Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport
Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a fost numit, miercuri, în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu.
Imediat după apariţia deciziei, Gabriel Toncean a anunţat că după 10 ani de conducere a Federaţiei Române de Culturism şi Fitness se desparte de cel mai important proiect profesional de până acum şi răspunde unei noi provocări, în noua sa calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
"A venit vremea unui nou început. Sportul şi performanţa sunt actul de credinţă pe care m-am străduit să-l onorez cu toată forţa şi încrederea de care am fost şi sunt capabil. Azi, după 10 ani de conducere a Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, împrejurările şi viaţa mă obligă să mă despart de cel mai important proiect profesional de până acum şi să răspund unei noi provocări: numirea pe care tocmai am primit-o în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport. Am acceptat această numire, deoarece reprezintă un cec în alb pe care sunt obligat să-l onorez. Sportul românesc trebuie să urce pe o nouă treaptă şi să-şi adjudece statutul de portdrapel al intereselor naţionale ale României! E un proiect nou, pe care mi-l asum ca pe o datorie faţă de toţi cei care continuă să creadă în viitorul sportului românesc şi pentru care orice sportiv, performer sau nu, înseamnă de fapt România! Orice om care practică sportul este un câştig pentru noi toţi. Orice medalie adjudecată de un sportiv român e o victorie pentru România", a arătat Gabriel Toncean pe Facebook.
Noul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport a arătat că s-a străduit să înţeleagă fenomenul sportiv din ultimii ani, nu doar din ţara noastră, ci şi internaţional, şi că în România sportul trebuie să devină o prioritate a oricărei guvernări prezente sau viitoare.
"Atât sportul de masă, cât şi sportul de performanţă. Sportul de masă constituie temelia sportului de performanţă. Sportul înseamnă viaţă, sănătate, fair play şi competiţie; înseamnă educaţie, voinţă şi perseverenţă. Nu putem vorbi de civilizaţie, excluzând sportul. Sportul înseamnă omenesc înainte de toate. Sunt convingerile cu care mă angajez în acest nou proiect. Mă bucură şi mă onorează să lucrez cu oameni precum Marea Doamnă a Canotajului Românesc, Elisabeta Lipă, noua preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport, faţă de care am un respect cu totul deosebit şi ale cărei performanţe ne sunt tuturor binecunoscute. Sunt sigur că voi avea o colaborare foarte bună cu domnia sa şi că împreună ne vom face datoria, fără să ţinem cont de convingerile politice pe care orice om de bună credinţă e obligat să le respecte. În calitate de deţinător a celei de-a doua poziţii de decizie din sportul românesc voi face tot ce este uman posibil ca sportul din ţara noastră să devină ceea ce am spus mai sus: portdrapelul intereselor naţionale ale României", a subliniat Gabriel Toncean.
El a ţinut să aducă mulţumiri inclusiv colegilor din Federaţia Română de Culturism şi Fitness, împreună cu care a reuşit cele mai importante rezultate ale carierei sale şi anume cucerirea titlurilor de campioni europeni în 2022 şi 2023.
"Îi asigur de tot sprijinul meu necondiţionat şi îi rog să nu uite că pentru Federaţia Română de Culturism şi Fitness a rămas un singur obiectiv nerealizat: trebuie să devenim campioni mondiali! Sunt sigur că echipa de oameni extraordinari pe care am sudat-o în toţi aceşti 10 ani va şti să ducă mai departe ceea ce-am început în 2013! Le mulţumesc de asemenea domnilor preşedinte, secretar general, vicepreşedinţi şi membrii din conducerea Partidului Naţional Liberal pentru această nominalizare mai mult decât onorantă. În semn de respect, îi asigur că politica pe care o voi face ca vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport va fi politica României. (...) Dacă, aşa cum spunea George Călinescu, şi pe bună dreptate, sportul reprezintă vigoarea vitală a umanităţii, atunci trebuie să fim convinşi că a ne depăşi limitele reprezintă condiţia umană care ne face pe toţi să fim unici şi să contăm", a susţinut Gabriel Toncean. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi














