#Antrenordetop Irina Deleanu: Există o problemă a antrenorilor, pentru că nu sunt retribuiţi cum se cuvine
Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că în sportul românesc există o problemă serioasă a antrenorilor, care nu sunt retribuiţi pe măsura muncii pe care o depun.
"La nivel general al sportului, există clar o problemă a antrenorilor şi asta şi din cauza faptului că nu sunt retribuiţi cum se cuvine. Eu v-am spus că noi avem doar patru antrenoare, care lucrează din pasiune. Aceasta este cea mai mare problemă, că nu sunt retribuiţi cum se cuvine la nivelul sacrificiilor pe care le fac, pentru că este o meserie destul de grea şi presupune foarte multe renunţări, practic eşti cu sufletul acolo sută la sută, nu mai ai familie, nu mai ai nimic, nu mai ai viaţă", a declarat Irina Deleanu.
Ea a adus în atenţie cazul antrenoarelor de la ansamblu junioare, care au activat pro bono la Campionatele Mondiale de junioare de la Cluj-Napoca din acest an, unde sportivele pregătite de acestea au obţinut medalia de bronz.
"Spre exemplu, omoloagele din Israel ale antrenoarelor noastre, Alexandra Piscupescu şi Ştefania Preoteasa, care au obţinut medalia de bronz la ansamblu, cu Adriana Teocan, au semnat contracte pentru acest campionat în valoare de 5.000 de euro pe lună. Iar antrenoarele noastre au lucrat benevol, pentru că nu am găsit nicio formulă să le includ nicăieri. Dar au făcut-o pentru că era campionatul în România şi am spus că nu putem să nu apărem cu proba de ansamblu. Şi nu numai că am apărut, dar am făcut şi performanţă", a afirmat preşedinta FRGR.
Irina Deleanu consideră că grila salarială a antrenorilor ar trebui crescută de Guvern, fiind aproape imposibil ca tehnicienii să fie plătiţi din surse extrabugetare, în cazul unor federaţii cu vizibilitate mai mică.
"Eu cred că această problemă ar trebui cumva reglementată de Guvern, să crească grila salarială, nu ştiu. Pentru că ideea de a aduce sume extrabugetare şi a plăti antrenori este o utopie, dacă ne gândim la nişte federaţii care nu au o vizibilitate la fel de mare ca fotbalul. Şi atunci nu ai sponsori care să asigure nişte salarii pe măsură", a explicat oficialul federaţiei de gimnastică ritmică.
În ceea ce priveşte numărul de antrenoare, Deleanu a afirmat că federaţia "stă bine", fiind mulţumită de activitatea acestora.
"Noi stăm destul de bine în ceea ce priveşte antrenorii, adică avem o serie de antrenoare tinere, patru la număr, care sunt foarte pasionate şi pot face meseria la nivel înalt, să preia ceea ce a lăsat doamna Maria Gârbă ca moştenire. Şi sunt toate gimnaste crescute de doamna Maria. Pentru nevoile federaţiei noastre sunt de ajuns, sunt antrenori ambiţioase, şcolite, sunt autodidacte, se interesează, se perfecţionează. Sunt foarte mândră de ele şi le susţin din tot sufletul", a declarat preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu.
La Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică pentru junioare de la Cluj Napoca, din luna iulie, România a cucerit două medalii, argint la cerc, prin Amalia Lică, şi bronz, cu echipa de ansamblu.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES derulează un proiect (#Antrenordetop) care are ca obiectiv să aducă în atenţia publicului problemele cu care se confruntă sportul românesc la nivelul activităţii tehnicienilor. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul francez Simon Elisor
Atacantul francez Simon Elisor a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunțat, miercuri, campioana României pe pagina sa de Facebook.
Fotbal: Alexandru Pantea, de la FCSB, transferat la Levadiakos, noua echipă a lui Charalambous
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului Alexandru Pantea la formația greacă Levadiakos, pregătită acum de fostul antrenor al grupării bucureștene, Elias Charalambous. 'FCSB anunță că Alexandru Pantea va evolua, în sezonul 2026-2027, la Levadiakos FC, din prima ligă elenă. Clubul
Fotbal: Clubul Dinamo a anunțat rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu fundașul Costin Amzăr
Clubul de fotbal Dinamo București a anunțat, miercuri, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Costin Amzăr, care în ultimele două sezoane a evoluat sub formă de împrumut la formația Al Nasr din Emiratele Arabe Unite. 'Dinamo a ajuns la o înțelegere amiabilă de încetare a raporturilor contract
Fotbal: Dinamo a învins LKS Lodz 2 cu scorul de 4-0, într-un meci amical
Echipa de fotbal Dinamo București a învins, miercuri, formația LKS Lodz 2, din a patra divizie poloneză, cu scorul de 4-0, într-un meci de pregătire disputat în cantonamentul din Polonia. Meciul cu echipa secundă a polonezilor de la LKS Lodz este primul al zilei pentru Dinamo, care urmează să întâlnească miercuri seara campioana C
Fotbal: Corvinul Hunedoara a învins Piunik Erevan cu 2-0, într-o partidă amicală
Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara, nou promovată în Superligă, a învins, miercuri, formația armeană Piunik Erevan cu scorul de 2-0 (1-0), în cea de-a doua partidă amicală disputată în cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. Conform paginii oficiale de Facebook a grupării hunedorene, cele două goluri au fost înscrise de Andre
Volei masculin: CS Dinamo a primit un wild card și va participa în grupele CEV Champions League
Echipa masculină de volei Dinamo a primit un wild card din partea Confederației Europene de Volei (CEV) și va participa în grupele Champions League, ediția 2026-2027, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. 'Campioana României la volei masculin a primit o veste excelentă din Luxemburg. Boardul Confederației Eu
Baschet masculin: România, meci decisiv cu Grecia pentru a rămâne în cărțile calificării la BWC 2027
Echipa națională de baschet masculin a României se pregătește pentru cel mai important meci din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027, European Qualifiers (Grupa B), cu Grecia, la Oradea Arena, decisiv pentru a păstra în continuare șanse de calificare, anunță Federația Română de Baschet într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
Fotbal: Valentin Țicu va evolua din noul sezon la Farul Constanța
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri, transferul lui Valentin Țicu, fundaș stânga în vârstă de 25 de ani care a evoluat până acum la Dinamo. 'Valentin Țicu este începând de astăzi jucătorul Farului. Mult succes în alb-albastru, Vali!', notează gruparea dobrogeană pe pagina ofici
Tenis: Ștefan Paloși, calificat în optimile turneului Ion Țiriac Challenger
Ștefan Paloși este singurul tenisman român, dintre cei cinci aflați pe tabloul principal, care s-a calificat în optimile de finală ale turneului Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Paloși, beneficiarul unui wildcard, a trecut, marți, de kazahul Denis Evseev (lucky loser), cu 6-4, 6-7 (5/7)
Fotbal: Fostul jucător Radu Mărginean a decedat la doar 43 de ani
Fostul fotbalist Radu Mărginean a încetat din viață la vârsta de numai 43 de ani, au anunțat, marți seara, două dintre cluburile la care a jucat în carieră, UTA Arad și CFR Cluj. Radu Mărginean a făcut parte din una dintre cele mai talentate generații de fotbaliști arădeni de după 1989 și a avut un rol important în echi
FRF: Modificarea Legii 4 e un pas în modernizarea fotbalului românesc
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc. 'Federația Română de Fotbal salută adoptarea, de către Parlamentul României, a proiectului legislativ inițiat de deputatul Cipria
Fotbal: FCSB anunță oficial despărțirea de fundașul Vlad Chiricheș
Clubul de fotbal FCSB a anunțat oficial, marți, despărțirea de fundașul Vlad Chiricheș, al cărui contract scadent în această vară nu a mai fost prelungit. 'Astăzi se încheie în mod oficial aventura în roș-albastru a unuia dintre jucătorii de talie internațională care au îmbrăcat tricoul echipei noastre de-a lu
Tenis: Trei capi de serie au părăsit turneul Ion Țiriac Challenger din prima zi
Trei capi de serie, italianul Federico Cina (3), francezul Harold Mayot (4) și belgianul Gilles Arnaud Bailly (5), au părăsit încă din prima zi turneul de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Cina a fost învins de spaniolul Andres Santamarta Roig cu 6-4, 6-3, Mayot a fost eliminat de
Fotbal: CFR Cluj întâlnește Neftci Baku în primul amical din stagiul de pregătire din Slovenia
Echipa de fotbal CFR Cluj va întâlni pe 2 iulie, în primul amical al stagiului de pregătire din Slovenia, formația azeră Neftci Baku, și nu pe gruparea slovenă Aluminij, așa cum era stabilit inițial, informează gruparea ardeleană pe pagina oficială de Facebook. Formația clujeană mai are programate în Slovenia alte trei partide amicale d
Fotbal: Sepsi OSK a reușit al șaselea transfer al verii, fundașul francez Setigui Karamoko
Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunțat, luni, pe pagina oficială de Facebook, că a reușit transferul celui de-al șaselea jucător în această pauză competițională, fundașul francez Setigui Karamoko, care a evoluat ultima oară în liga a doua franceză, la Pau FC. 'Sepsi OSK a reușit să perfecteze un nou transfer, clubul nostru a ajuns la un acord și











