Tenis: Simona Halep a confirmat faptul că ITIA i-a amânat din nou audierea
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv, a anunţat, miercuri seara, pe reţelele de socializare, că audierea sa de către un tribunal independent, programată pe 28 mai, a fost amânată din nou la cererea ITIA.
''Încă o dată sunt devastată. ITF (ITIA) a amânat audierea mea pentru a treia oară, cu încă o lună! Aştept să fiu judecată încă din octombrie. În decembrie, am putut, mulţumită experţilor, să demonstrez că suplimentele alimentare pe care le foloseam au fost contaminate, motiv care a cauzat testul pozitiv'', a transmis Halep într-un comunicat.
''Am cerut, confirm regulamentului antidoping, o audiere rapidă: e dreptul meu, e scris în regulament! Din nefericire, ITF (ITIA) a amânat audierea mea de trei ori'', a subliniat fostul lider WTA.
''Refuzarea dreptului de a fi judecată de un tribunal independent. Interzicerea participării la orice turneu timp de opt luni. Ştiu că am ratat Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon. Fără a mai spune că am pierdut toate punctele şi locul în clasament'', a arătat Halep felul în care a fost afectată în acest caz controversat.
''Nu numai că îmi ucid reputaţia, dar şi pe mine ca jucătoare profesionistă, fără a mai vorbi de consecinţele asupra sănătăţii mele mentale'', a arătat mai Simona Halep.
''Este o lipsă de respect faţă de regulile ITF (ITIA) cu privire la o audiere rapidă la care am dreptul, este o lipsă de respect faţă de mine care mă lasă fără cuvinte'', a acuzat Halep.
''O justiţie amânată înseamnă o justiţie refuzată'', a concluzionat românca.
Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a precizat, marţi, potrivit cotidianului britanic Express, că a cerut amânarea audierii jucătoarei române Simona Halep pentru a avea o singură audiere pentru cele două acuzaţii formulate împotriva fostului lider mondial.
"Am propus ca ambele acuzaţii să fie judecate împreună pentru a evita audieri multiple. Pentru a face asta, dorim să oferim tuturor părţilor (inclusiv tribunalului independent) suficient timp pentru a studia materialele semnificative asociate cu ultima acuzaţie'', a afrimat ITIA.
"În cele din urmă, decizia aparţine tribunalului independent. D-ra Halep are şi ea oportunitatea de a-şi pregăti înfăţişarea înaintea tribunalului'', a adăugat ITIA.
Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv la US Open 2022, anunţa, luni seara, ITIA a cerut amânarea audierii sale.
''Încă o dată sunt extrem de şocată şi dezamăgită de atitudinea ITIA. În timp ce reprezentanta ITIA, Nicole Sapstead, a afirmat public, în urmă cu trei zile, că ITIA 'rămâne decisă să acţioneze în cazul Simonei Halep într-o manieră empatică, eficientă şi corectă', în acelaşi timp au cerut oficial tribunalului să amâne audierea mea, pentru a treia oară'', a anunţat Halep în mesajul postat pe reţelele de socializare.
''ITIA declară public un lucru, în timp ce în privat face altceva. Am cerut în mod repetat să fiu audiată şi în mod repetat ITIA a căutat să o amâne'', a acuzat Halep.
''Când se va opri acest lucru? Pun din nou această întrebare. Am dreptul la o audiere rapidă. Acţionând în acest mod este împotriva drepturilor mele'', a subliniat Simona Halep.
Vineri, ITIA a confirmat că Simona Halep ''a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)".
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.
Într-un comunicat difuzat vineri seară pe contul său de Instagram, jucătoarea în vârstă de 31 de ani spune că trăieşte ''cel mai negru coşmar" din viaţa sa de la anunţul suspendării, pe 7 octombrie, şi denunţă o formă de "hărţuire" din partea ITIA, pe care o acuză că a încercat să demonstreze că e vinovată de ceva ce nu a făcut niciodată.
"Acum că am stabilit clar că am fost victima contaminării, ei au venit cu o evoluţie presupus anormală a sângelui meu. Trei experţi de renume mondial care mi-au studiat analizele de sânge au spus foarte clar că sângele meu este complet normal", precizează Halep.
''Am încredere totală în justiţie şi aştept cu nerăbdare să îmi pot prezenta apărarea la audierea programată la sfârşitul lunii mai, după mai multe amânări din partea ITIA'', a subliniat Simona Halep în comunicat.
Noul caz, confirmat vineri seară de ITIA, "se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi", precizează organismul.
Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.
"Suntem conştienţi de faptul că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte mediatizate", a comentat Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping în cadrul ITIA.
"Ar fi inadecvat pentru noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să dialogăm cu agenţia independentă de investigaţie Sport Resolutions, precum şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai curând posibil', a adăugat Sapstead.
Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Şarapova a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni, reaminteşte AFP.
Într-un interviu pentru Tennis Majors publicat la sfârşitul lunii aprilie, jucătoarea română a invocat o "contaminare a unuia dintre suplimentele sale alimentare" pentru a explica testul pozitiv de la US Open.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l








