RETROSPECTIVĂ 2023 Pădure (haltere): Am avut rezultate care ne dau încredere în îndeplinirea obiectivelor la Jocurile Olimpice
Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure, a declarat, pentru AGERPRES, că rezultatele sportivilor la competiţiile internaţionale din 2023 oferă încredere în îndeplinirea obiectivelor la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor.
"2023 a fost un an bun, am avut rezultate care ne dau puterea de a îndrăzni şi de a privi cu încredere la îndeplinirea obiectivelor la Jocurile Olimpice de la Paris. A fost un an al revenirilor, al confirmărilor, aşa cum a fost şi un an al revanşei halterelor româneşti după acea sancţiune. Pentru că în 2023 avem 67 de medalii câştigate (n.r. - 31 aur, 20 argint şi 16 bronz) şi 82 de clasări pe locurile 4-6 şi încă nu s-au încheiat toate competiţiile. Obiectivele au fost cu siguranţă îndeplinite. Să nu uităm de acea frumoasă tripletă de aur de la Campionatele Europene de la Erevan, să nu uităm că am organizat o ediţie a Europenelor de juniori şi tineret la Bucureşti, unde am reuşit 26 de medalii, dintre care 14 de aur. Aşa cum şi la Europenele de juniori II, U15 şi U17, de unde ne-am întors cu 24 de medalii... aşadar, putem spune că, în general, competiţiile au fost abordate în mod corect de către stafful tehnic şi sportivi. Dar într-adevăr au fost şi situaţii unde am avut şi evoluţii sub aşteptările noastre, în general la masculin. Iar la cea mai importantă competiţie, Campionatele Mondiale, care a fost criteriu obligatoriu în cursa calificării olimpice, am reuşit să aducem acasă doar o medalie, bronzul câştigat de Mihaela Cambei, care e una dintre cele mai titrate sportive ale noastre în activitate. Aşa că eu spun că Federaţia Română de Haltere şi-a făcut treaba destul de bine, anul acesta. Şi să nu uităm că una dintre priorităţile noastre, poate prioritatea numărul unu, a fost aceea de a activa toate resursele pentru a ne proteja şi a respecta reglementările antidoping, pentru a nu avea alte consecinţe negative", a explicat preşedintele.
Acesta a menţionat că în 2023 problemele medicale au împiedicat-o pe Loredana Toma, cea mai titrată halterofilă a României, să participe la Campionatele Mondiale.
"Din păcate, Loredana a ratat participarea efectivă la Campionatele Mondiale din cauza unei accidentări. Ea a făcut deplasarea şi s-a prezentat la cântarul oficial, dar nu a concurat. Asta pentru că Mondialele nu puteau fi ratate sub nicio formă deoarece, aşa cum spuneam, reprezintă criteriu obligatoriu pentru calificarea la Paris. Noi nu am făcut decât să respectăm regulamentul, aşa cum au făcut multe alte federaţii. Pentru Loredana, după Europenele de la Erevan lucrurile s-au complicat în ceea ce priveşte problemele medicale pe care ea le mai acuza şi înainte. Aşa că pentru ea a urmat atunci o lungă perioadă de recuperare şi refacere care s-a suprapus cu perioada de pregătire pentru Mondiale. Acum însă a revenit şi chiar a participat zilele acestea la Grand Prix-ul de la Doha... vom vedea cum va decurge pentru ea de acum încolo acest proces de calificare", a spus Alexandru Pădure.
La nivel internaţional, Alexandru Pădure, care este şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Haltere, a subliniat importanţa deciziei CIO de a menţine această disciplină în programul olimpic al JO de la Los Angeles 2028.
"Mai vreau să menţionez că a fost un final de an extrem de bun pentru haltere la nivel internaţional. După foarte multe provocări şi după toată problematica internaţională legată de această disciplină, anul acesta a venit confirmarea Comitetului Internaţional Olimpic că halterele vor face parte din programul olimpic de la Los Angeles 2028. Iar aceasta cred că este cea mai bună veste a anului pentru noi", a adăugat el.
Găsirea tehnicienilor şi reconstituirea loturilor naţionale şi olimpice au reprezentat principalele dificultăţi ale Federaţiei Române de Haltere în 2023.
"Printre provocările întâmpinate aş enumera reconstrucţia sau reconstituirea loturilor naţionale şi centrelor olimpice, şi aici mă refer la numărul şi la calitatea sportivilor selecţionaţi, dar mult mai mult la partea tehnică. Una dintre cele mai mari provocări întâmpinate este de a avea colective tehnice solide, de la antrenor, până la masor, kinetoterapeut şi aşa mai departe. Problemă cu care se confruntă cu siguranţă şi colegii de la alte discipline. Noi am reuşit în general să ne asigurăm minimum de specialişti la nivelul loturilor naţionale. Din păcate e evident că nu mai există acea disponibilitate din partea celor care participă la activitatea loturilor să rămână pentru un interval de timp mai lung în pregătire centralizată alături de sportivi", a precizat oficialul FRH.
Alexandru Pădure mizează pe doi sau chiar trei sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice şi pe câştigarea unei medalii la Paris. În afară de Loredana Toma şi Mihaela Cambei, tehnicienii din lotul olimpic încearcă urcarea în categorie a Andreei Cotruţa. Campioană europeană şi ocupanta locului 4 la Mondiale în acest an la 55 kg, Andreea Cotruţa ar trebui să urce la categoria olimpică de 59 kg.
"Obiectivele noastre sunt bineînţeles calificările şi participarea la Jocurile Olimpice. Noi şi la ultimul forum al COSR, care alături de Agenţia Naţională pentru Sport este unul dintre partenerii principali ai federaţiei noastre, ne-am reconfirmat angajamentul de a câştiga o medalie la Paris. În ceea ce priveşte numărul sportivilor calificaţi, lucrurile se pot schimba. În momentul de faţă în calendarul competiţional mai sunt două competiţii din procesul de calificare, mă refer la Campionatele Europene de seniori din februarie, de la Sofia (Bulgaria), şi la Cupa Mondială de la Phuket (Thailanda). Pe la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai vom avea clasamentele şi vom şti exact unde ne aflăm. Noi am continuat să mizăm pe cele două cote la feminin, Loredana Toma şi Mihaela Cambei, dar ne-am dori foarte tare să reuşim să o urcăm şi să o calificăm şi pe Andreea Cotruţa, cea de-a treia sportivă din lotul nostru care a câştigat titlul european la Erevan. Încă se lucrează la nivel de lot pentru a urca la proba olimpică 59 de kilograme şi să intre în acel top 10 mondial la finalul procesului de calificare. Pentru că putem duce un sportiv pe probă, care trebuie să fie în top 10 la final. Iar după cum am spus, la Jocuri ne propunem o medalie, ţinând cont că Loredana e acum în top 3 mondial, iar Mihaela în top 5", a precizat Pădure.
Mihaela Cambei, medaliată cu aur la Campionatele Europene şi cu bronz la Mondiale, este sportiva anului 2023 în halterele româneşti.
"Cu siguranţă, Loredana Toma rămâne cea mai titrată halterofilă a României. Însă dacă ar fi ţinem cont de aspectul tehnic şi de numărul de participări, pentru că ea a ratat şi participarea la Campionatele Mondiale, anul acesta ca încurajare ar trebui să îi recunoaştem titlul de cea mai bună halterofilă Mihaelei Cambei. La toate disciplinele, nu mai e nicio dificultate în a înţelege că sportivii de la canotaj sunt cei mai buni şi nu doar în România, cât şi în toată lumea. Ar fi de menţionat aici echipajul Radiş-Bodnar, dar şi ceilalţi care au reuşit medalii la competiţiile internaţionale. De asemenea s-au mai remarcat Cătălin Chirilă de la kaiac-canoe, sportivii de la tenis de masă, şi să nu uităm de David Popovici. El este unul dintre sportivii care pot urca pe podiumul olimpic şi îmi doresc din tot sufletul să-l văd acolo. Nu îmi rămâne decât să le urez succes sportivilor şi colegilor de la celelalte federaţii şi să ne vedem cât mai mulţi la defilarea de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris şi 'Hai, Romania!'", a precizat Alexandru Pădure.
La Campionatele Mondiale de haltere de la Riad, competiţie cu criteriu obligatoriu în procesul de calificare la JO 2024, România a fost reprezentată de 8 sportivi, obţinând o medalie, bronzul cucerit de Mihaela Cambei la stilul smuls (cat. 49 kg).
Rezultate mult mai importante au fost obţinută în primăvară, la Campionatele Europenele de la Erevan. Astfel, România a încheiat competiţia continentală cu 14 medalii, 9 de aur, trei obţinute de Mihaela Cambei (cat. 49 kg), trei de Andreea Cotruţa (cat. 55 kg), iar trei câştigate de Loredana Toma (cat. 71 kg), trei de argint, dintre care două câştigate de Cosmina Pană la cat. 45 kg (smuls şi total), şi una de Valentin Iancu la cat. 55 kg (aruncat), şi două de bronz, câştigate de Iancu la cat. 55 kg (smuls şi total).
România a organizat la Bucureşti Campionatele Europene de haltere Under-20 şi Under-23, competiţie pe care a încheiat-o cu un bilanţ de 26 de medalii dinte care 14 de aur, 8 de argint şi 4 de bronz (8-3-1 la U-20 şi 6-8-0 la U-23). La Under-20, medaliile au fost cucerite de: Cosmin Isofache (cat. 61 kg) - 3 de aur la (smuls, aruncat şi total), Andreea Cotruţa (cat. 55 kg) - 2 de aur (smuls şi total) şi 1 de argint (aruncat), Anca Georgiana Grosu (cat. 64 kg) - 1 de aur (aruncat), 1 de argint (total), 1 de bronz (smuls), Alice Magda Halmac (cat. 64 kg) - 1 de argint (smuls), Tiberiu Ionuţ Donose (cat. 73 kg) - 2 de aur (smuls şi total). La Under-23, medaliaţii României au fost: Mihaela Cambei (cat. 49 kg) - 3 de aur (smuls, aruncat şi total), Bianca Dumitrescu (cat. 45 kg) - 3 de aur (smuls, aruncat şi total), Ionadi Valentin Iancu (cat. 55 kg) - 2 de argint (aruncat şi total), Robert Florea (cat. 67 kg)- 3 medalii de bronz (smuls, aruncat şi total), Alexandra Alexe (cat. 87 kg) - 3 de argint (smuls, aruncat şi total).
România a câştigat 24 de medalii la Campionatele Europene de haltere Under-15 şi Under-17 de la Chişinău. La U-15 s-au obţinut 13 medalii prin Flavia Cezara Hreapcă (cat. +81 kg) - 3 de aur (smuls, aruncat, total), Lucian Florin Cambei (cat. 49 kg) - 2 de aur (aruncat şi total) şi 1 de argint (smuls), Alexia Diana Şipoş (cat 49 kg) - 3 de argint (smuls, aruncat, total), Carmen Florentina Gîntu (cat. 40 kg) - 1 de argint (aruncat), Ecaterina Constantina Cismănescu (cat. 81 kg) - 2 de bronz (aruncat şi total) şi Antonela Mihaela Rusu (cat. +81 kg) - 1 de bronz (smuls). La categoria de vârstă U-17, România a obţinut 11 medalii prin Maria Ghihaniş (cat. 55 kg) - 3 de aur (smuls, aruncat, total), Petronela Adriana Budăi (cat. 71 kg) - 3 de argint (smuls, aruncat, total), Estefania Venusa Georgana Dobre (cat. 55 kg) - 3 de bronz (smuls, aruncat, total), Narcis Papolţi (cat. 55 kg) - 1 de bronz (aruncat) şi Nicu Alexandru Vîlcu (cat. 81 kg) - 1 de bronz (smuls).
La Campionatele Mondiale Under-17 de la Durres (Albania), România a obţinut o singură medalie, de bronz, prin Alexia Diana Şipoş la cat 49 kg (stilul aruncat).
Tot cu o medalie a încheiat delegaţia "tricoloră" şi Campionatele Mondiale Under-20 de la Guadalajara (Mexic), argint prin Tiberiu Donose la cat. 73 kg (stilul smuls).
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














