România participă cu 150 de sportivi la ediţia a treia a Jocurilor Europene, de la Cracovia Malopolska
Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska debutează oficial miercuri 21 iunie, iar România va participa cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive, la întrecerile care se vor încheia pe 2 iulie.
Reprezentanţii României vor concura la atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.
Canoistul Cătălin Chirilă şi atleta Bianca Ghelber vor fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor.
"Din discuţiile cu federaţiile care vor participa la Jocurile Europene, putem vorbi despre 12-14 medalii. Să vedem dacă această evaluare a federaţiilor este corectă sau nu. Pentru că se anunţă o competiţie foarte puternică", a afirmat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.
În total, în programul Jocurilor Europene din Polonia figurează 29 de sporturi, fiind aşteptaţi circa 7.000 de sportivi din 48 de ţări.
La precedenta ediţie a Jocurilor Europene, Minsk 2019, România a ocupat locul 26 în clasamentul final pe naţiuni, cu 10 medalii, dintre care două de aur, trei de argint şi cinci de bronz. Atunci, pentru România, aurul a fost câştigat de Laura Georgeta Coman, în proba de puşcă aer comprimat 10 m, şi de Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi, la canoe-2 pe 1.000 m. Medaliile de argint au fost cucerite de Dacian Barna şi Andreea Bogati în proba de perechi mixte din concursul de gimnastică aerobică, de perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la tenis de masă - dublu mixt şi de echipa feminină de tenis de masă (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Daniela Dodean). Medaliile de bronz au fost obţinute la sambo, prin Daniela Poroineanu (cat. 56 kg), Anda Mihaela Vâlvoi (cat. 64 kg) şi Alina-Petronela Păunescu (cat. +80 kg), la gimnastică aerobică - grup (Gabriel Bocşer, Mihai Alin Popa, Dacian Nicolae Barna, Dorin Marian Broţei şi Andreea Bogati) şi la lupte, prin Kriszta Incze (cat. 62 kg).
Componenţa echipei României pentru Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska:
Atletism - 38 sportivi (18 feminin, 20 masculin): Marina Andreea Baboi (100 m, 4x100 m), Maria Valeria Bisericescu (200 m, ştafetă 4x100 m), Andrea Miklos (400 m, ştafetă mixtă 4x400 m mixt), Sanda Belgyan (400 m garduri, ştafetă mixtă 4x400 m mixt), Claudia Mihaela Bobocea (800 m, 1500 m), Elena Mirela Lavric (4x400 m mixt), Adelina Panaet (3000 m obstacole), Anamaria Nesteriuc (100 m garduri, ştafetă 4x100 m), Mădălina Elena Sîrbu (5000 m), Alina Rotaru-Kottmann (săritura în lungime), Diana Ana Maria Ion (triplusalt), Andreea Ştefania Drăgan (săritura cu prăjina), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Ioana Diana Ţiganaşu (aruncarea greutăţii), Andreea Iuliana Lungu (auncarea discului), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Ioana Valentina Baciu (aruncarea suliţei), Emma Maria Adnana Matyus (4x400 m mixt, 4x100 m), Nicolae Rezmives (100 m, ştafetă 4x100 m), Ionuţ Andrei Neagoe (ştafetă 4x100 m), Marian Valentin Tănase (200 m, ştafetă 4x100 m), Robert Parge (400 m), Mihai Sorin Dringo (ştafetă mixtă 4x400 m mixt), Cristian Gabriel Voicu (800 m), Marian Coman (1500 m), Dragoş Luca Pop (5000 m), Alin Ionuţ Anton (100 m garduri, ştafetă 4x100 m), Vlad Dulcescu (400 m garduri), Damian Mititelu (3000 m obstacole), Gabriel Bitan (săritura în lungime), Răzvan Grecu (triplusalt), Marius Cristian Dumitrache (săritura în înălţime), Răzvan Doroftei (săritura cu prăjina), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Alin Firfirică (aruncarea discului), Dragoş Ionuţ Nicorici (aruncarea ciocanului), Alexandru Mihăiţă Novac (aruncarea suliţei) Cristian Nicuşor Roiban (4x100 m);
Antrenori: Teodoru Agachi, Valentin Anghel, Mihai Marius Corucle, Cornel Grigore, Magdolna Viola Kanizsay, Mihaela Melinte, Marinela Mirea, Nicoleta Grasu;
Badminton - 1 sportiv (masculin): Teodor Ioan Cioroboiu;
Antrenor: Daniela Maleş;
Baschet 3x3 - 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin): Anamaria Vîrjoghe, Alina Maria Podar, Sonia Kim, Teodora Manea, respectiv Vladislav Şolopa, Alexandru Coconea, Christian Radu Chiţu, Constantin Aurelian Gavriloaia;
Antrenor: Bogdan Popescu;
Box - 6 sportivi (3 feminin, 3 masculin): Lenuţa Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg), Loredana Andreea Marin (cat. 60 kg), respectiv Paul Andrei Arădoaie (cat. 80 kg), Andrei Valentin Găvae (cat. 57 kg), Cosmin Daniel Hermeziu (cat. 71 kg);
Antrenori: Dumitru Dorobanţu (masculin), Adrian Lăcătuş, Mihaela Lăcătuş (feminin);
Ciclism - mountain bike (MTB) - 4 sportivi (masculin): Vlad Dascălu, Ede Karoly Molnar, Roberto Dumitru Burţa, Jozsef Attila Malnasi;
Antrenor: Paulo De La Fuente Perez;
Judo - 9 sportivi (4 feminin, 5 masculin): Florentina Cornelia Ivănescu, Alexandra Cristina Mazilu, Serafima Moscalu, Alexandra Maria Pop, Alex George Ioan Creţ, Mircea Alexandru Croitoru, Asley Gonzalez-Montero, Alexandru Constantin Raicu, Ioan Dziţac;
Antrenori: Gianina Florinela Andreica, Emil Ioan Morar;
Kaiac-canoe - 5 sportivi (1 feminin, 4 masculin): Camelia Maria Mincă, Cătălin Chirilă, Ilie Sprincean, George Mihăiţă Ţenţa, Darius Florentin Zaharia;
Antrenori: Florin Popescu, Nicu Romică Şerban;
Karate WKF - 1 sportiv (masculin): Ştefan Comănescu;
Antrenor: Traian Gheorghiţă Iancu;
Rugby în VII - 26 sportivi (13 feminin, 13 masculin): Andreea Maria Atomi, Andreea Berbeci, Ana Maria Bocan, Ana Maria Carmen Călin, Ana Maria Sandu, Ionela Alina Dincă, Elena Drăgan, Diana Marina Gavril, Ana Marilena Leca, Ana Maria Nanu, Bianca Alexandra Preda, Simona Roşca, Raluca Ştefania Săvădan, respectiv Kemal Erdogan Altinok, Alexandru Petru Bucur, Ionuţ Marian Donici, Paul-Mihai Graure, Andrei Homiuc, Marian Ispir, Gabriel Dănuţ Jipa, Tevita Manumua, Daniel Plai, Ştefan Nedelcu, Stephen-Ross Shennan, Taliauli-Malohi Sikuea, Teodor Andi Ursu;
Antrenori - feminin: Claudiu Bogdan Dumitru (principal), Neculai Tarcan (secund); masculin - Florian Adrian Vlaicu (principal), Silviu Andrei Tănase (secund);
Sărituri cu schiurile - 7 sportivi (3 feminin, 4 masculin): Daniela Vasilica Haralambie, Alessia Mîţu-Coşca, Delia Anamaria Folea, Daniel Andrei Cacina, Andrei Feldorean, Mihnea Alexandru Spulber, Nicolae Sorin Mitrofan;
Antrenori: Adrian Corneliu Comănescu, Csaba Nemeth;
Sărituri în apă - 6 sportivi (4 feminin, 2 masculin): Amelie Enya Forster, Ioana Andreea Cârcu, Nazanin Adelyne Ellahi, Nicoleta Angelica Muscalu, Constantin Popovici, Alexandru Avasiloae;
Antrenori: Florin Avasiloae, Adrian Gavriliu, Claudia Roxana Tiu;
Scrimă - 18 sportivi (12 feminin, 6 masculin): floretă - Mălina Elena Călugăreanu, Andreea Bianca Dincă, Anca Florina Săveanu, Emilia Florentina Corbu, Nicolae Silviu Roşu; spadă - Mihaela Lidia Leonte, Alexandra Paula Predescu, Bianca Aurelia Benea, Greta-Annamaria Vereş, Alex-Eugen Ianos-Oroian; sabie - Matei Cîdu, Răzvan Paul Ursachi, Iulian-Robert Teodosiu, George Florin Dragomir, Tania Luţea, Sabina Mihaela Martiş, Ilinca Pantiş, Maria Matei;
Antrenori: Marius Sorin Gheorghe (floretă masculin), Teodor Virgil Sălişcan (floretă feminin), Nicolae Mihăilescu (spadă feminin), Lehel Nagy (spadă masculin), Tiberiu Alexandru Dolniceanu (sabie feminin), Rareş Eugen Dumitrescu (sabie masculin);
Taekwondo WT - 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Laurenţiu Andrei Snacov¸ Gabriela Bianca Coman;
Antrenor: Constantin Apostol;
Tenis de masă - 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin): Elizabeta Samara, Bernadette Cynthia Szocs, Andreea Dragoman, Adina Mihaela Diaconu, Ovidiu George Ionescu, Hunor Janos Szocs, Darius Emanuel Movileanu, Andrei Eduard Ionescu;
Antrenori: Viorel Filimon, Andrei Filimon;
Teqball - 4 sportivi (2 feminin, 2 masculin): Kinga Barabasi, Katalin Dako, Szabolcs Ilyes, Apor Gyorgydeak;
Oficial de echipă: Lorant Szanto;
Tir cu arcul - 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Mario Denis Ţîmpu, Mădălina Ştefania Amăistroaie;
Antrenor: Viorel Hăbian;
Tir sportiv - 3 sportivi (feminin): Roxana Georgiana Sidi, Laura Georgeta Ilie, Daria Olimpia Haristiade;
Antrenori: Peter Sidi, Olimpiu Florin Marin;
Triatlon - 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Antoanela Felicia Manac, Felix-Pierre Duchampt;
Antrenor: Ovidiu Nicolae Burghelea.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi
Fotbal: Universitatea Craiova a remizat cu Getafe CF (1-1), în Conference League
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu echipa spaniolă Getafe CF, 1-1 (0-0), loc joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League. Campioana României a fost destul de aproape de victorie mare, dar a plătit pentru un moment de neatenție. Atacant
#AnulNadia Gimnastică: Nadia Comăneci va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNEFS
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană, va primi luna viitoare titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS). ''Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București organizează, la data de 19 noiembrie 2026, ora 12:00, &














