Polo: Alexandru Matei (FRP), după locul 8 al naţionalei la CE - Acum avem biletele pentru Jocurile Olimpice pe masă
Preşedintele Federaţiei Române de Polo (FRP), Alexandru Matei, a declarat, joi, pentru AGERPRES, după ce echipa naţională masculină a României a încheiat pe locul 8 Campionatul European şi s-a calificat la Campionatul Mondial de la Doha, că prima reprezentativă are în acest moment pe masă biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
O clasare în primele 8-9 locuri la CM de la Doha ar califica România la Jocurile Olimpice din această vară.
"Obiectivul la European a fost realizat, suntem fericiţi, acum urmează pasul mai greu, participarea la Campionatul Mondial. Pentru că la European ne-am calificat la Campionatul Mondial şi ne-am păstrat intacte şansele de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Şi vreau să subliniez că nu mergem la Campionatul Mondial de la Doha doar pentru a face o figură frumoasă. Nu, noi mergem acolo să dăm absolut tot ceea ce putem pentru a ne califica. Ne dorim foarte mult să ajungem la Paris, băieţii au înţeles anvergura competiţiei de la Doha, deşi nu au mai fost de mult la un asemenea nivel. Acum avem biletele pentru Jocurile Olimpice pe masă. Nu depinde decât de noi să le luăm", a spus Matei.
El a menţionat că partidele de la Campionatul European au fost foarte dificile, chiar dacă unele au părut uşoare prin prisma scorului.
"A fost un Campionat European foarte greu, de aceea ţin să îi felicit pe jucători şi componenţii staffului pentru că au răspuns pozitiv la tot ceea ce a însemnat pregătire. Pentru că trebuie să ne gândim că echipa naţională este în pregătire din 10 decembrie, băieţii nu au avut decât un pic de Crăciun, ca să spun aşa, în rest au fost în pregătire. De aceea spun că tot ceea ce s-a văzut poate uşor la televizor în acele victorii cu Olanda sau Georgia, în realitate meciurile au fost extrem de grele. S-a muncit foarte mult pentru acele victorii, atât fizic, cât şi psihic. Mi-am dorit extrem mult pentru sportivi să ajungă la Mondial. Să simtă şi ei, ceea ce am simţit noi la un Campionat Mondial. Referitor la şanse, pot spune că această calificare la Jocurile Olimpice este fezabilă. E clar că va fi foarte, foarte dificil. La Doha va fi mult mai greu decât la European, însă sunt 4 bilete pentru Paris care sunt pe masă. Având în vedere că mai sunt echipe care sunt deja calificate la JO, e posibil ca şi locul 8 sau chiar locul 9 la Mondial să prindă biletul pentru Paris. Jucătorii ştiu asta, trag tare la fiecare antrenament şi sper să ne întoarcem de la Doha fericiţi", a explicat preşedintele.
"Noi suntem extrem de mulţumiţi, munca noastră, strategia noastră începută în urmă cu doi ani şi jumătate începe să-şi arate roadele. Echipa naţională a început să crească sub actuala conducere tehnică, mă refer la selecţionerul Bogdan Rath şi secundul George Deacu... iar uşor-uşor apar şi rezultatele. Mulţumesc mai ales Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru că au avut încredere în mine şi în Federaţia Română de Polo, încredere care, iată, e răsplătită. Le mulţumesc pentru sprijinul din ultimii ani, a fost unul cu adevărat folositor. Ne-am întors în elita europeană, acolo unde ne este locul. Dar repet, nu mergem la Doha doar ca să fim prezenţi şi să spunem că am încercat şi noi să ne calificăm la Jocurile Olimpice", a adăugat Alexandru Matei.
Preşedintele FRP a afirmat că locul 14 obţinut de echipa naţională de polo feminin la Campionatul European este "o mică dezamăgire", însă a precizat că ştie unde a greşit şi ce trebuie îmbunătăţit.
"Faţă de precedentul Campionat European la polo feminin lucrurile s-au schimbat puţin. De data aceasta au fost mai multe echipe, s-a schimbat şi sistemul de desfăşurare. Eu îmi asum însă întreaga responsabilitate pentru acest loc 14, acest semieşec al echipei naţionale feminine. Pentru că mi-am canalizat toată atenţia spre naţionala masculină. Din păcate am ieşit pe locul 14 la acest European, însă lucrăm îmbunătăţirea strategiei noastre în ceea ce priveşte poloul feminin. Trebuie să luăm în calcul şi faptul că România este doar la a doua participare din istorie la Campionatul European feminin. Personal, da, este o mică dezamăgire, însă ştiu unde am greşit şi ce trebuie îmbunătăţit", a explicat Alexandru Matei.
Echipa României s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European de polo pe apă masculin din Croaţia, obţinând astfel calificarea la Campionatul Mondial de la Doha (4-17 februarie 2024). În funcţie de locul ocupat la competiţia din Qatar, prima reprezentativă poate obţine participarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Prima reprezentativă feminină de polo pe apă a României s-a clasat pe locul 14 la Campionatul European de la Eindhoven (Olanda), a doua ediţie la care participă.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l
Fotbal: CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 1-0, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, duminică seara, în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea (77 - penalty), după un henț comis de Joao Paulo la lovitura de cap a lui Stefa
Fotbal: Victorie fără emoții pentru Universitatea Craiova în Superligă, 3-1 cu FC Voluntari
Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Steven Nsimba (45+3 - penalty), după un fault comis de Matko Babic la Monday Etim. Oleksandr Romanciuk (57) a majorat diferenț










