Fotbal: FCSB, calificată în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, după 3-2 cu ŢSKA 1948
FCSB s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa bulgară ŢSKA 1948 cu scorul de 3-2 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Arcul de Triumf'' din Bucureşti, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.
Roş-albaştrii merg mai departe cu două victorii, 1-0 şi 3-2, dar obţinerea calificării nu a fost lipsită de emoţii, după ce bulgarii au condus cu 2-1 la Bucureşti.
Croatul Damjan Djokovic a marcat primele sale goluri pentru FCSB (27, 82), iar Octavian Popescu a adus victoria echipei antrenate de Elias Charalambous (90+1). Pentru echipa de la sud de Dunăre au înscris Pedrinho (49), Reian Daskalov (68).
Într-un meci cu porţile închise, FCSB a controlat debutul jocului, iar în min. 7 Petrov a trimis mingea în propria poartă la centrarea lui Şut, dar golul nu a fost acordat din cauza unei poziţii de ofsaid.
În min. 11, la un corner executat de Coman, Compagno a recentrat, iar Miculescu a reluat cu capul, dar portarul Naumov a respins în transversală. Apoi, Coman a ratat din centrul careului (25) la centrarea lui Olaru.
În min. 27, Coman a trimis în faţa porţii, iar Djokovic a reluat la colţ deschizând scorul.
FCSB nu a reuşit să se desprindă pe tabela de marcaj, iar după pauză schimbările făcute au părut că au dereglat formaţia, bulgarii jucând cu tot mai mult curaj şi fiind tot mai periculoşi.
În min. 49, după fault nesancţionat la Şut, Rusev a centrat în faţa porţii, iar Pedrinho a venit nemarcat şi a înscris cu capul.
FCSB nu s-a regăsit în continuare şi bulgarii au presat tot mai mult, reuşind să preia conducerea pe tabelă, în min. 68, când Daskalov a marcat cu capul din lovitura liberă a lui Thalis.
Vicecampioana României s-a adunat şi a dat primele semne de revenire în min. 75, când Băluţă a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
În min. 82, o combinaţie între Băluţă şi Djokovic l-a adus pe croat în poziţie foarte bună, acesta marcând cu un şut la colţul lung.
Oaspeţii au ratat o şansă bună prin Karagaren (83), care a şut din careu puţin alături.
O fază prelungită de atac a echipei bucureştene s-a încheiat cu golul victoriei: Naumov a respins şutul-centrare al lui Băluţă, Cordea i-a aşezat mingea lui Octavian Popescu, care l-a executat pe goalkeeper (90+1).
ŢSKA 1948 nu a renunţat la luptă şi Târnovanu (90+3) a fost nevoit să respingă şutul lui Rusev. La cornerul care a urmat (90+4), Edjouma a respins mingea în propria mână, dar nu s-a acordat penalty, în ciuda protestelor jucătorilor oaspeţi.
Debutul meciului a întârziat câteva zeci de secunde din cauza unei probleme cu plasa unei porţi.
În turul al treilea preliminar, FCSB va avea o adversară dificilă, vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland, roş-albaştrii urmând să joace primul meci pe teren propriu, în data de 10 august, iar manşa secundă în deplasare, pe 17 august.
România câştigă net duelul cu Bulgaria, FCSB şi Sepsi OSK obţinând patru victorii în duelurile cu cele două ŢSKA. Sepsi OSK a dispus de ŢSKA Sofia cu 2-0 şi 4-0, iar FCSB a trecut de ŢSKA 1948 cu 1-0 şi 3-2.
FCSB - ŢSKA 1948 3-2 (1-0)
Au marcat: Damjan Djokovic (27, 82), Octavian Popescu (90+1), respectiv Pedrinho (49), Reian Daskalov (68).
Bucureşti, Stadionul ''Arcul de Triumf'' (fără spectatori)
Europa Conference League - turul al doilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 1-0
Au evoluat echipele:
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 6. Denis Haruţ (21. Vlad Chiricheş, 46), 33. Risto Radunovic - 88. Damjan Djokovic, 8. Adrian Şut, 27. Darius Olaru (căpitan; 18. Malcom Edjouma, 88) - 11. David Miculescu (98. Andrei Cordea, 37), 9. Andrea Compagno (25. Alexandru Băluţă, 58), 7. Florinel Coman (10. Octavian Popescu, 46). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţîru, 16. Mihai Lixandru, 22. Valentin Gheorghe, 23. Ovidiu Popescu, 28. Alexandru Pantea, 80. Eduard Radaslavescu.
ŢSKA 1948: 29. Daniel Naumov - 24. Erdenis Gurishta, 87. Simeon Petrov, 5. Heliton (căpitan), 31. Tom Rapnouil - 22. Reian Daskalov, 39. Parvizcion Umarboev (7. Thalis, 46) - 10. Gheorghi Rusev (11. Birsent Karagaren, 65), 13. Stoian Stoicikov (20. Antonio Vutov, 52), 8. Pedrinho (99. Radoslav Kirilov, 79) - 9. Vidar Kjartansson (19. Rooney Wankewai, 46). Antrenor: Miroslav Kosev.
Rezerve neutilizate: 33. Ghenadi Ganev, 40. Aleksandăr Madjarov - 4. Miki Oracev, 21. Emil Ţenov, 23. Emil Viaciki, 92. Pierre-Daniel Nguinda.
Arbitru: Juxhin Xhaja; arbitri asistenţi: Nertil Bregasi, Arber Pema; al patrulea oficial: Emanuela Rusta (toţi din Albania)
Observator UEFA pentru arbitri: Viktor Kassai (Ungaria); Delegat UEFA: Velid Imamovic (Bosnia-Herţegovina)
Cartonaşe galbene: Daskalov (15), Gurishta (25), Haruţ (33), Dawa (45+4), Djokovic (57), Olaru (58), Târnovanu (84), Viaciki (90+4).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
* Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) - Ştiam că dacă vom fi relaxaţi 1% vom avea probleme
* Fotbal: Adrian Şut (FCSB) - Nu ne-am temut la 2-1 pentru ei, ştiam că putem să mai marcăm
* Fotbal: Damjan Djokovic (FCSB) - Noi ne-am făcut jocul greu cu ŢSKA 1948
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Borisav Burmaz și-a prelungit contractul cu Rapid
Atacantul sârb Borisav Burmaz a semnat pentru încă un sezon, cu opțiune de prelungire, cu echipa de fotbal FC Rapid București, a anunțat, marți, clubul, pe site-ul său oficial. Revenit pe teren la finalul sezonului trecut, după o accidentare care l-a ținut 9 luni departe de gazon, Burmaz intră, astfel, în al patrulea sezon &i
Cosac, Itu, Hărădău, Iacov, Matei, Șerban și Vecerdea, candidează la președinția Federației Române de Tenis
George Cosac, Răzvan Itu, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov, Silviu Cristian Matei, Ion Șerban și Marius Daniel Vecerdea candidează la președinția Federației Române de Tenis la alegerile din cadrul Adunării Generale programată, miercuri, de la ora 11:00, la Centrul Național de Tenis din Capitală. Președintele în exerc
Handbal feminin: David Ginesta Montes, noul antrenor al echipei CS Minaur Baia Mare
Spaniolul David Ginesta Montes a fost numit în funcția de antrenor al echipei feminine a CS Minaur Baia Mare, a anunțat clubul maramureșean, marți, pe pagina sa de Facebook. David Ginesta Montes s-a născut pe 26 iunie 1987 și vine la Minaur din postura de selecționer al naționalei de senioare a Turciei. În ultimii an
#AnulNadia Nadia Comăneci a devenit ambasadoarea UVT Liberty Marathon din Timișoara
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a devenit ambasadoare a maratonului UVT Liberty, care va avea loc în Timișoara, semnătura ei urmând să fie imprimată pe medaliile primite de alergători, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, marți, AGERPRES. 'Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026, la 50 de ani de c&
Fotbal - CM 2026: Tibor Selymes - Campioană mondială va fi o echipă din Europa, mi-aș dori Franța sau Portugalia
Fostul internațional Tibor Selymes, care a participat în două rânduri cu România la Cupa Mondială de fotbal, a declarat, pentru AGERPRES, că trofeul suprem va fi câștigat în acest an de o reprezentativă din Europa, preferatele sale fiind Franța sau Portugalia. 'Câștigătoare va fi tot una dintre marile pu
Fotbal: Comentatorul Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, recunoscut de World Record Academy
Comentatorul sportiv Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, al 11-lea din cariera sa, recunoscut de World Record Academy, pentru 'cea mai lungă transmisiune a unui gol fără respirație', stabilită de această dată la 42,3 secunde. Performanța lui Dobre a fost înregistrată pe 25 aprilie la meciul Steaua - Corvinul Hunedoara, d
Handbal feminin: Alexandru Moise (CSM București) - Experiența de la Budapesta, mai mare decât bucuria medaliei
Antrenorul echipei de junioare a CSM București, Alexandru Moise, a afirmat, luni, la revenirea în țară după câștigarea medaliilor de argint în Final Four-ul Ligii Campionilor la acest nivel, că experiența acumulată de jucătoarele sale este mai importantă decât locul ocupat în turneul european. 'Cred că mai mar
Handbal feminin: Mihaela Mihai (CSM București) - Ne-am arătat adevărata valoare în finala mică
Jucătoarea echipei de handbal feminin CSM București Mihaela Mihai a afirmat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă că formația sa și-a arătat adevărata valoare în finala mică a Final Four-ului Ligii Campionilor, de la Budapesta, arătându-se încântată că a reușit să revină după semifinala ratată. 'Cred că este important c
Handbal feminin: Bojana Popovic (CSM București) - Sunt mândră, cred că suntem pe drumul cel bun
Antrenoarea echipei CSM București, Bojana Popovic, a declarat, luni, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că este mândră de evoluția jucătoarelor sale în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, unde au cucerit medaliile de bronz, precizând că formația sa se află pe drumul cel bun. 'Ne simțim bine. A fost un tur
Fotbal - CM 2026: Gheorghe Popescu - E frustrant să vezi Curacao și Haiti la Mondial, iar noi să stăm acasă
Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, pentru AGERPRES, că este frustrant să vadă selecționate precum Curacao, Haiti sau Iordania la Cupa Mondială, iar România să stea acasă. 'Traseul european pentru Cupa Mondială este întotdeauna mai greu decât oricare alt traseu de pe altă zonă a lumii. Dar e frustrant să vezi Curacao, Haiti,
Fotbal: Francezul Taylor Luvambo a semnat pentru FC Argeș
Atacantul Taylor Luvambo a semnat pentru echipa de fotbal FC Argeș, a anunțat, duminică, gruparea din Superligă pe pagina sa de Facebook. Născut pe 5 iulie 1999, la Saint-Denis, în Franța, Taylor Luvambo are 1,80 m și evoluează în compartimentul ofensiv, ca extremă. A fost format la academiile cluburilor Paris Saint-
Fotbal: Portughezul Ricardo Sousa, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești
Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, care va prelua funcția de antrenor principal, a anunțat clubul, duminică, pe site-ul său oficial. Acordul dintre cele două părți va fi valabil până la finalul stagiunii 2026-2027. În vârstă de 47 de ani
VIDEO Auto: Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally
Pilotul bucureștean Dragoș Savloschi, la volanul unui monopost Wolf Thunder, a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție care a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc, potrivit unui comunica remis AGERPRES.
VIDEO Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, clasat pe podium în Florida, în Seria Cliff Diving
Constantin Popovici s-a clasat pe locul al treilea, sâmbătă, în etapa a doua a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, de sărituri în apă de la mare înălțime (27 metri), desfășurată la St Petersburg (Florida), potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Constantin Popovici a avut un început excelent și după primele dou
VIDEO Tenis: Radu Mihai Papoe a câștigat turneul de la Bistrița (ITF)
Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a câștigat turneul ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după ce l-a învins pe Ștefan Horia Haită, cu 6-2, 7-6 (7/5), duminică, în finală.










