RETROSPECTIVĂ 2023 Romanescu (tenis de masă): Rezultatele din acest an ne dau speranţe pentru medalia de la JO care ne lipseşte
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristinel Romanescu, a declarat, pentru AGERPRES, că anul 2023 a fost unul bun, rezultatele înregistrate oferind speranţa că România poate câştiga o medalie olimpică la Paris în 2024, singura care lipseşte acestei discipline.
"Federaţia Română de Tenis împreună cu sportivii şi antrenorii a avut un an foarte bun, chiar dacă echipa feminină în finala Campionatului European din Suedia a jucat cu calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris pe masă. Însă fetele nu au reuşit să învingă Germania în această a şasea finală europeană consecutivă a României şi au obţinut medaliile de argint. Ratarea titlului european rămâne un regret pentru că anterior, în vară, la Jocurile Europene, fetele noastre bătuseră Germania în finală. Dar se întâmplă, ăsta e sportul, o dată am câştigat noi, o dată ele. Culmea e că la Jocurile Olimpice de la Tokyo, regulamentul era invers, adică echipa care câştiga Jocurile Europene se califica direct la JO şi nu cea care câştiga Europeanul. Atunci, în urmă cu patru ani, noi am câştigat Europeanul, iar Germania Jocurile Europene, asta e viaţa. Revenind, anul 2023 a fost unul foarte bun, pentru că iată, Bernadette Szocs este pe locul 12 mondial. Să nu uităm că ea a învins-o pe chinezoaica Meng Chen, campioana olimpică en titre (n.r. - la turneul WTT Champions Frankfurt), deci rezultatele din acest an ne dau speranţe pentru Paris că echipa României are şanse să obţină acea medalie care ne lipseşte. Echipa de seniori la masculin, una întinerită, a avut de asemenea o evoluţie bună la Jocurile Europene de la Cracovia, unde a obţinut un loc 5. Şi tot la Cracovia, la simplu masculin, Eduard Ionescu a venit şi el pe locul 5, chiar dacă are doar 19 ani", a spus el.
"Bineînţeles că anul acesta juniorii ne-au bucurat din nou. Am lucrat bine la selecţie şi am depistat viitorii campioni, pentru că şi la fete şi la băieţi am câştigat 17 medalii la Campionatele Europene U-19 şi U-15. Am fost locul întâi în clasamentul pe medalii, un lucru extraordinar. Iar la Campionatele Mondiale U-19, Eduard Ionescu şi Elena Zaharia au venit pe podium la simplu, şi tot pe podium au fost şi echipele României la fete şi băieţi. Dar cel mai mult ne bucură că viitorul tenisului de masă românesc e pe mâini bune", a adăugat preşedintele.
La capitolul realizări, Cristinel Romanescu a enumerat de asemenea şi câştigarea organizării de către România a Campionatelor Mondiale de juniori din 2025.
"O realizare importantă anul acesta este şi primirea organizării Campionatului Mondial de juniori din 2025. Este o victorie fenomenală dacă ne gândim că România nu mai organizase din 1953 un Campionat Mondial la tenis de masă. Ne bucurăm că după atâta amar de vreme am reuşit să găsim înţelegerea tuturor ţărilor, iar candidatura noastră a fost votată la congresul de astă vară în condiţiile în care am concurat cu Bahrain şi Cehia. Sincer, nu avem nicio şansă să organizăm la Bucureşti acest Mondial de juniori dacă nu se construieşte aici o sală polivalentă măcar precum cea de la Cluj. Apoi, pentru organizarea unei asemenea competiţii este obligatoriu să ai trei săli, una de concurs, una de antrenament şi alta de încălzire, adică de dinaintea intrării în concurs. Aşa că noi am şi dat ca oraş Clujul, pentru că acolo îndeplinim toate cerinţele celor de la ITTF", a afirmat Romanescu.
Absenţa unei săli dedicate loturilor naţionale de tenis de masă rămâne în continuare principala problemă a Federaţiei Române de Tenis de Masă.
"Problema numărul 1 a Federaţiei Române de Tenis de Masă este aceeaşi cu care ne confruntăm de mai mulţi ani. Absenţa unei săli dedicate tenisului de masă. Pentru că eu cred că dacă vom avea o asemenea sală specială am performa clar mai bine. Ar fi poate exact diferenţa care ne lipseşte să câştigăm în faţa sportivilor asiatici. Pentru că loturile naţionale sunt acum tot timpul cu cortul, ne mutăm mereu dintr-o sală în alta. Găsim din ce în ce mai greu săli mari în care să ne desfăşurăm activitatea atunci când avem nevoie pentru cantonamente de pregătire sau competiţii. Iar asta ne încurcă. Pentru că atunci când lucrezi centralizat poţi să performezi. Ştim ce trebuie să facem, avem specialişti, dar ne lipseşte baza materială. Apoi, tot o problemă este şi finanţarea, cu care se confruntă toate federaţiile. Noi mulţumim pentru ce primim, dar mereu am avut nevoie de ceva mai mult, pentru că noi putem fi mai buni, dar asta nu putem să verificăm decât dacă am avea sume de bani mai importante", a explicat oficialul FRTM.
Pentru 2024, FRTM îşi propune câştigarea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, şansele României fiind în probele de echipe feminin, dublu mixt şi simplu feminin.
"Obiectivul propus pentru 2024 este o medalie şi un loc 5 la Jocurile Olimpice. La Paris considerăm că avem trei şanse la medalii, respectiv în proba de echipe feminin, în proba de simplu feminin şi în proba de dublu mixt. La dublu mixt, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu sunt ca şi calificaţi, pentru că la dublu mixt se califică doar câte un dublu de ţară. Ca sportivi calificaţi noi ne dorim să ducem la Paris maximum cât avem voie, adică 3 la feminin şi 3 la masculin. La simplu masculin, de exemplu, Eduard Ionescu are mari şanse de calificare la Jocurile Olimpice. Pentru că el l-a învins la Jocurile Europene pe Dimitrij Ovtcharov, marele jucător german care e multiplu campion european şi multiplu medaliat la Jocurile Olimpice", a precizat Romanescu.
Bernadette Szocs, dublă medaliată cu aur la individual şi cu echipa la Jocurile Europene de la de la Cracovia - Malopolska (Polonia) şi vicecampioană cu echipa României la CE de la Malmo, este sportiva numărul 1 a tenisului de masă în 2023.
"Ţinând cont de rezultatele din acest an, Bernadette Szocs nu avea cum să rateze prima poziţie. Într-un top al sportivilor de la toate disciplinele pe 2023, pe locul 1 avem dublul imbatabil de la canotaj, Radiş-Bodnar... care sperăm noi să rămână imbatabil până după Los Angeles dacă se poate. Apoi este şi David Popovici, care chiar dacă nu a mai reuşit rezultatele de anul trecut a fost mereu la o zecime de secundă de cel care a câştigat. Şi tot acolo în top este şi Bernadette Szocs, care a muncit foarte, foarte mult şi a câştigat cam tot ce era de câştigat", a precizat Romanescu.
La Jocurile Europene de la de la Cracovia - Malopolska (Polonia), România a câştigat la tenis de masă 4 medalii: aur prin Bernadette Szocs la simplu feminin, echipa feminină (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu) şi bronz prin perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la dublu mixt şi Elizabeta Samara la simplu feminin.
La Campionatele Europene de tenis de masă pe echipe de la Malmo (Suedia), selecţionata feminină a României a cucerit medalia de argint, fiind învinsă în finală de Germania cu scorul de 3-0.
În concursul masculin, echipa României a fost învinsă cu 3-0 de Danemarca, în optimile de finală ale Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Malmo (Suedia).
La Campionatele Mondiale individuale de tenis de masă de la Durban (Africa de Sud), cel mai bun rezultat a fost obţinut de Bernadette Szocs, care împreună cu Sofia Polcanova (Austria) a atins faza sferturilor de finală în probei feminine de dublu.
În cadrul turneului Europe Top 16 Cup de la Montreux (Elveţia), Bernadette Szocs a atins faza sferturilor de finală, în timp ce Elizabeta Samara s-a oprit în optimi.
România a cucerit 17 medalii la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori U15 şi U19 de la Gliwice (Polonia), ocupând primul loc în clasamentul pe naţiuni, cu 6 medalii de aur, 4 de argint şi 7 de bronz. Medalii de aur au cucerit echipa feminină U19 (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roşu, Evelyn Ungvari, Adela Struna), echipa masculină U19 (Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Iulian Chiriţă, Andrei Istrate, Dragoş Bujor), Elena Zaharia la simplu feminin U19, Eduard Ionescu la simplu masculin U19, perechea Darius Movileanu/Elena Zaharia la dublu mixt U19, perechea Eduard Ionescu/Darius Movileanu la dublu masculin U19. Medalii de argint au obţinut Ioana Sîngeorzan la simplu feminin U19, perechea Eduard Ionescu/Ioana Sîngeorzan la dublu mixt U19, perechea Bianca Mei-Roşu/Mia Griesel (Germania) la dublu feminin U19, perechea Andrei Istrate/Iulian Chiriţă la dublu masculin U19. Medaliile de bronz au fost adjudecate de echipa masculină U15 (Robert Istrate, Robert Podar, Mihai Nagy, Flavius Rus), Bianca Mei-Roşu la simplu feminin U19, Andrei Istrate la simplu masculin U19, perechea Andrei Istrate/Nicole Arlia (Italia) la dublu mixt U19, perechea Elena Zaharia/Hana Arapovic (Croaţia) la dublu feminin U19, perechea Ioana Sîngeorzan/Nicole Arlia (Italia) la dublu feminin U19, perechea Andreea Băiaşu/Julia Leal (Portugalia) la dublu feminin U15.
Bilanţul României la Campionatele Europene Under-21 de la Sarajevo a fost de cinci medalii, dintre care una de aur (Bianca Mei-Roşu alături de germanca Mia Griesel la dublu feminin), una de argint (Eduard Ionescu/Ioana Sîngeorzan la dubu mixt) şi trei de bronz (Andrei Istrate la simplu masculin, Andrei Istrate şi Iulian Chiriţă la dublu masculin, Darius Movileanu şi Eduard Ionescu, la dublu masculin).
La Campionatele Mondiale pentru juniori (U19) de la Nova Gorica (Slovenia), România a cucerit patru medalii, una de argint prin Elena Zaharia la simplu feminin şi trei de bronz: Eduard Ionescu la individual masculin, echipa feminină U19 (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roşu, Alesia Sferlea) şi echipa masculină U19 (Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate şi Dragoş Bujor).
Jucătorii români Elena Zaharia şi Iulian Chiriţă au câştigat turneul de tenis de masă Europa Top 10 juniori, găzduit de Sala Polivalentă din Bucureşti, la categoria Under-19. În proba masculină podiumul a fost complet românesc, Iulian Chiriţă fiind urmat de Eduard Ionescu şi de Darius Movileanu.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














