Fotbal: Charalambous (FCSB) - Sunt sigur că Luis Phelipe şi Baba Alhassan ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, luni, în conferinţa de presă în care au fost prezentaţi oficial noii jucători Luis Phelipe şi Baba Alhassan, că aceştia vor ajuta formaţia roş-albastră să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a câştiga titlul de campioană.
"Sunt fericit să îi am alături pe Luis Phelipe şi Baba Alhassan, doi jucători pe care îi cunoaştem foarte bine şi sunt convins că şi ei sunt la fel de bucuroşi pentru că s-au alăturat clubului nostru. Sunt sigur că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, acela de a câştiga titlul în acest an. Ei ştiu foarte bine însă că trebuie să muncească mult mai mult pentru a se integra în echipă. Eu prefer să am mai mulţi jucători pe acelaşi post, decât să am mai puţini. Asta pentru că va fi nevoie de toţi, mai sunt multe meciuri până la finalul sezonului", a spus tehnicianul cipriot.
El a menţionat că este mulţumit de lotul pe care îl are acum la dispoziţie, dar a subliniat că deciziile privind eventuale noi transferuri sunt luate de conducerea clubului.
"Eu sunt foarte mulţumit de lotul pe care îl am. Avem jucători foarte buni, dar în perioada de transferuri nu poţi să ştii niciodată ce se va întâmpla. Pot să plece jucători, dar pot să şi vină. Însă asta nu depinde de mine, ci de Mihai Stoica şi Gigi Becali, dânşii decid. Treaba mea este să antrenez jucătorii. Sigur că le împărtăşesc opinia mea, dar nu sunt eu cel care decide transferurile. Eu mă concentrez pe echipa noastră, nu pe ce transferuri fac adversarele. Lucrul cel mai important este ce facem noi, cum ne pregătim pentru că ştim că în continuare va fi extrem de greu. Trebuie să o luăm pas cu pas, la fel cum am făcut şi până acum", a explicat Charalambous.
Pentru Florinel Coman şi Darius Olaru nu există în momentul de faţă nicio ofertă oficială, a anunţat antrenorul. "Astăzi Coman şi Olaru sunt în lot. Şi nu e vorba numai despre ei, oferte de transfer pot să apară pentru oricare alt jucător. Dacă unora li se oferă ceva mai bun decât ce există aici, de ce să nu îşi urmeze drumul în carieră? Dar în momentul de faţă ei sunt aici şi nu există nimic oficial. De aceea trebuie să ne concentrăm pe obiectivele noastre", a menţionat el.
Referitor la mijlocaşul croat Damjan Djokovic, care după ce şi-a reziliat contractul cu FCSB a semnat cu gruparea rivală FC Rapid, Elias Charalambous a afirmat: "Djokovic este trecut pentru noi. Eu am numai cuvinte de laudă la adresa lui. Decizia de a pleca a aparţinut conducerii clubului şi lui. Noi am adus jucători noi şi cred că plecarea lui nu reprezintă o problemă. Putem acoperi orice post indiferent de jucătorul care pleacă. Din moment ce clubul decide că un jucător nu mai face parte din echipă, el poate semna cu orice alt club. Nu putem să îi impunem să nu semneze cu o anume echipă. Noi am renunţat la el, iar el a decis să meargă la Rapid. E ceva normal să semneze cu orice echipă doreşte. Poate că el e un bonus pentru Rapid, dar aceste lucruri fac parte din fotbal, vedem mereu jucători care pleacă de la un club la altul".
Fotbaliştii echipei FCSB s-au reunit şi au efectuat, luni dimineaţa, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Capitală în vederea reluării pregătirilor pentru partea a doua a sezonului.
În această seară, la ora 18:00, lotul condus de Elias Charalambous va pleca într-un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia) care se va încheia la 21 ianuarie.
În Turcia, FCSB se va pregăti la Gloria Sports Arena, unde FCSB va disputa şi singurul meci amical al cantonamentului, pe 14 ianuarie, împotriva ocupantei locului 3 din campionatul Austriei, LASK Linz.
Formaţia FCSB va disputa prima partidă oficială din 2024 în 22 ianuarie, pe Arena Naţională, cu UTA Arad, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














