logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Ovidiu Burcă, la despărţirea de Dinamo: Plec cu un sentiment de împlinire

Imagine din galeria Agerpres

Tehnicianul Ovidiu Burcă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la o zi după rezilierea contractului cu Dinamo, că părăseşte echipa bucureşteană cu un sentiment de împlinire, având în vedere situaţia în care se afla aceasta la preluarea mandatului, în urmă cu un an şi jumătate.

"Eu vreau să mulţumesc suporterilor pentru că datorită lor suntem astăzi unde suntem şi clubul ăsta nu a murit, şi celor care au avut încredere în mine. Apoi trebuie să mulţumesc jucătorilor pentru că am avut momente frumoase trăite alături de ei. Nu e deloc un moment trist pentru mine, e un moment de bucurie, pentru că îmi dau seama unde am fost şi unde am ajuns. Îmi aduc aminte de cum am găsit clubul şi cum îl las acum. Este o diferenţă enormă şi cred că va fi mai uşor pentru antrenorii care vin după mine să lucreze într-un climat de profesionalism, de seriozitate maximă, aşa cum am promis că voi face la Dinamo. Pentru că ăsta a fost principalul aspect pe care l-am promis, schimbarea de mentalitate, şi sunt mândru de ceea ce las în vestiarul lui Dinamo, chiar dacă rezultatele din ultima perioadă nu sunt cele dorite. Eu am făcut tot ceea ce a depins de mine să aduc clubul ăsta la un nivel mai bun, chiar dacă acum nu este la foarte puternic din punct de vedere sportiv. Plec cu un sentiment de împlinire", a declarat Burcă.

El a precizat că nu va face niciun fel de recomandare conducerii clubului, cu care a rămas în relaţii bune, în ceea ce priveşte numirea noului antrenor. Tehnicianul consideră noul antrenor va avea condiţii de lucru mult mai bune decât a avut el la preluarea echipei.

"Pentru mine rămâne o perioadă importantă în viaţa mea şi în ultima perioadă am avut multe lucruri de învăţat. Se termină o perioadă, se închid nişte uşi, se deschid altele. Dinamo trece printr-o perioadă în care lucrurile se pot face mult mai aşezat, mult mai ordonat, nu mai există presiunea aceea financiară. Deci, cumva, se poate trece la o construcţie mai aşezată, mai liniştită, faţă de perioada în care noi am venit aici. Oricine va veni poate să conteze pe deschiderea mea. Voi pune la dispoziţie toate informaţiile despre lotul de jucători. Noul antrenor care vine are o perioadă să analizeze lotul, apoi o perioadă de mercato pentru îmbunătăţirea lui. Pentru antrenorul care va veni după mine este infinit o situaţie mai bună decât cea pe care am avut-o când am venit eu aici, din punct de vedere al infrastructurii, al organizării. Cred că şi jucătorii sunt la un nivel bun de pregătire, chiar dacă psihologic îi apasă situaţia asta. Nu vreau să mă implic în nicio discuţie privind numirea noului antrenor, pentru că nu este rolul meu", a afirmat Burcă.

Fostul antrenor al echipei Dinamo a explicat şi motivele pentru care a reziliat contractul de comun acord cu conducerea clubului: "Nu rămân în club, nu a fost pentru mine niciodată o altă opţiune în afară de a fi antrenorul acestei echipe. Nu a fost o demisie, a fost un acord de ambele părţi. Din păcate lucrurile nu au stat aşa cum mă aşteptam, am ajuns într-un punct în care pierdusem din credibilitate în primul rând în faţa conducerii. Am avut foarte foarte multe aşteptări de la meciul acesta cu FCSB, am văzut jucător temători, blocaţi din punct de vedere mental, şi când vezi că lucrurile nu merg aşa cum îţi doreşti cred că este o dovadă de bărbăţie, de putere, să poţi să spui stop să laşi lucrurile să meargă în ritmul lor. Simţeam că suntem într-un moment în care oricât de bine am fi jucat, echipa nu reuşeam să câştigăm şi sper ca plecarea mea să deblocheze toate lucrurile acestea".

Tehnicianul consideră că s-a descurcat onorabil ca antrenor la Dinamo având în vedere că a pregătit echipa în cea mai grea perioadă a sa, preluând-o în Liga a II-a.

"Poate am făcut şi eu anumite greşeli, dar am avut cele mai bune intenţii şi m-am dedicat total pentru a avea cât mai multă claritate. Uneori am luat decizii bune, alteori mai puţin inspirate, încă nu am făcut o retrospectivă, am nevoie de timp să-mi dau seama dacă am greşit undeva. Nu am absolut niciun regret, plec cu un sentiment de împlinire, că am dat totul că acest club să revină acolo unde îi este locul. Nu ştiu dacă puteam să fac mai mult sau nu, asta rămâne de văzut. Am avut întotdeauna în minte ceea ce este mai bine pentru club. Oamenii te judecă şi poate consideră că am fost gropar în contextul în care eu am dat o mână mare de ajutor acestui club. Eu am fost antrenorul echipei în cea mai grea perioadă a clubului şi cred că m-am descurcat onorabil", a mai spus Burcă.

În ceea ce priveşte viitorul echipei Dinamo, Burcă s-a arătat încrezător că se poate salva de la retrogradare în acest sezon al Superligii.

"Cred că sunt antrenori talentaţi în România care sunt dispuşi să dea o mână de ajutor la Dinamo. Cu energia pe care o poate aduce un antrenor nou se pot face nişte declicuri. Sunt nişte acţionari care pot face nişte eforturi pentru a aduce jucători buni, eu nu am avut parte de acest beneficiu. Există nişte acţionari care au venit în această perioadă şi care sunt dispuşi şi să investească sume de bani pentru ca echipa să se salveze", a mai spus Ovidiu Burcă.

Clubul de fotbal Dinamo a anunţat, marţi, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu antrenorul Ovidiu Burcă, despărţirea venind la doar două zile de la înfrângerea cu 1-0 din derby-ul cu FCSB din etapa a 17-a a Superligii.

În vârstă de 43 de ani, Burcă a preluat echipa FC Dinamo la 21 iulie 2022, după ce anterior mai antrenase doar pe CSM Slatina. El a reuşit să obţină promovarea cu Dinamo la finalul ediţiei 2022-2023 a Ligii a II-a. În Superligă, sub conducerea sa, Dinamo a obţinut doar 10 puncte în 17 etape, înregistrând 2 victorii, 4 egaluri şi 11 înfrângeri.

În momentul de faţă, Dinamo a ajuns la 11 etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi opt eşecuri. Dinamo are cel mai slab atac din prima ligă, cu doar 9 goluri marcate.
(A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi

Sport Intern 17-10-2026 23:53

Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat

Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star

Sport Intern 17-10-2026 23:42

Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul

FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).

Sport Intern 17-10-2026 21:57

Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.

Sport Intern 17-10-2026 21:13

Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas

Sport Intern 17-10-2026 20:41

Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare

Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr

Sport Intern 17-10-2026 20:03

VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României

SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz

Sport Intern 17-10-2026 19:35

Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României

CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v

Sport Intern 17-10-2026 19:22

Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă

Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).

Sport Intern 17-10-2026 18:46

VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor

CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în

Sport Intern 16-10-2026 23:04

Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)

Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.

Sport Intern 16-10-2026 22:03

Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc

ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.

Sport Intern 16-10-2026 20:07

Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni

FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N

Sport Intern 16-10-2026 15:41

Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza

Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la

Sport Intern 16-10-2026 15:14

Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl

Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al