Să faci pasul din lumina reflectoarelor pe banca tehnică, pentru a-i ajuta pe alţii să performeze, pare la prima vedere facil pentru orice mare sportiv, însă experienţa "din teren" nu este tot ce are nevoie un antrenor de top pentru a izbândi.

Foştii mari sportivi Larisa Iordache (gimnastică), Vasile Stângă (handbal), Laura Badea (judo), Marian Drăgulescu (gimnastică) şi Mihai Silvăşan (baschet) au declarat, pentru AGERPRES, că meseria de antrenor pe care au ales-o la finalul carierei sportive necesită şi alte calităţi, sportul în sine fiind singurul liant care uneşte cele două profesii.

Fosta gimnastă Larisa Iordache, medaliată cu bronz cu echipa la JO din 2012, a ales după retragerea din activitate să antreneze la CS Dinamo, unde iniţiază 35 de fetiţe. Ea consideră că perseverenţa este calitatea care ar trebui să o aibă atât un sportiv, cât şi un antrenor, precizând că pentru ea nu a fost greu acest pas având în vedere că iubeşte gimnastica.

"Sunt două profesii diferite, chiar dacă vorbim despre acelaşi sport. E adevărat, ca sportiv ai nişte obiective de îndeplinit, dar ca antrenor trebuie să ai şi alte forţe. Cred că perseverenţa este ceea ce uneşte aceste două profesii. Ca antrenor îţi doreşti ca sportivul pe care îl pregăteşti să fie la capacitate maximă, să îşi arate potenţialul maxim în competiţie. Mie îmi era uşor şi să mă dau peste cap, dar îmi este uşor şi să îi învăţ pe copii să se dea peste cap. Pentru mine gimnastica a fost, este şi va rămâne o pasiune, şi asta mă ţine în sala de antrenament şi în ziua de astăzi. Un fost sportiv cred că are tot ce îi trebuie pentru a deveni antrenor, pentru că odată cu această alegere vine cu bagajul şi experienţele prin care el a trecut", spune fosta gimnastă.

Vasile Stângă este un nume de referinţă de în handbalul românesc şi mondial. Câştigător a două medalii de bronz cu naţionala masculină la Jocurile Olimpice, în 1980 şi 1984, Stângă a performat şi în cariera de antrenor, având în palmares câştigarea Cupei Challenge, cu Steaua Bucureşti, sau două calificări la Campionatul Mondial cu naţionala României.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

"Este o diferenţă enormă între a fi sportiv şi antrenor. Eu de antrenorat m-am apucat un pic mai târziu. A fost foarte greu, pentru că a trebuit să iau totul de la început, să recuperez, să studiez foarte mult metode de antrenament, meciuri. Meseria asta de antrenor implică o muncă non stop, o muncă titanică, este o meserie foarte grea. Toată lumea o priveşte ca pe o meserie foarte uşoară, dar nu este adevărat, sunt foarte mulţi nervi, tot timpul eşti sub presiune. Este o meserie foarte grea, dar îţi dă şi satisfacţii destul de mari. Eu am calificat România de două ori la un Campionat Mondial, am câştigat o cupă europeană, am avut şi satisfacţii, dar e greu, foarte greu", a declarat Stângă, pentru AGERPRES.

Fostul căpitan al echipei naţionale de baschet masculin a României, Mihai Silvăşan, conduce de ani buni echipa U-BT Cluj-Napoca şi a preluat de la finalul anului trecut şi conducerea băncii tehnice a naţionalei. El spune că sportul este singurul liant care uneşte cele două profesii, antrenorul având nevoie de alte calităţi.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO

"Nu cred că există un secret pentru a ajunge un antrenor mare. Că eşti fost sportiv te poate ajuta puţin în cariera de antrenor, dar doar puţin. Înţelegi mai bine jucătorii, înţelegi mai bine dinamica sportului, însă cele două meserii nu au aproape nicio legătură una cu cealaltă, doar sportul le uneşte. Nu e obligatoriu ca un fost mare sportiv să ajungă şi un mare antrenor. Repet, sunt două meserii total diferite, care necesită alte lucruri şi nu cred că e o garanţie că dacă ai fost bun sportiv să ajungi un bun antrenor, în niciun caz", a afirmat Silvăşan.

Şi Marian Drăgulescu, din postura de multiplu medaliat la Jocurile Olimpice şi campion mondial şi european la gimnastică, este de părere că trecerea la meseria de antrenor este una dificilă chiar şi pentru un mare sportiv.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO

"Cred că pasiune, muncă, ambiţie sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un antrenor, chiar dacă a fost sportiv de performanţă. E o trecere mare, bineînţeles. Ca sportiv ştii că în mare parte cam totul ţine de tine, tu eşti pe aparate şi tu controlezi în cea mai mare parte situaţia. Când treci la antrenorat, tot ceea ce poţi face este să pregăteşti sportivul sau sportivii cât de bine poţi, astfel încât să reuşească să controleze cât mai bine situaţia. Dar până la urmă tot ei sunt cei care trebuie să ducă treaba la bun sfârşit. Nu neapărat un fost mare sportiv ajunge şi un mare antrenor. Sunt situaţii şi situaţii. Ai nevoie de răbdare, să încerci mai multe lucruri până să ajungi să comunici cât mai bine cu sportivul, să vezi ce anume funcţionează la el, care sunt chestiunile care îl motivează. Bineînţeles că un fost sportiv are tehnica necesară pe care o poate transmite mai departe. Sunt anumite lucruri de care te-ai lovit ca sportiv şi anumite greutăţi de care te-ai lovit. Şi îl poţi face pe sportiv să se ferească de ele prin experienţa pe care ai avut-o", a afirmat Drăgulescu, acum antrenor la CSA Steaua.

Campioană olimpică la Beijing în 2008, fosta judoka Alina Dumitru a făcut şi ea pasul către antrenorat, la CSA Steaua, şi spune că emoţiile pe care le avea ca sportiv s-au multiplicat în această postură: "Un sportiv pentru a deveni antrenor în primul rând trebuie să aibă această pasiune. Ca sportiv de performanţă cam ştii ce ai de făcut în carieră, ştii prin ce ai trecut, dar totul ţine de plăcere de a face această meserie. Ca sportiv emoţiile erau doar pentru tine acum ca antrenor ai emoţii pentru fiecare în parte trăieşti mult mai intens, pentru fiecare în parte".

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO

Perfecţionarea continuă, cheia succesului în antrenorat
"Cred că foştii sportivi ajunşi antrenori au un plus, pentru că ei au trăirile din timpul unui meci şi din experienţa ca jucător foarte valoros pot trage nişte concluzii şi pot lua nişte măsuri foarte bune în timpul meciului. S-a dovedit că foştii mari jucători pot ajunge şi mari antrenori. Antrenorii din ziua de astăzi trebuie să fie tot timpul conectaţi la metodele noi de antrenament, trebuie să fie la curent cu tot ceea ce înseamnă pregătire fizică, tot ceea ce înseamnă recuperare fizică, chiar dacă au în staff specialişti care se ocupă cu aşa ceva. Dar în primul rând trebuie să fie pregătit cu metodele noi de antrenament şi ce se cere în ziua de astăzi pentru un handbal modern. Trebuie să meargă la cursuri de perfecţionare, tot timpul trebuie să se informeze. Este o meserie non stop aş putea spune", spune fostul mare handbalist şi antrenor Vasile Stângă.

Selecţionerul naţionalei de baschet masculin a României, Mihai Silvăşan, consideră că educaţia tactică trebuie să fie dublată de cea obţinută în sala de antrenament şi din timpul meciurilor.

"Ai nevoie de educaţie şi aici mă refer la multe ore de stat în sală, de lucrat cu jucători. Pentru mine asta este cea mai importantă educaţie, pe lângă şcolile şi cursurile pe care le faci. Dacă nu ai experienţa din teren şi educaţia pe care o primeşti acolo, lucrând şi văzând lucruri reale, care se întâmplă meci de meci şi antrenament de antrenament, e foarte greu să progresezi şi să ajungi un antrenor bun. Mai ai nevoie de disciplină, evident, şi de foarte multe ore de muncă, pentru că dacă te respecţi trebuie să fii extrem de pregătit. Şi pregătire nu o poţi face decât stând ore întregi şi uitându-te la video, analizând meciuri, antrenamente şi făcând planuri de antrenamente şi de jocuri. Cu siguranţă orice antrenor are nevoie de cursuri de specialitate şi cred că în orice meserie dacă vrei să fii bun, să te educi, să înveţi lucruri noi, să vezi cum fac alţii şi să încerc să progresezi, cu cât înveţi mai multe lucruri, cu atât şansele să găseşti soluţii mai bune pentru echipa ta sunt mai mari", a spus Silvăşan.

Larisa Iordache afirmă că un bun tehnician trebuie să fie tot timpul conectat la metodele noi de antrenament: "Cu siguranţă ai nevoie şi de cursuri de perfecţionare, sunt de bun augur, pentru că lucrurile evoluează, timpurile se schimbă, totul este diferit faţă de perioada în care eram noi mici. Consider că un om, indiferent că este antrenor sau în orice alt domeniu, dacă vrea să performeze la capacitate maximă, trebuie să lucreze foarte mult şi cursurile de specialitate sunt foarte bune".

În opinia Alinei Dumitru orice antrenor, chiar dacă este un fost mare sportiv, are nevoie de cursuri de perfecţionare.

"Şi ca antrenor ai de învăţat o grămadă de lucruri pe care le deprinzi în timpul activităţii, dar în primul rând trebuie să îţi placă această meserie. Şi ai nevoie şi de cursuri de specialitate, de perfecţionare, chiar dacă tu cunoşti anumite lucruri din perioada în care activai ca sportiv. E normal să faci stagii de pregătire, să citeşti, să te documentezi, pentru că nu mai e la fel. Chiar dacă ai fost sportiv bun şi ai avut rezultate bune, nu poţi ştii că vei fi la fel de bun şi ca antrenor", a spus Alina Dumitru pentru AGERPRES.

Comunicarea cu sportivii, mai ales în cazul celor de vârstă mică, aşa cum e cazul fostului gimnast Marian Drăgulescu, este esenţială în noua profesie: "Antrenorul trebuie să fie un bun pedagog, cred că asta contează cel mai mult în lucrul cu copiii, să ştii să le vorbeşti pe limba lor, să le transmiţi ceea ce doreşti astfel încât ei să înţeleagă ceea ce vrei tu să spui. Eu, spre exemplu, nu am făcut şcoala de antrenori, am făcut Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport. Eu cred că este nevoie de o specializare, dar să ştii, totuşi, că cel mai mult contează practica, pentru că teoria e teorie, dar practica e baza".

Salariile mici, lipsa entuziasmului sportivilor, dar şi comoditatea, provocările antrenorilor
"Eu pot vorbi despre greutăţile pe care le întâmpin eu, şi anume faptul că parcă azi copiii nu îşi mai doresc atât de mult performanţă. Văd aşa că parcă se opresc în acest drum şi nu merg cu pedala apăsată la maximum. Le place în mare, dar nu vor să depună acea muncă, chiar dacă, într-adevăr, există o cantitate mare de muncă pe care trebuie să o depui pentru a ajunge departe în performanţă. Eu cred că şi la capitolul infrastructură suferim foarte tare, nu sunt foarte multe cluburi bine puse la punct. Cea mai mare satisfacţie a mea ca antrenor ar fi să am copii dornici să lucreze, să-şi dorească la fel de mult să ajungă pe podiumurile europene şi mondiale. Nu cred că va ajunge curând unul dintre ei să mă depăşească, pentru că am avut o longevitate şi nu prea văd să mai facă cineva gimnastică până la 43 de ani", a spus Marian Drăgulescu, antrenor la CSA Steaua şi la propria academie, unde lucrează cu copii cu vârste între 3 şi 12 ani.

Vasile Stângă spune că România duce o mare lipsă de antrenori din cauza desconsiderării acestora, unii preşedinţi de federaţie încercând în ultima perioadă varianta angajării unor tehnicieni străini, soluţie care în handbalul masculin nu a dat roade.

"România duce o lipsă foarte mare de antrenori, asta şi din cauza faptului că antrenorii au fost trataţi foarte urât. Federaţia nu s-a interesat de perfecţionarea acestor antrenori. Pe de altă parte, antrenorii, în afară de liga naţională, tot ceea ce înseamnă eşaloanele inferioare sau la nivel de juniori, sunt foarte prost plătiţi. Ei nu mai au niciun fel de plăcere şi motivaţie să devină antrenori buni. Foarte rar sunt antrenorii care iubesc această meserie şi lasă totul în urmă. La unele sporturi, antrenorii străini aduc un plus, s-a dovedit asta la canotaj. La altele sporturi, nu, cum e cazul handbalului acum, la băieţi. Nu a adus nimic în plus faţă de ceea ce ne aşteptam noi. Bineînţeles că preşedinţii de federaţii acceptă un antrenor străin pentru că probabil zic în mintea lor că 'am adus cel mai bun antrenor şi dacă nici ăsta nu face performanţă nu suntem noi de vină'", a declarat cel mai bun inter stânga din lume în 1982.

Salariile mici şi timpul petrecut departe de familie sunt alte probleme întâmpinate de tehnicienii din România, în opinia Alinei Dumitru: "Salariile sunt foarte mici, asta este una dintre probleme. Eşti plecat foarte mult timp de acasă, familia o vezi mai puţin, eşti plecat mai tot timpul în cantonamente sau la competiţii şi îţi sacrificii din start familia. Sunt prea puţini antrenori care pot face aceste sacrificii. În plus, mai sunt şi antrenori care nu vor să accepte că mai au de învăţat şi consideră că le ştiu pe toate. Nu vor să meargă la acele stagii de pregătire care îi ajută pe sportivi. Se încearcă şi la noi cu aceşti antrenori străini, care au avut rezultate în afară, pentru că vin cu o altă gândire şi pentru că sunt mulţi antrenori de la noi care îşi păstrează aceeaşi gândire. Ei aşa ştiu şi aşa fac, nu ţin pasul cu vremurile. Şi probabil de aici preşedinţii de federaţie încearcă să schimbe ceva. Şi atunci aduc antrenor străini".

Nici în baschet situaţia nu este total diferită, Mihai Silvăşan afirmând că există un deficit de tehnicieni de calitate la nivelul de copii şi juniori.

"Din punctul meu de vedere, nu văd absolut niciun fel de diferenţă între antrenorii din România şi cei din alte ţări. Evident nivelul este diferit, dar meseria de antrenor este aceeaşi. Nu cred că este mai rău sau mai bine decât în alte locuri şi din punctul meu de vedere nu putem să ne plângem de acest lucru, şi cred că avem condiţii excelente de muncă. În baschetul românesc este o lipsă mare de antrenori de juniori, antrenori de calitate care să crească copiii, să-i ducă la un nivel bun, pentru a putea face pasul la echipele de seniori. Poate şi partea financiară este unul dintre motive, dar şi comoditatea. Pentru că dacă îţi doreşti să fii un antrenor bun, trebuie să alegi, e foarte mult timp, resurse şi muncă. Cred că este o combinaţie de lucruri care duce la lipsa antrenorilor la acest nivel", a mai spus Silvăşan.

Obiectivul Larisei Iordache în meseria de antrenor este să i "se cânte imnul", la fel ca în perioada în care se afla în activitate, fiind conştientă că pentru acest lucru are nevoie de răbdare.

"Scopul meu ca antrenor este să mi se cânte imnul, aşa cum mi s-a cântat şi ca sportiv de performanţă. Cred că pentru orice antrenor care îşi doreşte performanţă, cam acesta este obiectivul. Momentan am o grupă de iniţiere la CS Dinamo de 35 de copii, dar am şi o grupă de trei fetiţe de performanţă. În gimnastică totul începe însă foarte devreme şi trebuie să avem răbdare, să fim perseverenţi pentru a avea cât mai cât mai mulţi sportivi de valoare în viitorul apropiat. Copiii sunt foarte dornici şi părinţii sunt dispuşi să îi susţină în ceea ce vor să facă", a spus fosta gimnastă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES derulează un proiect (#Antrenordetop) care are ca obiectiv să aducă în atenţia publicului problemele cu care se confruntă sportul românesc la nivelul activităţii tehnicienilor.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)