Elisabeta Lipă (ANS): Prioritare sunt Jocurile Olimpice de la Paris
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că prioritatea sa şi a instituţiei pe care o conduce sunt Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Paris.
''Prioritare sunt Jocurile Olimpice de la Paris, ştiu nevoile federaţiilor, deci cea mai mare parte financiară şi atenţia noastră vor fi îndreptate către acest federaţii, pentru ca ele să găsească cea mai bună cale să califice cât mai mulţi sportivi, şi ţin minte că în 2016, când am preluat MTS, în luna decembrie erau 44 de sportivi calificaţi. La ora actuală avem deja 10 sportivi calificaţi, care acum au îndreptată atenţia doar către pregătirea pentru JO şi cucerirea de medalii. Urmează alte federaţii care sunt în toiul competiţiilor de calificare şi îmi doresc ca 31 decembrie să ne prindă cu un lot valoros de sportivi calificaţi şi cu potenţial de medalii'', a declarat Lipă, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice.
''Din punctul meu de vedere Parisul va arăta mult mai bine decât Tokyo în privinţa medaliilor'', a ţinut să sublinieze Lipă.
Elisabeta Lipă şi-a motivat decizia de a prelua conducerea sportului românesc într-un moment dificil.
''Întotdeauna mi-au plăcut provocările, iar în perioade grele e bine să nu lăsăm barca în derivă, e bine să găseşti soluţii, să construieşti. Eu toată viaţa am făcut sport, fie ca sportivă, fie în administraţia sportivă. Altceva nu ştiu să fac, sportul este viaţa mea. (...) Trăim vremuri foarte grele, nu doar noi în sport, ci în general, societatea românească nu trece printr-o perioadă tocmai plăcută, dar trebuie să găsim soluţii să ieşim la suprafaţă. Nu-mi place să mă plâng şi nu-mi place să arăt cu degetul, îmi place să mă sacrific ca să reuşesc. De aici şi motto-ul de pe uşa mea, 'nu există nu se poate'. După acest motto m-am ghidat toată viaţa. Iar când mi s-a spus ca sportivă 'Eşti tânără pentru viaţă, dar prea bătrână pentru sport', am demonstrat încă două ediţii că pot ieşi campioană olimpică şi niciodată nu m-am uitat în cartea de identitate, pentru că nu contează vârsta, contează starea de spirit. Şi mi-a plăcut să las ceva în urmă şi simt că acum pot să construiesc ceva frumos, ceva durabil pentru sportul românesc, împreună cu colegii mei'', a spus Lipă.
''Ambiţia m-a determinat să iau această decizie, să las frâiele federaţiei, pentru că este greu, dar în federaţie am reuşit să construiesc o echipă care ştie ce are de făcut, ne consultăm zilnic, mă susţine şi asta îmi dă starea de a merge mai departe'', a mai adăugat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.
Lipă a afirmat că simte că este mult mai greu decât a fost în primul său mandat la conducerea sportului românesc: ''Este mult mai greu decât în mandatul precedent. În 2015, când am preluat, parcă era mai multă ordine, iar acum s-a uitat că întotdeauna performanţa pleacă de la ordine şi disciplină. Dacă nu respecţi aceste principii, cu siguranţă că într-un haos permanent nu ai cum să faci performanţă. Acesta este rolul nostru să punem în ordine toate problemele cu care ne confruntăm, începem uşor-uşor să scoate capul la suprafaţă. Să ne înţeleagă că nu ne putem juca cu soarta sportivilor, cu imaginea României''.
''Situaţia nu este roz, dar suntem oameni care au trecut şi prin lucruri mult mai grele şi zic eu că vom reuşi să găsim soluţii să ieşim la suprafaţa, iar atunci vom avea timp să ne ocupăm şi de obiectivele pe care ni le-am propus'', a adăugat Lipă.
Elisabeta Lipă a fost numită pe 20 iunie în funcţia de preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport. Elisabeta Lipă (58 ani), aleasă cea mai valoroasă canotoare a secolului XX, a fost ministru al Tineretului şi Sportului între 2015 şi 2017. Din 2009, Lipă este preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (cu excepţia perioadei în care a fost ministru, când s-a autosuspendat).
AGERPRES (A, AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FC Argeș a încheiat cu o victorie stagiul de pregătire din Slovenia
Echipa de fotbal FC Argeș a învins formația slovenă de ligă secundă NK Jadran Dekani cu scorul de 4-0, joi, la Zrece, în ultimul meci al piteștenilor în stagiul de pregătire din Slovenia. Echipa antrenată de Bogdan Andone s-a impus prin golurile marcate de Patrick Dulcea (18), Mike Idowu (23, 53) și Ricardo Matos (33), potriv
Baschet masculin: Victorie istorică pentru România în fața Greciei, în preliminariile CM 2027
Naționala de baschet masculin a României a reușit o victorie istorică împotriva Greciei, cu scorul de 73-66 (16-18, 19-20, 16-20, 22-8), joi seara, în Oradea Arena, într-un meci din Grupa B a preliminariilor Cupei Mondiale din 2027. Grecia este medaliată cu bronz la ultimul Campionat European. Tricolorii au obținut primul
Fotbal: Rapid București a învins-o pe Dinamo Kiev, într-un meci amical (3-1)
Echipa de fotbal Rapid București a învins-o pe Dinamo Kiev cu scorul de 3-1 (0-0), într-un meci amical disputat pe HF-Stadion Bad Wimsbach, în stagiul de pregătire din Austria. Pentru Rapid au marcat Omar El Sawy (53), Borisav Burmaz (76 - penalty) și Mohammed Kamara (89), potrivit paginii de Facebook a echipei giuleștene. Vita
Fotbal: Universitatea Craiova a transferat extrema Heriberto Tavares
Internaționalul capverdian Heriberto Tavares a semnat cu echipa de fotbal Universitatea Craiova un contract valabil doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Format la Benfica Lisabona, Heriberto Tavares ajunge la campioana României după un parcurs care l-a purtat prin campionat
Fotbal: FK Csikszereda s-a despărțit de unsprezece jucători
Clubul FK Csikszereda s-a despărțit, joi, de unsprezece jucători, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare explicând decizia prin faptul că în fotbalul profesionist schimbarea este permanentă. Conform paginii oficiale de Facebook, cei unsprezece jucători la care s-a renunțat sunt: fundașii Lorand Bencze, Mariano B
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă cu 3-0 de Vojvodina Novi Sad într-o partidă amicală
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a fost învinsă cu scorul de 3-0 (3-0) de vicecampioana Serbiei, Vojvodina Novi Sad, în cel de-al treilea amical din cadrul stagiului de pregătire de la Bad Radkersburg (Austria). Golurile formației sârbe au fost înscrise de Dejan Zukic (minutul 10, penalty), Lazar Randjelovic (15) și Njegos Petrovic (
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat definitiv pe Marian Huja de la Pogon Szczecin
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, transferul definitiv al fundașului Marian Huja, cel care în partea a doua a sezonului precedent a evoluat în tricoul alb-vișiniu sub formă de împrumut de la gruparea poloneză Pogon Szczecin. Huja a venit la 6 februarie 2026, iar CFR Cluj avea clauză de transfer definitiv la fin
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile probei de dublu la Ion Țiriac Challenger
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, miercuri, după ce a dispus de cuplul Ognjen Milic (Serbia)/Luka Pavlovic (Franța) cu 6-1, 7-6 (7/5). Favoriții numărul do
Fotbal: Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul francez Simon Elisor
Atacantul francez Simon Elisor a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunțat, miercuri, campioana României pe pagina sa de Facebook.
Fotbal: Alexandru Pantea, de la FCSB, transferat la Levadiakos, noua echipă a lui Charalambous
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul fundașului Alexandru Pantea la formația greacă Levadiakos, pregătită acum de fostul antrenor al grupării bucureștene, Elias Charalambous. 'FCSB anunță că Alexandru Pantea va evolua, în sezonul 2026-2027, la Levadiakos FC, din prima ligă elenă. Clubul
Fotbal: Clubul Dinamo a anunțat rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu fundașul Costin Amzăr
Clubul de fotbal Dinamo București a anunțat, miercuri, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Costin Amzăr, care în ultimele două sezoane a evoluat sub formă de împrumut la formația Al Nasr din Emiratele Arabe Unite. 'Dinamo a ajuns la o înțelegere amiabilă de încetare a raporturilor contract
Fotbal: Dinamo a învins LKS Lodz 2 cu scorul de 4-0, într-un meci amical
Echipa de fotbal Dinamo București a învins, miercuri, formația LKS Lodz 2, din a patra divizie poloneză, cu scorul de 4-0, într-un meci de pregătire disputat în cantonamentul din Polonia. Meciul cu echipa secundă a polonezilor de la LKS Lodz este primul al zilei pentru Dinamo, care urmează să întâlnească miercuri seara campioana C
Fotbal: Corvinul Hunedoara a învins Piunik Erevan cu 2-0, într-o partidă amicală
Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara, nou promovată în Superligă, a învins, miercuri, formația armeană Piunik Erevan cu scorul de 2-0 (1-0), în cea de-a doua partidă amicală disputată în cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. Conform paginii oficiale de Facebook a grupării hunedorene, cele două goluri au fost înscrise de Andre
Volei masculin: CS Dinamo a primit un wild card și va participa în grupele CEV Champions League
Echipa masculină de volei Dinamo a primit un wild card din partea Confederației Europene de Volei (CEV) și va participa în grupele Champions League, ediția 2026-2027, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. 'Campioana României la volei masculin a primit o veste excelentă din Luxemburg. Boardul Confederației Eu
Baschet masculin: România, meci decisiv cu Grecia pentru a rămâne în cărțile calificării la BWC 2027
Echipa națională de baschet masculin a României se pregătește pentru cel mai important meci din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027, European Qualifiers (Grupa B), cu Grecia, la Oradea Arena, decisiv pentru a păstra în continuare șanse de calificare, anunță Federația Română de Baschet într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.











