ani, aminteşte că, în conformitate cu actualele statute ale UEFA, acesta ar fi ultimul mandat al lui Ceferin, ales pentru prima dată în 2016 şi reales pentru al treilea mandat în aprilie 2023, la congresul de la Lisabona.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














