Fotbal: FC Bihor se pregăteşte de noul sezon cu un preşedinte nou, cu jucători noi, cu un buget mărit
Lotul echipei de fotbal FC Bihor s-a reunit miercuri în vederea pregătirii noului sezon competiţional, pe care "roş-albaştrii" îl abordează cu un preşedinte nou, George Tătar, cu un buget crescut semnificativ, dar şi cu un lot mărit cu şase jucători menit să crească nivelul valoric.
Cu această ocazie a avut loc şi prima conferinţă de presă cu noul preşedinte al clubului FC Bihor Oradea, George Tătar, numit recent după demisia, la începutul lunii iunie, a fostului preşedinte. George Tătar a participat la întâlnirea cu presa alături de antrenorul principal Florin Farcaş şi cei şase jucători cu care clubul a încheiat contracte.
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
George Tătar, în vârstă de 39 de ani, a fost jucător la FC Bihor timp de opt ani, la Centrul de Juniori (antrenor prof. Alexandru Muta). A făcut parte din lotul lărgit al României, U16, în 2001, înainte de Campionatul din Anglia. Este absolvent de Drept, cu masterat în Administraţie Publică. A activat în mediul privat până în anul 2012, când şi-a început activitatea la Primăria Municipiului Oradea, din 2016 fiind consilierul primarului Florin Birta.
George Tătar a ţinut, pentru început, să felicite echipa pentru rezultatele din sezonul trecut. Chiar dacă nu au reuşit promovarea în Liga a II-a, fiind eliminaţi în semifinalele barajului de promovare, jucătorii au dovedit că, în pofida mediei de vârstă foarte tinere, sunt o echipă care pot să obţină rezultate şi mai bune.
"Îmi doresc să facem împreună o echipă profesionistă. Îmi propun să creştem valoric de la an la an, îmi propun să obţinem rezultate care să-i mulţumească pe spectatori, iar în ce priveşte obiectivul nostru, ne propunem să facem o echipă competitivă, pentru a ne bate de la egal la egal cu orice echipă din seria noastră şi a trece de baraj. Alt obiectiv este să formăm echipa preponderent din jucători bihoreni, formaţi de noi sau readuşi acasă, jucători bihoreni de valoare," a declarat, în conferinţă de presă, George Tătar.
El a precizat că, pentru prima dată după nouă ani, în acest sezon, echipele U17 şi U16 se vor înscrie în campionatul naţional. Această înscriere face parte din strategia clubului în care se va demara şi transformarea Centrului de copii şi juniori în Academie.
Stafful rămâne cel de anul trecut, anume Florin Farcaş, antrenor principal, Dorin Mihuţ, antrenor secund, Vlad Gheţie, antrenor cu portarii, Bogdan Hule, preparator fizic şi Mihai Cherman, kinetoterapeut, director sportiv fiind Cristian Pirtea.
Bugetul clubului se estimează la o valoare de circa 750.000 - 800.000 de euro, din care 350.000 de euro sunt alocaţi din partea Primăriei Oradea, 100.000 de euro de la Consiliul Judeţean Bihor, restul urmând să fie acoperit din mediul privat, în parteneriat public-privat, având deja pe lângă sponsorii care au rămas de anul trecut, alte noi solicitări.
Antrenorul principal Florin Farcaş a declarat că au căutat să-şi întărească lotul cu jucători experimentaţi, dat fiind impasul psihologic cu care s-au confruntat la finalul sezonului trecut, în jocul de baraj, când tinerii au avut de înfruntat o presiune foarte mare.
"Pentru acest an competiţional, am încercat să aducem 2-3 jucători mai experimentaţi, care să dea echilibru în momentele decisive ale jocului. Este un suflu mult mai încrezător în ce priveşte maturizarea şi responsabilitatea în lotul nostru. Cred că ceea ce am ales pentru echipă este un plus de calitate şi experienţă pentru dorinţa noastră de a atinge cel puţin pragul atins anul trecut. Eu consider că am avut o evoluţie bună şi o creştere progresivă a tot ce înseamnă jucători şi rezultate. Anul acesta ne dorim desigur puţin mai mult, ca să dăm satisfacţie şi bucurie minunatului public orădean care a fost şi este alături de noi," a declarat Farcaş.
Astfel, potrivit acestuia, au fost contactaţi toţi foştii jucători de la FC Bihor care activează în ţară la alte cluburi, fiind semnate contracte cu trei foşti jucători care au fost de acord să se întoarcă acasă - Alexandru Sorian (32 de ani), Florin Chitaş (24 de ani) şi Sergiu Bactăr (27 de ani) , plus alţi trei - Vadim Calugher (27 de ani), fost internaţional moldovean U19 şi U21, şi doi tineri de la CFR Cluj - portarul Mihai Pânzariu şi Alexandru Stoian, ambii în vârstă de 18 ani.
În prezent sunt 32 de jucători în testare, din care 24 vor juca sub contract la FC Bihor şi deşi campania de transferuri este încheiată, conducerea clubului nu exclude şi aducerea altor tineri bihoreni de valoare. Pe de altă parte, doi dintre jucătorii de bază a echipei din sezonul trecut se află în probe la nou-promovata formaţie Politehnica Iaşi. Este vorba despre Andrei Gheorghiţă, cel care a şi marcat unicul gol al partidei amicale cu vicecampioana statului Kosovo, FC Drita, iar cel de al doilea în probe la Poli Iaşi este tânărul mijlocaş George Cherman.
Pe perioada verii, echipa FC Bihor nu va participa la pregătiri într-un cantonament, însă va avea o serie de meciuri amicale în fiecare sâmbătă, cu adversari cu care nu se vor întâlni în campionat, în alte serii. Majoritatea vor avea loc pe teren propriu, având o bază sportivă foarte bună, dar şi pentru a oferi ocazia suporterilor să fie alături de echipă. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi
Fotbal: Universitatea Craiova a remizat cu Getafe CF (1-1), în Conference League
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu echipa spaniolă Getafe CF, 1-1 (0-0), loc joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League. Campioana României a fost destul de aproape de victorie mare, dar a plătit pentru un moment de neatenție. Atacant
#AnulNadia Gimnastică: Nadia Comăneci va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNEFS
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană, va primi luna viitoare titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS). ''Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București organizează, la data de 19 noiembrie 2026, ora 12:00, &
Fotbal: Antrenorul Florin Bratu s-a despărțit de gruparea albaneză Partizani Tirana
Antrenorul român Florin Bratu (46 de ani) a anunțat, joi, încetarea relațiilor contractuale cu gruparea albaneză Partizani Tirana, pe care o conducea din luna iulie a acestui an. ''După aproape patru luni la conducerea echipei Partizani Tirana, am decis de comun acord să încheiem colaborarea noastră. A fost o perioadă














