Fotbal: Daniel Niculae - Rapid nu a avut echilibru şi constanţă, puteam fi mai sus în acest sezon
Preşedintele clubului de fotbal FC Rapid, Daniel Niculae, a afirmat, joi, că echipei pregătite de Adrian Mutu i-a lipsit în acest sezon echilibrul şi constanţa în rezultate pentru a putea să se poziţioneze pe un loc mai bun în clasamentul Superligii, precizând însă că formaţia giuleşteană şi-a îndeplinit obiectivul.
"Normal că suporterii îşi doresc an de an ca Rapid să câştige toate trofeele, noi ştim însă de unde venim, ştim ce obiectiv am avut sezonul acesta. Şi eu cred că se putea mai mult. Dacă am fi avut continuitate în evoluţiile bune poate reuşeam o clasare mult mai bună în finalul acesta de sezon, dar obiectivul a fost accederea în play-off. Vom încerca să remediem lucrurile pe care nu le-am făcut bine în sezonul acesta pentru că sezonul următor obiectivul se schimbă. Ne dorim să fim în primele trei, să construim o echipă care se bate de la egal la egal cu echipele cele mai bune ale campionatului. Cum de altfel am şi făcut-o de multe ori în sezonul acesta, dar nu am avut echilibru şi constanţă. Noi suntem mulţumiţi cu îndeplinirea obiectivului, dar întotdeauna este loc de mai bine. Mai sunt două etape de jucat, aşteptăm finalul de sezon, apoi vom demara pregătirile pentru sezonul următor", a declarat Niculae.
Oficialul rapidist a spus că şi-ar fi dorit ca echipa sa să se afle în lupta pentru titlu în acest sezon dominat de Farul Constanţa: "Mi-aş fi dorit ca noi să fim în lupta aceasta pentru titlu. Apoi, cine merită să câştige campionatul trebuie să demonstreze pe teren. Poate fi o finală acest meci Farul - FCSB, rămâne de văzut cine va câştiga. E clar că Farul a dominat autoritar campionatul aproape în totalitate şi ar fi păcat să piardă acest campionat, dar şi FCSB a arătat că este o echipă foarte bună, fix după meciul cu noi. Ultimul meci cu FCSB va fi ca oricare altul, va fi un derby, indiferent că se joacă în prima etapă sau în ultima, indiferent de poziţiile din clasament. Noi ne susţinem pe noi. Dacă vom câştiga cu Craiova îi depăşim în clasament, apoi celelalte echipe trebuie să demonstreze că merită să câştige campionatul".
Niculae a afirmat totodată că echipa trebuie întărită pentru sezonul următor al Superligii.
"Ne gândim deja la jucătorii pe care vrem să-i aducem pentru sezonul următor şi la posturile pe care vrem să le acoperim. Suntem în tratative cu anumiţi jucători, vor fi şi anumite plecări, ca la orice echipă. Trebuie să ne întărim echipa pentru a ne atinge obiectivul în sezonul următor", a mai spus Niculae.
Fostul portar al Rapidului, Rică Răducanu, şi-ar dori ca Farul Constanţa să câştige titlul de campioană, dar crede că trofeul va ajunge la FCSB, formaţie mai experimentată.
"Eu mă aşteptam ca Rapid să ia campionatul, cu ocazia centenarului. Dar la ce avem, este bun şi locul ăsta. E bine şi locul cinci la ce avem acum... Sezonul ăsta a fost ca vinul ăsta alb, demisec. La ce avem acolo, eu zic că avem rezultate bune, pe cuvânt. Eu ţin cu toată lumea, dar titlu aş vrea să se ducă la Farul, pentru Hagi. Dar, după cum văd echipa, lotul şi tineretul celor de la Farul, eu zic că FCSB ia campionatul. Eu aşa cred", a spus Rică Răducanu, prezent la lansarea mărcii de vinuri "Poveste alb-vişinie", a clubului Rapid.
Cu două etape înainte de finalul actualei ediţii a Superligii, Rapid se află pe poziţia a 5-a, cu 35 de puncte, cu două mai puţin decât Universitatea Craiova şi 4 mai puţin decât CFR Cluj, ocupanta locului 3.
În ultimele meciuri, Rapid va întâlni Universitatea Craiova, pe stadionul Giuleşti, şi FCSB, în deplasare, pe Arena Naţională.
Pentru titlul de campioană se luptă Farul Constanţa, pe locul 1, cu 47 de puncte, şi FCSB, locul 2, cu 46 de puncte.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi














