Burleanu (FRF): Comportamentul lui Gigi Becali este extrem de toxic pentru fotbalul românesc
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, la finalul Comitetului Executiv al FRF, că pentru fotbalul românesc comportamentul finanţatorului clubului FCSB, Gigi Becali, este "extrem de toxic".
Comentând jignirile lui Becali la adresa conducătorilor care au refuzat să voteze propunerea de eliminare a regulii U21, Burleanu a menţionat că visează să trăiască într-o Românie în care în prim-plan nu vor mai fi oameni cu profil de infractori, ci oameni educaţi.
"Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins că societatea noastră se poate transforma în totalitate doar în momentul în care oameni cu profil de infractori nu vor mai fi în prim-plan. Visez să trăiesc într-o Românie în care în prim-plan vom avea oameni educaţi, oameni simpli care muncesc din greu zi de zi, oameni cărora le pasă să progresăm ca societate. Acest comportament al domnului Becali este extrem de toxic pentru fotbalul românesc. Domnul Gigi Becali nu are niciun viitor în tot ceea ce înseamnă modelul pe care dorim să îl promovăm şi anume cel din fotbalul european. Este decizia secretarului general dacă va considera că trebuie făcută o sesizare la Comisia de Disciplină. Dar dincolo de o sesizare, dincolo de o amendă, este vorba de abordarea unui om care nu înţelege că fotbalul s-a transformat", a afirmat preşedintele.
"Nu trebuie considerat domnul Becali emblematic pentru ceea ce înseamnă fotbalul românesc în prezent sau în viitor. Domnul Becali nu mai este un partener instituţional, ca persoană fizică, pentru noi ca federaţie şi pentru cele mai multe din cluburi din România. Cred că într-o societate normală, un om care prejudiciază statul, care merge la închisoare şi care nu învaţă nimic din greşelile sale cu siguranţă e un om pierdut. Şi pentru lumea aceasta, dar şi pentru lumea cealaltă în care crede domnul Becali. Cred că domnul Becali a ratat oportunitatea să tacă. De asemenea, a ratat oportunitatea de a-şi transforma propriul club în cel mai important din regiunea noastră. Acest club (n.r - FCSB) ar fi avut potenţialul să rivalizeze constant cu cluburi din regiunea noastră, precum Steaua Roşie Belgrad sau Dinamo Zagreb. Acest club ar fi putut să aibă venituri de 4-5-6 ori mai mari. Sunt sigur că acest club, cu un alt management, ar fi avut cu siguranţă un alt viitor", a adăugat Burleanu.
El a explicat că regula Under-21 contestată de Becali este un instrument pentru dezvoltarea fotbalului românesc.
"Când ne referim la regula Under-21, aş vrea să clarific faptul că aceasta e doar un instrument de intervenţie specifică, care se alătură altora, precum cotele de jucători tineri din eşaloanele inferioare, Liga a II-a şi a III-a, unde vom întâlni inclusiv jucători Under-19 şi altele. Sunt instrumente specifice care împreună formează un puzzle care îşi propune să îndrepte un sistem strâmb", a precizat preşedintele.
Burleanu i-a transmis lui Becali că are trei variante: să accepte regula U21, să o conteste în justiţie sau să se retragă din fotbal.
"Principiul pe care l-am auzit mereu că poţi să faci tot ce vrei pe banii tăi este unul cu care sunt total de acord. Dar doar la tine acasă. Pentru că atunci când ieşim din casă, păşim într-un spaţiu public, un spaţiu comun, iar activitatea în acest spaţiu este foarte atent reglementat de reguli de circulaţie, civile, penale, sanitare şi aşa mai departe. La fel e şi în fotbal, şi la nivel naţional, şi la nivel internaţional. Sunt nişte regulamente care reglementează activitatea tuturor cluburilor. Iar de multe ori trebuie să propunem obiective superioare comportamentului egoist al fiecărui participant. Nu-i convine domnului Becali? Probabil că asta vreţi să mă întrebaţi... Ei bine, domnul Becali are trei variante pe care le poate accesa în orice moment. În primul rând, acceptă că face parte dintr-un sistem pe care nu-l poate corupe şi-l respectă. Doi, poate apela la justiţia sportivă, pentru că nu trăim într-un sistem dictatorial, orice decizie care nu are la bază un temei legitim oricând poate fi răsturnată. Iar trei, îşi ia jucăriile şi pleacă", a mai spus Răzvan Burleanu.
Finanţatorul grupării FCSB, Gigi Becali, i-a numit "sclavi" pe conducătorii de cluburi care au votat în Adunarea Generală a LPF de marţi împotriva propunerii sale de eliminare a regulii U21 din Superligă. Şapte cluburi au fost pentru (FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FC Botoşani, FC U Craiova 1948, FC Hermannstadt şi Politehnica Iaşi), şapte împotrivă (FC Voluntari, Oţelul Galaţi, Dinamo, Petrolul Ploieşti, UTA, Universitatea Cluj şi FC Rapid) şi două s-au abţinut (Farul Constanţa şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe). La finalul şedinţei, Becali i-a numit "sclavi" pe conducătorii de cluburi care au votat împotrivă, menţionându-l în mod special pe acţionarul majoritar al clubului Rapid, Dan Şucu.
Începând cu sezonul 2019-2020, echipele de fotbal din Superligă sunt obligate să folosească în primul unsprezece minimum un jucător sub 21 de ani format la nivel naţional pe toată durata partidei, conform unei decizii a Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. FRF a intenţionat ca din sezonul 2021-2022 să oblige cluburile să folosească şi un al doilea jucător Under-21, însă a renunţat la această propunere.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l








