Fotbal: Liviu Ciobotariu (Sepsi OSK) - Părăsim această competiţie cu un gust amar
Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK, Liviu Ciobotariu, a afirmat, la finalul partidei cu Bodoe/Glimt, pierdută cu scorul de 2-3, după prelungiri, că formaţia sa părăseşte Europa Conference League cu un gust amar, având în vedere că a fost dezavantajată de arbitrul întâlnirii din Norvegia.
"Aş vrea să îmi felicit jucătorii, exceptând primele 25 de minute, pentru parcursul pe care l-am avut în această competiţie. Eu cred că am arătat foarte bine în această competiţie, am demonstrat că suntem o echipă care se poate lupta pentru obţine rezultate pozitive. Din păcate, părăsim această competiţie cu un gust amar pentru că au fost ceva probleme de arbitraj, din punctul meu de vedere. La golul lui Ştefănescu nu a fost ofsaid şi la golul lui Pellegrino a fost ofsaid cel puţin 1-2 metri. Dar până la urmă important este că ne-am prezentat foarte bine astăzi, am jucat de la egal la egal cu o echipă puternică, foarte bună. Acum ne-a rămas să ne concentrăm pe campionat şi pe Cupa României. Va trebui să ne refacem fizic pentru meciul următor cu UTA. Sunt mândru că antrenez această echipă, înseamnă că suntem o echipă puternică, greu de învins", a declarat Ciobotariu, la conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul spune că jucătorii său au tot dreptul să părăsească Europa Conference League cu capul sus, după partida cu echipa norvegiană.
"Am am început slab jocul, am respectat prea mult adversarul, după care ne-am intrat în ritm, am schimbat şi sistemul de joc şi totul mergea spre bine. Apoi am primit acel gol din penalty, am încercat să revenim, jucătorii au crezut în rezultat şi ne-am luptat până la final. Am părăsit această competiţie cu capul sus", a mai spus Ciobotariu.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a fost eliminată din Europa Conference League la fotbal, după ce a fost învinsă de echipa norvegiană Bodoe/Glimt, cu scorul de 3-2 (2-1, 2-2), după prelungiri, joi seara, pe Stadionul Aspmyra, în manşa secundă a play-off-ului. În prima manşă scorul a fost egal, 2-2.
Echipa din Sfântu Gheorghe spune adio cupelor europene după un sezon foarte bun, în care a reuşit cea mai bună evoluţie a sa de până acum, fiind aproape de a scrie istorie şi a ajunge în premieră în grupele unei competiţii continentale.
Fotbalul românesc nu va avea nicio reprezentantă în grupele cupelor europene în acest sezon. O astfel de situaţie nu s-a mai întâmplat din ediţia 2018-2019. AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi














