logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Elisabeta Lipă (ANS): Finanţare nu vom avea niciodată pe măsură, e greu ca statul să ne asigure tot

Imagine din galeria Agerpres

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat în cadrul podcastului ''Drumul către Medalii'', că este conştientă că finanţarea de la bugetul de stat nu va fi niciodată pe măsură, fiind greu ca Guvernul să acopere toate nevoile sportului românesc.

Ea a precizat că în acest moment sportul românesc nu se află într-o "situaţie roz", dar că îşi doreşte o reprezentare cât mai bună la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 astfel încât România să urce în clasamentul general pe medalii.

"Da, sportul românesc nu este într-o situaţie roz, dar eu sper ca la Jocurile Olimpice, şi îmi doresc foarte mult să calificăm şi o echipa de jocuri, şi mai avem până la finalul anului echipa de handbal feminin, România să fie reprezentată cât mai frumos, cât mai bine, pentru că altfel suntem oricum pe locul 44, aşa am terminat ultima ediţie a Jocurilor Olimpice. Eu îmi doresc să urcăm, pentru că eu am prins locul 2, am prins 12, am prins 18 şi nu mai vreau să ne ducem mai jos. Pentru că altfel degeaba o să ne plângem că avem nevoie de susţinere, avem nevoie ca Guvernul să susţină, avem nevoie de bani. Deoarece, dacă performanţa nu apare, o să ne întrebe şi pe noi cineva: 'Pentru ce aveţi nevoie de bani?'. Că finanţare, niciodată n-o să avem pe măsură. Este foarte greu ca statul român să ne asigure tot, tuturor, dar pentru asta mai avem şi companii puternice care ne pot ajuta. Trebuie să fim, într-un cuvânt, foarte activi", a declarat Elisabeta Lipă.

Preşedinta ANS a dezvăluit faptul că are o relaţie apropiată atât cu sportivii, cât şi cu oamenii din lumea sportului şi că îşi doreşte să fie din poziţia sa un liant, în ciuda faptului că este considerată a fi o persoană dură.

"Eu mi-am creat aşa o relaţie frumoasă cu toţi sportivii, încât ei vin şi îmi spun şi problemele lor. Şi la antrenament, şi problemele lor extra, pentru că până la urma şi ei sunt oameni normali, cu problemele lor. Şi le-am şi spus: dacă o să le ţineţi în voi, o să vă măcinaţi, nu o să dormiţi noaptea şi nu ştie nimeni de ce ajutor aveţi nevoie, nici n-o să vă rezolve aşa. Dacă transmiteţi înspre noi, noi încercăm să vă ajutăm, să vă rezolvăm aşa, în limita posibilităţilor, ca mintea, sufletul să fie angrenat pe ceea ce aveţi de făcut, că Parisul bate la uşă şi bate atât de tare, încât acum suntem în luna decembrie şi acum se face luna iulie. Deci avem şase luni. Dacă în aceste şase luni nu prinzi forma maximă, n-ai grijă de sănătate, că asta contează... Te doare unghia, te duci la doctor, nu stai să aştepţi să-ţi treacă, pentru că n-ai de unde să ştii ce se poate întâmpla. Deci, repet, sunt foarte mândră de această generaţie, plâng pentru problemele lor, plâng pentru reuşita lor. Mă sensibilizează toate problemele pe care le aud şi sunt foarte multe probleme de sănătate, fie ale colegilor, fie ale prietenilor din sport şi ştim treaba asta. Şi ce mi-aş dori eu? Să fim mai uniţi, să fim mai solidari unii cu alţii şi să ne ajutăm mai mult, pentru că, din nefericire, lumea sportului este dezbinată şi eu sper şi vreau să fiu acest liant, aşa, cu toată duritatea caracterizată", a afirmat aceasta.

Elisabeta Lipă şi-a exprimat încrederea că echipa naţională de fotbal a României va reuşi să facă o figură frumoasă la EURO 2024, din Germania, scăpând de sentimentul de inferioritate în preliminariile competiţiei.

"Normal că şi echipa de fotbal s-a calificat. Iată, după 8 ani, generaţia tânără începe să nu se lase, să zic aşa, cu una cu două şi vrea să demonstreze că şi ea este în stare să reediteze performanţele anterioare. (...) Şi eu sper ca fotbaliştii noştri să aibă cel mai bun rezultat din viaţa lor de până acum. (...) Eu am încredere că a fost greu până au spart gheaţa. Până au văzut ei, au simţit pe pielea lor că pot, că la noi noi mai avem şi o problemă în plus, să zic: lipsa asta de încredere. Lipsa asta de încredere în noi, că putem, şi primul lucru când în minte îţi răsună cuvintele 'păi, adversarul are o performanţă, adversarul a ajuns la un nivel, eu încă n-am demonstrat'. Şi pleci cumva înfrânt din start. Dar dacă ai spart gheaţa şi ai văzut că poţi, deja altfel intri în meci, altfel apare şi dorinţa. Şi să sperăm că s-a spart gheaţa, pe româneşte", a mai spus Elisabeta Lipă.

Până în acest moment, România are 60 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris, de la şapte discipline, dintre care 44 de la canotaj.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 39

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 26-08-2026 20:21

Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur

Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă

Sport Intern 26-08-2026 20:18

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură

Sport Intern 26-08-2026 19:23

Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am

Sport Intern 26-08-2026 19:01

Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la

Sport Intern 26-08-2026 18:42

Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț

Sport Intern 26-08-2026 15:53

Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri

Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre

Sport Intern 25-08-2026 22:21

Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor

Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația

Sport Intern 25-08-2026 19:39

Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne

Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură

Sport Intern 25-08-2026 14:46

Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională

Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st

Sport Intern 25-08-2026 00:25

Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă

Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au

Sport Intern 24-08-2026 21:40

Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda

FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce

Sport Intern 24-08-2026 15:51

Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung

Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n

Sport Intern 24-08-2026 10:42

Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l

Sport Intern 23-08-2026 23:32

Fotbal: CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 1-0, în Superligă

CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, duminică seara, în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea (77 - penalty), după un henț comis de Joao Paulo la lovitura de cap a lui Stefa

Sport Intern 23-08-2026 20:30

Fotbal: Victorie fără emoții pentru Universitatea Craiova în Superligă, 3-1 cu FC Voluntari

Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Steven Nsimba (45+3 - penalty), după un fault comis de Matko Babic la Monday Etim. Oleksandr Romanciuk (57) a majorat diferenț