Fotbal: FC U Craiova 1948 l-a transferat pe fundaşul Alexandru Iordache
Clubul de fotbal FC U Craiova 1948 l-a transferat, miercuri, pe Alexandru Iordache, fundaş care a activat până acum la gruparea din Liga a III-a CSM Deva.
Într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook, clubul oltean a anunţat că Iordache a semnat un contract valabil un sezon cu opţiune de prelungire pe încă trei.
"Fotbal Club Universitatea 1948 anunţă transferul fundaşului central Alexandru Iordache, fotbalist în vârstă de 20 ani. Alexandru a semnat un contract valabil până în vara anului 2024 cu gruparea alb-albastră, cu opţiune de prelungire pentru încă trei sezoane. Tânărul fundaş de picior stâng vine în Bănie de la CSM Deva, echipă la care a făcut junioratul şi care l-a debutat la vârsta de 16 ani. Mult succes în tricoul echipei noastre, Alex!", se menţionează pe site-ul de socializare citat.
Până acum, FC U Craiova 1948 a transferat în vederea noului sezon cinci jucători: mijlocaşul ghanez Moses Abbey, fundaşul italian Andrea Padula, fundaşul argentinian Gabriel Compagnucci, fundaşul bosniac Amar Kvakic şi fundaşul Alexandru Iordache.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Fotbal Club Universitatea 1948/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Simona Halep, la retragere: Mulțumesc, România!
Fostul lider mondial Simona Halep s-a retras oficial din activitatea sportivă, sâmbătă seara, în cadrul unui eveniment de gală organizat la BT Arena din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Sports Festival. În fața unei săli arhipline, vizibil emoționată, Halep a transmis un mesaj de recunoștință fanilor și
Fotbal: FRF consideră îndepărtat proiectul organizării unui Campionat European în România
Proiectul găzduirii unui Campionat European de fotbal în România alături de țările vecine este considerat destul de îndepărtat în momentul de față, a declarat sâmbătă președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, în cadrul conferințelor Sports Talks de la Sports Festival. Oficialul a nominalizat Unga
Fotbal: Răzvan Burleanu, la Sports Festival - Să-l fi demis pe Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greșeală
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat sâmbătă, la Sports Talks din cadrul Sports Festival, că demiterea lui Mircea Lucescu în perioada în care s-a aflat că selecționerul se confrunta cu probleme severe de sănătate ar fi fost o greșeală, dând asigurări că tehnicianul a lucrat la capacitate maximă până &
Patrick Ciorcilă: Sports Festival a ajuns deja la maturitate, așteptăm 200.000 de vizitatori
Co-fondatorul Sports Festival, Patrick Ciorcilă, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că festivalul pe care îl conduce a ajuns deja la maturitate și că aproximativ 200.000 de vizitatori sunt așteptați pentru această ediție. ''Ne dorim ca în fiecare an să creștem cu Sports Festival cât este posibil. Cred că deja festivalul a aju
Cluj-Napoca: Elina Svitolina și Gael Monfils, confesiuni savuroase înainte de gala Simonei Halep
Cu doar câteva ore înainte de a participa, la Cluj-Napoca la meciul de retragere al Simonei Halep, cuplul de aur al tenisului mondial compus din Elina Svitolina și Gael Monfils a oferit un dialog deschis și plin de umor în cadrul întâlnirilor Sports Talks de la Sports Festival. Aflați pentru prima dată la Cluj-Napoca, cei doi mari
VIDEO Tenis: Simona Halep - Sper să sărbătorim cariera mea cu tot sufletul și cu multe bătăi de inimă
Fostul lider mondial al tenisului feminin, Simona Halep, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că este foarte emoționată înaintea meciului său de retragere, care va avea loc sâmbătă, la Cluj, în cadrul Sports Festival.
Amalia Covaliu, câștigătoarea Premiului Nurowski pentru cea mai bună tânără sportivă din Europa (GALERIE FOTO)
Scrimera română Amalia Covaliu a câștigat Premiului Piotr Nurowski pentru cea mai bună tânără sportivă din Europa în 2025, acordat vineri seara, prin vot, la a 55-a Adunare Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Budapesta, potrivit paginii de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. ''Amali
Volei masculin: România a câștigat fără probleme cu Azerbaidjanul, în Liga Europeană
Naționala de volei masculin a României a învins Azerbaidjanul cu scorul de 3-0 (25-23, 25-12, 25-7), vineri seara, în Sala Sporturilor din Mioveni, în turneul al 13-lea al Ligii Europene. După un prim set echilibrat, tricolorii au dominat autoritar ostilitățile și au câștigat după o oră și 21 de minute de joc.
Fotbal - CM 2026: Ilie Dumitrescu - Favoritele mele sunt Anglia și Mexic
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a declarat, vineri, că favoritele sale la această ediție a Cupei Mondiale sunt Anglia și Mexic, două țări în care a avut ocazia să evolueze ca jucător. 'Favoritele mele la Cupa Mondială sunt Anglia și Mexic. În opinia mea patru echipe se vor bate la titlul mondial, Anglia, Franța, Spania și
Fotbal: Gheorghe Hagi - În finala Cupei Mondiale vor fi o echipă din America de Sud și Spania
Selecționerul reprezentativei de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, că finala actualei ediții a Cupei Mondiale se va disputa între o echipă națională din America de Sud, Argentina sau Brazilia, și Spania, care este de altfel favorita sa la câștigarea trofeului. 'Sunt multe echipe foarte bune. Sigur o ec
Fotbal: Ambasadorul Darryl Nirenberg - Această Cupă Mondială e cel mai mare eveniment sportiv din istorie
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, a declarat, vineri, că această ediție a Cupei Mondiale de fotbal, găzduită de țara sa împreună cu Mexic și Canada, este cel mai mare eveniment sportiv din istorie. 'Această Cupă Mondiale este cel mai mare eveniment sportiv din istorie. Sunt 48 de națion
Volei feminin: Victorie facilă pentru România în Liga Europeană, 3-0 cu Albania
Naționala de volei feminin a României a învins fără probleme echipa Albaniei, cu scorul de 3-0 (25-16, 25-17, 25-7), vineri, în Sala Polivalentă Alba Blaj, în al nouălea turneu al Ligii Europene. Tricolorele au obținut victoria în doar 69 de minute, în fața a circa 400 de spectatori. Adelina B
Fotbal: CFR Cluj a reziliat contractul cu atacantul Alibek Aliev
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat, vineri, prin intermediul site-ului oficial, că a ajuns la un acord cu atacantul suedez de origine rusă Alibek Aliev, pentru încetarea relațiilor contractuale. 'Mulțumim, Alibek Aliev! Clubul CFR 1907 Cluj și jucătorul Alibek Aliev au ajuns la un acord privind încetarea colaborării. Mult succ
Fotbal: Sepsi OSK l-a transferat pe portarul David Lazar, de la FC Hermannstadt
Echipa de fotbal Sepsi OSK, nou-promovată în Superliga României, a anunțat, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul portarului David Lazar, care a evoluat în sezonul trecut la FC Hermannstadt. 'Lotul Sepsi OSK s-a întărit cu un nou portar: clubul nostru a ajuns la un acord cu David Lazar, c
Fotbal: Matteo Duțu (Dinamo) - Campos e un antrenor care ne poate ajuta cu experiența pe care o are
Fundașul Matteo Duțu a afirmat, vineri, la vizita medicală, că este sigur că noul antrenor al echipei de fotbal Dinamo, portughezul Nuno Campos, poate ajuta formația 'alb-roșie' să își atingă obiectivul stabilit în viitorul sezon al Superligii. 'A fost un sezon frumos anul trecut, chiar dacă nu s-a terminat cel mai bine. Normal că sunt








