Tenis: Tecău, înaintea partidei României cu Serbia - Avem un moral ridicat după rezultatele din acest an
Căpitanul nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României, Horia Tecău, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătoarele au un moral ridicat înaintea partidei cu Serbia din play-off-ul competiţiei având în vedere rezultatele bune înregistrate de acestea în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA) în 2023.
"Le mulţumesc fetelor pentru că au răspuns pozitiv la această acţiune, ştiu că a fost un sezon lung, cu multe turnee. De aceea sunt onorat să mergem împreună în Serbia ca să ne luptăm acolo pentru un loc la barajul pentru Grupa Mondială, visul şi obiectivul acestei echipe. Ne aşteaptă un meci împotriva unui public activ, sârbii sunt foarte buni la susţinere şi pe luptă. Eu mă bucur de acest moment alături de echipă. Gabriela Ruse a făcut un salt mare în clasament după finala de la Cluj, ea se apropie de prima sută, de locul pe care îl merită. Jaqueline (Cristian) la fel, după un parcurs bun a intrat din nou în prima sută. Aşa că intrăm în acest meci cu un moral ridicat după rezultatele din acest an", a spus Tecău.
Căpitanul s-a arătat bucuros de faptul că are multe variante pentru alcătuirea echipei de dublu.
"E un avantaj să ai în lot jucătoare care pot face echipă la dublu în funcţie de scor. După rezultatele din acest an, cred că Gabriela şi Monica reprezintă o echipă solidă de dublu. Avem şi alte variante, dar trebuie să fim atenţi la condiţiile de joc, la moment, la scor... Dar e ceva pozitiv să ai variante multe, e un lucru pe care şi-l doreşte orice căpitan", a precizat Horia Tecău.
Echipa naţională a României întâlneşte Serbia, în play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup. Meciul se va disputa pe 10 şi 11 noiembrie, la Kraljevo, în sală, pe un teren de zgură. Câştigătoarea va evolua în calificările pentru turneul final al BJK Cup, iar învinsa în Grupa I.
Componenţa echipei României este următoarea: Jaqueline Cristian (97 WTA la simplu şi 240 la dublu), Gabriela Ruse (127 WTA la simplu şi 37 la dublu), Irina Bara (190 WTA la simplu şi 130 la dublu), Anca Todoni (259 WTA la simplu şi 858 la sublu) şi Monica Niculescu (933 WTA la simplu şi 41 la dublu).
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citeşte şi:
Tenis: Gabriela Ruse - Sârboaicele ştiu că avem o echipă bună, probabil se vor baza mult pe public
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














