Fostul mare hocheist Eduard Pană a declarat, într-un interviu, pentru AGERPRES, că sportivii şi tehnicienii şi-au făcut datoria cu prisosinţă în secolul scurs de la afilierea la Liga Internaţională de Hochei pe Gheaţă, având în vedere investiţiile nesemnificative ale României în infrastructura acestei discipline.

Pană, inclus de federaţia internaţională în Hall of Fame în 1998, acolo unde se mai află doar fostul internaţional Doru Tureanu, din 2010, a făcut o analiză a celor 100 de ani, trecând în revistă o serie de jucători exponenţiali ai hocheiului românesc care au reuşit participarea la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, în ciuda faptului că infrastructura a fost aproape inexistentă.

Nu a uitat nici perioada de pionierat a hocheiului în România, când jucători precum Mihai Flamaropol sau Eduard Pană senior, tatăl său, puteau practica în paralel, la nivel înalt, şi alte sporturi, precum rugby, fotbal sau atletism.

În ceea ce îl priveşte, Eduard Pană a început hocheiul "pe gârlă", pe patinoare naturale, la fel ca majoritatea jucătorilor români din acea perioadă. El a readus în atenţie şi faptul că în lipsa unor patinoare artificiale, au existat perioade în care hocheiul se juca noaptea pe patinoare naturale, pentru a beneficia de temperaturile mai scăzute.

Fostul mare hocheist a făcut şi o comparaţie între investiţiile făcute de statul român în sporturile de echipă şi cele individuale. "Din păcate statul nu a investit aproape nimic în hocheiul pe gheaţă. Din păcate, zero, nu ştiu ce tip de politică a fost asta. Pentru că la individual s-a investit. Eu înţeleg că dacă investeşti într-un sportiv la individual, merge cât de cât, dar dacă investeşti 100 de milioane într-o echipă de rugby, sau de hochei, la 30 de inşi, aproape că nu se cunoaşte", a spus Pană.

El pune rezultatele de excepţie obţinute în trecut de hocheiul românesc pe seama pasiunii sportivilor care reuşeau să învingă la scor reprezentantele unor ţări care beneficiau de condiţii de pregătire mult mai bune.

"Va trebui să avem mult timp şi multă răbdare să reconstruim ceea ce a fost", spune Pană în interviu, arătându-se totodată optimist în ceea ce priveşte viitorul hocheiului românesc.

El a comentat şi "disputele" în justiţie ale celor două tabere, precizând că întotdeauna au existat rivalităţi sportive între români şi maghiari în hocheiul românesc, dar nu duşmănii: "Diferenţa este mare între a fi duşman şi a fi adversar".

AGERPRES: Cum vedeţi hocheiul românesc astăzi, la 100 de ani de existenţă?
Eduard Pană: Ce poţi spune, sunt puţine federaţii în lume care se pot mândri cu faptul că s-au născut în urmă cu 100 de ani, deci este într-adevăr un moment extraordinar de plăcut şi semnificativ că avem 100 de ani de existenţă. E adevărat, că de foarte puţine ori am fost în elită, adică sus la nivelul Grupei A la campionatele mondiale, dar în orice caz am fost acolo, ne-am bătut întotdeauna pentru locurile fruntaşe.

AGERPRES: Care consideraţi că au fost momentele de glorie ale hocheiului românesc?
Eduard Pană: Păi, în 1976 la Biel/Bienne, unde am câştigat Grupa B, învingând Elveţia la ea acasă şi am promovat în Grupa A a Campionatului Mondial, alături de fosta URSS, Canada, Statele Unite, Finlanda, Suedia, Germania Federală, în 1977 la Viena. Ăsta a fost apogeul, ca să zic aşa. Şi i-am învins şi pe americani. A fost o surpriză majoră ca România, cu un singur patinoar, şi ăla vai de mama lui, să învingă Statele Unite, care au patinoare şi pe blocuri.

AGERPRES: Povestiţi-mi un pic despre începuturile dumneavoastră în hochei, ştiu că aţi preluat pasiunea de la tatăl dumneavoastră, Eduard Pană...
Eduard Pană: Ca să trec un pic în revistă istoria hocheiului românesc în această sută de ani, de prin anii '24-'30 trebuie amintit faptul că echipa noastră naţională avea în componenţă jucători de valoare pe vremea aceea, Mihai Flamaropol, Constantin Ţicu, Păulică Anastasiu, Dorin Dron, Radu Tănase, băiatul lui Constantin Tănase, şi, bineînţeles, şi tatăl meu, Eduard Pană. Tata a fost un polisportiv, a fost şi în echipa naţională de rugby. A marcat eseu împotriva Franţei, la Paris. Sunt 10 sportivi care au marcat eseu contra Franţei. Pentru cine ştie ce înseamnă un eseu contra Franţei... e ceva deosebit. Ei au fost printre pionierii hocheiului modern. După care au urmat generaţii foarte valoroase. Întotdeauna am avut generaţii de hocheişti foarte valoroşi, portari foarte valoroşi. Am uitat să îl amintesc pe Flueraş, care a fost înaintea lui Dron. După această generaţie, a urmat generaţia Zoltan, Ionescu, Dede Cosman, fraţii Incze de la Târgu Mureş, Szabo de la Miercurea-Ciuc. Acum vă spun vârfurile. Asta ar fi a doua generaţie de hocheişti a României, care juca de la egal la egal cu finlandezii, cu slovacii. Apropo de Finlanda, noi având un singur patinoar la Oteteleşanu, vizavi de telefoane, finlandezii aveau totul în patinoar la Tampere, sau la Turku, nu mai ştiu exact, şi jucam bilaterale aici îi băteam noi şi acolo ne băteau ei. Noi am rămas cu un patinoar şi ăsta vai de mama lui, noroc că face domnul Băluţă în sectorul 4 un patinoar, şi norocul a fost cu Ţiriac, că el a fost cel care a ţinut hocheiul în viaţă în Regat, în Bucureşti. Astăzi, noi avem totul un patinoar, Finlanda are peste 200 de patinoare. Asta este evoluţia hocheiului românesc de după război. În ceea ce mă priveşte, eu am început pe gârlă. M-a luat tata, care era un împătimit al hocheiului, dar şi al rugby-ului, al atletismului, pentru că a fost campion la aruncarea suliţei şi la cros 3.000 m. A fost polisportiv, pe vremea aceea se putea face. Flamaropol, spre exemplu, juca fotbal în echipa naţională şi juca foarte bine. Fraţii Incze de la Târgu Mureş erau jucători de fotbal foarte buni, deci se putea face în paralel două sporturi grele. Acum nu se mai poate, e destul de dificil şi cu unul singur.

AGERPRES: Şi totuşi, dumneavoastră cum aţi început acest sport?
Eduard Pană: Ca să revin, ca majoritatea hocheiştilor am început pe gârlă, pe patinoare naturale. Majoritatea hocheiştilor care au venit după, au venit din zona 23 August, al doilea patinoar artificial al nostru, pentru că dispăruse cel de la Oteteleşanu. Deci, majoritatea proveneau din acea zonă, singura excepţie eram eu care veneam cu tramvaiul 25 din capătul celălalt al Bucureştiului la antrenamente. Generaţia Varga, Ionescu, Ţiriac a jucat la Olimpiada de la Innsbruck, în 1964, de mare valoare. Aveam o echipă sudată, compactă, chiar dacă nu aveam mulţi hocheişti, ăştia care eram, eram foarte buni. În '63 a fost prima ieşire în hocheiul mare, la Campionatul Mondial, Grupa B, de la Stockholm, alături de URSS, Canada, Statele Unite, Finlanda, Suedia şi celelalte. Deci noi jucam de la egal la egal cu RFG şi RDG, pe care de multe ori le-am bătut. Erau surprize mari pe vremea aceea, pentru că erau diferenţe mari de valoare de investiţii în hochei faţă de România, care nici în ziua de astăzi nu se ridică la un nivel corespunzător. Ulterior a urmat o altă generaţie valoroasă, cu Florescu, Gelu Suliman, Eduard Pană Jr, am apărut şi eu printre ei, Tureanu, Costea, Axinte, Ioniţă, Iustinian, jucători care au mers până în anul 1980 la Olimpiada de la Lake Placid, a patra participare a hocheiului românesc la Jocurile Olimpice de iarnă. Prima a fost la Innsbruck, în 1964, '68 la Grenoble, '76, din nou la Innsbruck, şi '80 la Lake Placid. Participări fără o bază materială, fără patinoare, dar eram într-o elită.

AGERPRES: Practic, în toată istoria sa, hocheiul românesc a cam fost văduvit de infrastructură...
Eduard Pană: Nu am avut niciodată, tot hocheiul se juca noaptea la ora 2:00 la Rădăuţi şi Cernăuţi. Se juca pe patinoar natural la Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi Cluj. Clujul a ieşit odată şi campioană, şi nu întâmplător, pentru că aveau jucători buni atunci. Deci, la noi, până la apariţia patinoarului 23 August se juca pe gheaţă naturală, când îngheţa puţin noaptea la Rădăuţi şi Cernăuţi mergeau să joace ca să se termine campionatul.

AGERPRES: S-ar putea spune că de-a lungul istoriei sportivii au excelat comparativ cu investiţiile care au fost făcute în această disciplină?
Eduard Pană: Sportivii şi antrenorii şi-au făcut cu prisosinţă datoria vizavi de evoluţia hocheiului pe gheaţă românesc, în Europa şi în lume. Eram consideraţi un fenomen, fără patinoar, să ajungi să lupţi de la egal la egal cu echipele sovietice, cu echipele din Europa Centrală şi de Vest, şi de multe ori îi şi băteam. Nu mai vorbesc de Franţa, Elveţia, Italia, Ungaria. Păi, ăstora le dădeam câte nouă goluri în prima repriză, se rugau de noi să ne oprim că-i desfiinţam şi până la urmă ne-am desfiinţat noi. Din păcate, statul nu a investit aproape nimic în hocheiul pe gheaţă. Din păcate, zero, nu ştiu ce tip de politică a fost asta. Pentru că la individual s-a investit. Eu înţeleg că dacă investeşti într-un sportiv la individual, merge cât de cât, dar dacă investeşti 100 de milioane într-o echipă de rugby sau de hochei, la 30 de inşi, aproape că nu se cunoaşte. Cert este că nu s-au făcut patinoare, decât ăsta al domnului Ţiriac de la Otopeni, care este o bijuterie. Aşa ar fi trebuit să fie în fiecare sector al Bucureştiului. Şi ar fi fost deosebit pentru sănătatea copiilor, pentru bucuria părinţilor şi bunicilor. Pentru că talentul poporului român în rugby, în hochei, în toate sporturile de echipă, s-ar fi reflectat automat în performanţă dacă s-ar fi investit mai mult. Acum, din păcate ne zbatem în coada Europei. Au mai apărut patinoare în zona Harghita, cu investiţii dinspre Ungaria, eu ştiu ce interese or fi şi acolo... Cert este că au apărut patinoare la Sfântu Gheorghe, la Cârţa, un sătuc civilizat, dar tot sătuc rămâne, la Gheorgheni, Târgu Mureş, unde e o bijuterie de patinoar, dar nu e dat drumul deşi e terminat de 10-12 ani. Cert este că infrastructura a fost la pământ vizavi de celelalte ţări, Franţa, Germania, Austria, unde au ieşit patinoarele ca ciupercile prin anii '63-'65.

AGERPRES: Cum vedeţi situaţia hocheiuluiului românesc astăzi?
Eduard Pană: Situaţia hocheiului românesc astăzi... Este deocamdată pe baricada cealaltă, spre Harghita. Şi cea mai bună dovadă este că la acest Campionat Mondial la care a participat România, cu juniori până în 21 de ani (Under-20, n. red.), sunt doi jucători români, unul din Vulcan, băiatul lui Timaru, şi încă un român. Toţi ceilalţi sunt de cetăţenie română, dar de etnie maghiară. De la Braşov încoace, unde şi acolo e un patinoar, olimpic chiar, nu s-a construit nimic, nimic în această direcţie. Când se va vedea cât de benefic este acest patinoar din sectorul 4 cred că se vor mai construi şi altele, dar, spre deosebire de alte sporturi, hocheiul produce greu echipe. De acum şapte ani de când s-a deschis patinoarul la Otopeni, abia avem o echipă de 13 ani. Deci o echipă se construieşte în şapte, opt, zece ani. Va trebui să avem mult timp şi multă răbdare să reconstruim ceea ce a fost.

AGERPRES: Credeţi că din punctul de vedere al organizării acestui sport, acum traversăm cel mai greu moment?
Eduard Pană: De departe este cel mai greu moment, pentru că e despărţită federaţia în două, responsabilităţile împărţite între Bucureşti şi Harghita. Nu ştie cine centrează, cine dă cu capul şi cine mai scoate mingea din plasă. Deci, în condiţiile astea de suferit are hocheiul nostru pe plan mondial. Domnul Hălăucă, fost mare jucător pe plan internaţional, a făcut tot posibilul să găsească soluţii, să achite datoriile pe care le-a avut federaţia, s-a ajuns la mal, şi când s-a ajuns la mal a început discordia între părţi, Harghita şi Bucureşti. În momentul de faţă, eu personal nu ştiu cine este secretar general, nu ştiu cine este organizator de competiţii, şi fără astea în hochei nu se poate. În condiţii actuale este foarte greu să faci paşi înainte. Însă federaţia internaţională şi-a întors faţa spre noi şi în condiţiile în care împlinim 100 de ani am primit aprecierea pentru Varga Dezideriu, care a fost primit în Hall of Fame (premiul Richard "Bibi" Torriani, n. red.). Asta este mare lucru să ai jucători în Hall of Fame, deşi la noi nu se apreciază, în Occident este mare lucru. Şi în Hall of Fame este Tureanu, care din păcate a decedat, sunt eu, şi Dezideriu Varga, care a fost un mare, mare jucător şi un caracter deosebit.

AGERPRES: Care credeţi că ar fi motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie?
Eduard Pană: Domnule, motivele nu au ieşit la suprafaţă, adică nici din partea Bucureştiului, nici din partea Harghitei nu a venit nimeni să spună care este motivul pentru care vor asta. Deocamdată Sandu Hălăucă este preşedintele federaţiei, el conduce forul suprem ca să zic aşa, însă toată activitatea se desfăşoară în Harghita, via Budapesta.

AGERPRES: Credeţi că sunt prea mari orgoliile în hocheiul românesc?
Eduard Pană: Aceste tabere au fost întotdeauna, dar respectul era reciproc. Nu se ajunsese la ură şi duşmănie, la a încerca să îl dărâmi pe celălalt. Întotdeauna au fost ambiţiile acestea sportive între Bucureşti şi Harghita. Dar dacă e să o luăm pe orgolii, vă spun eu că cele mai mari orgolii erau la meciurile Steaua şi Dinamo, nu exista în Europa aşa ceva. În Europa întreagă nu există aşa ceva. Poate că orgoliile astea sunt acum aţâţate de oameni politici care nu văd interesele sportive şi văd doar ceea ce pot aduna, voturi şi capital politic. Sunt ambiţii care văd că încep să ajungă şi la nivel de copii, sunt unii care nu vor să vină să joace în Bucureşti. Ăsta nu mai e sport, sportul nu este dus spre duşmănie, este o încrâncenare sportivă din care reieşea cea mai bună echipă, aşa cum era şi în trecut de la Dinamo, Steaua şi Miercurea Ciuc. Nu eram duşmani, eram adversari. Aici diferenţa este mare între a fi duşman şi a fi adversar. Din păcate predomină această urmă de duşmănie între zonele astea.

AGERPRES: Credeţi că şi politicul a avut un cuvânt de spus?
Eduard Pană: Eu cred că un mare cuvânt a avut politicul şi va avea, pentru că se tot avansează pe ideea asta cu investiţii în zona aceea. Aici e un mare lucru ce a făcut domnul Ţiriac la Otopeni şi ce a făcut domnul Băluţă în sectorul 4.

AGERPRES: Ce măsuri credeţi că ar trebui luate pentru redresarea hocheiului românesc?
Eduard Pană: Păi, în primul rând ar trebui să se implice Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, nu trebuie să stea să aştepte să vadă ce se întâmplă, cum se duelează federaţia 1 cu federaţia 2 prin tribunale, prin procese. Chestiile astea nu duc decât la dezbinare şi la subminarea activităţii sportive. Eu nu pot să concep, în condiţiile în care nici nu ştiţi ce prietenii s-au legat între noi în anii '62, '63, '64. Când ne întâlnim şi acum pe stradă ne pupăm. Noi avem amintirile astea comune, am trecut prin ele, le-am trăit pe toate şi toate astea au dus şi la bunăstare personală, dar şi la bunăstare sportivă, pentru că eram întotdeauna între primele locuri.

AGERPRES: Cum vedeţi viitorul hocheiului românesc, sunteţi încrezător într-o revenire?
Eduard Pană: Sigur se va redresa, dar peste 10 ani. Şi mă bazez pe copiii care vin din spate, pe cei pe care i-am crescut noi la Otopeni. Au apărut echipe din nimic, au apărut echipe din Ploieşti, din zona Otopeniului. Deja avem două fete care au fost solicitate în Germania şi un jucător de mare valoare în Elveţia. Deci au început să răsară roadele, dar după şapte ani. Cine va avea răbdarea asta, vom vedea. Cine va mai fi în viaţă, pentru că şi eu am ajuns la o vârstă la care începe să bată la uşă cine nu trebuie. Şi e nevoie de investiţii. Păi, cu ungurii le dădeam 9 goluri în prima repriză şi apoi ne rugau să ne oprim, şi acum ne dau ei câte cinci-şase goluri în prima repriză. Ăsta este rezultatul faptului că ei au investit, au 42 de patinoare, şi 15 sau 16 doar la Budapesta. Câte un singur jucător la fiecare patinoar dacă scoţi, şi tot scoţi o echipă. Şi noi avem un singur patinoar şi scoatem 3-4 jucători în şapte ani. Deocamdată este dureros, dar speranţa moare ultima şi poate că se redresează hocheiul românesc, pentru că românul este făcut pentru hochei.

Eduard Pană, 79 de ani, este unul dintre jucătorii exponenţiali ai hocheiului românesc şi european, participând la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de Iarnă şi 11 turnee ale Campionatului Mondial. După retragerea din activitatea sportivă a ocupat funcţia de secretar general al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

Hocheiul românesc aniversează la 24 ianuarie 100 de ani de când a primit "certificatul de naştere", prin afilierea la Liga Internaţională de Hochei pe Gheaţă, fiind reprezentat la acea dată de Comisia centrală a sporturilor de iarnă.

În cei 100 de ani de la înfiinţarea federaţiei, hocheiul românesc a cunoscut perioade cu adevărat excepţionale, cu participarea la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de Iarnă, la care echipa României s-a clasat în două rânduri (1976 şi 1980) printre primele zece selecţionate ale lumii. De altfel, în deceniile 1970 şi 1980 selecţionata de hochei pe gheaţă a României a câştigat meciuri istorice împotriva unor echipe de top (cum a fost victoria memorabilă cu 5-4 împotriva reprezentativei SUA, în 1977, sau cea împotriva Germaniei, cu 6-4, în 1980).
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)