Eduard Novak, la finalul mandatului: Suntem o naţiune bolnavă, de aceea dispariţia Ministerului Sportului e o măsură drastică
Eduard Novak a declarat, joi, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia încheierii mandatului de ministrul al Sportului, că dispariţia Ministerului Sportului reprezintă o măsură drastică în condiţiile în care România este o "naţiune bolnavă", având un procent ridicat de obezitate în rândul populaţiei şi un număr foarte mic de practicanţi de sport.
El susţine că transformarea Ministerului Sportului în agenţie de sport este o greşeală făcută în cadrul reformei guvernamentale, nefiind de acord cu afirmaţia "politicul îngroapă sportul".
"Sunt puţin emoţionat, bine aţi venit la ultima conferinţă de presă a Ministerului Sportului. Trebuie să spun cu părere de rău această frază, dar este adevărată. Dispariţia Ministerului Sportului este o măsură drastică pentru sport. În condiţiile în care sportul în România este fragmentat pe cinci ministere plus COSR, această pierdere de nume poziţionează sportul românesc foarte jos şi cred că e aproape imposibil să îşi ducă la bun sfârşit toate proiectele în viitor. Ştiu că azi multe federaţii se gândesc doar la bugetele lor, dar noi ne gândim la sportul românesc în întregime, la organizarea lui. Pentru că sportul românesc nu înseamnă doar medalii olimpice. Azi suntem ţara cu cel mai mic procent de sport de masă din Europa, 5%, de asemenea suntem ţara cu cel mai mare procent de obezitate... deci avem nişte carenţe care ar trebui corectate. Suntem o naţiune bolnavă. Deci prin sport nu vorbim despre 15-20 de medalii olimpice, vorbim despre copiii noştri, de sănătatea lor. Şi dacă noi plasăm sportul sub orice altă formă de organizare, nu văd cum va avea puterea de a implementa proiectele importante. N-aş spune că politicul îngroapă sportul. Eu în cei doi ani şi ceva am încercat să vorbesc pe toate canalele despre importanţa acestui minister, să conving politicul, dar într-o reformă guvernamentală se mai fac şi greşeli", a spus ministrul.
"Eu mă simt onorat că în timpul mandatului meu am reuşit să denumim acest minister, Ministerul Sportului, pentru că atunci când l-am preluat se numea Ministerul Tineretului şi Sportului. Eu sper că m-am ridicat la nivelul aşteptărilor... sigur că am făcut şi greşeli, pentru că sunt şi eu un om. Însă intenţia a fost mereu cea mai bună pentru toată lumea. Vreau să mulţumesc colegilor din Guvern şi tuturor celor care au sprijint acest minister al Sportului. A fost o onoare să conduc sportul românesc, timp de doi ani şi jumătate cât a fost acest mandat. Când l-am preluat, am dorit să fiu ministrul care aduce ceva nou, căruia să nu îi fie frică în a intra în problemele interne ale federaţiilor şi în a crea un sistem de finanţare pragmatic bazat pe performanţă. Regret că după toate eforturile noastre pentru repoziţionare a sportului ca prioritate naţională, sportul s-a blocat în această reorganizare şi îi ia din putere, din vizibilitate şi din importanţă în pragul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024", a adăugat Novak.
Strategia Naţională pentru Sport reprezintă cea mai importantă realizare a mandatului său. "Prima realizare este Strategia Naţională pentru Sport, un document istoric, care va fi reţeta de succes a sportului românesc dacă va fi aplicată. O să urmăresc personal cum va fi implementat acest document. Apoi proiectul Hercules dedicat copiilor, proiectul 'România, be active', ordinul de ministru privind obligativitatea folosirii a 40% sportivi români, sistemul de finanţare transparent prin care pentru unele sporturi chiar s-au triplat bugetele sau redenumirea bazelor sportive. De asemenea, am reuşit cu sprijinul UDMR să creştem bugetul Ministerului Sportului cu 25% în doi ani, am dublat premierea sportivilor după Jocurile Olimpice şi Paralimpice 2020 şi am majorat cu 50% a cuantumului premierilor la sporturile olimpice. Şi toate deciziile noastre din ultimii doi ani şi jumătate au fost în baza strategiei", a explicat el
Eduard Novak susţine că administrarea Completului Sportiv Naţional Arcul de Triumf este un succes şi că această bază sportivă va fi curând profitabilă: "Prin înfiinţarea Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf am vrut să arăt tuturor cum trebuie să fie administrată o bază sportivă. Am deschis porţile tuturor echipelor pentru a cheltui cât mai eficient banii din buget. În acest moment, această bază sportivă iese pe zero, iar în curând va fi profitabilă. Dacă ar fost administrate prin acest sistem acele baze sportive în paragină, ele nu ar fi ajuns azi aici".
Ministrul a subliniat că lucrul care îl frustrează cel mai mult este că nu a reuşit să ducă la bun sfârşit descentralizarea, mai exact trecerea bazelor sportive de la minister la autorităţile locale.
"În acest minister lucrau 90 de oameni, dintre care la Direcţia de Sport doar 10. Cum să coordonezi cu 10 oameni? Aşa că în doi ani am reuşit să angajăm 42 de persoane, iar 30% dintre ele sunt pe sport. Regretul e că nu am avut 2-300 de persoane aici, cum e normal şi cum se lucrează la alte ministere, adică un aparat mare, pentru că am fi putut face dublu sau triplu faţă de ce am făcut. Sincer, însă, lucrul care mă frustrează cel mai mult este că ne-am blocat cu descentralizarea. Pentru că în opinia mea descentralizarea este vitală. Eu nu sunt de acord cu finanţarea paralelă, adică finanţare minister şi finanţare COSR. Nicăieri în Europa nu există aşa ceva. Este ori aşa, ori aşa. Noi acum producem o mare confuzie în rândul federaţiilor care fug ba la minister, ba la COSR şi nu e bine. Apoi, prin descentralizare, bazele sportive trebuie să meargă la autorităţile locale şi să aibă astfel o şansă la reabilitare. Descentralizarea este un lucru fără de care sportul românesc nu va reuşi să se dezvolte. Suntem blocaţi într-un sistem de stat în care în loc să cheltuim banii pentru sportivi, îi cheltuim pe administrarea bazelor sportive şi pe salarii. Deci dacă descentralizarea nu se va finaliza curând, nu vom putea ieşi din această structură", a afirmat el.
"În Franţa, angajaţii din cadrul federaţiilor sunt angajaţii Ministerului Sportului. La noi în 2000, când s-a scris această Lege a Sportului, s-a făcut cea mai mare greşeală. Să ne uităm la medalii, în 2000 - 26 de medalii, în 2020 - 4 medalii. De ce? Pentru că nimeni n-a coordonat aceste federaţii. Deci trebuie să existe un control, nu se poate altfel. Să dau un exemplu, dacă mâine dimineaţă toţi preşedinţii de federaţii se hotărăsc fiecare să îşi închidă federaţia, Ministerul Sportului nu are nicio pârghie. Este normal? Sporturi ca nataţia, atletismul, gimnastica... am pierdut gimnastica... aceste sporturi trebuie să fie de interes naţional. Să fie sprijinite ca atare şi controlate, ca să nu le pierdem. Azi un preşedinte dacă are chef poate să distrugă un sport naţional. Deci trebuie o lege nouă şi ăsta ar fi următorul pas. Pentru că e important şi ca ministerele să nu mai deţină niciun club", a mai spus ministrul.
Eduard Novak nu vede un viitor prea strălucit pentru sportul românesc după reorganizarea ministerului în agenţie.
"Am stat şi m-am gândit când va merge viitorul preşedinte sau director al Agenţiei de sport într-o delegaţie externă, cine va fi omologul său? În toată lumea, în toată Europa, sportul are un minister... eu nu cunosc ţară cu agenţie de sport, de asta zic că nu ştiu cine va fi omologul viitorului preşedinte. Aşa că noi pierdem foarte mult. Eu mi-aş dori ca bugetul sportului să rămână în viitor măcar la fel ca azi. E posibil, dar să vedem de cine va aparţine Agenţia de Sport, la Ministerul Familiei sau la Secretariatul General al Guvernului, încă nu ştiu concret. Dar eu nu văd un viitor prea strălucit pentru sport. Sportivii care azi aduc medalii României au toate condiţiile şi cred că asta va rămâne. Ei să aibă încredere că oricine vine aici o să îi sprijine. O să avem grijă şi la nivel politic ca ei să nu aibă probleme", a precizat Novak, numit ministru al Sportului în decembrie 2020.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l








