logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Judo: Cozmin Guşă - Nu dau notă de trecere nici sportivilor, nici antrenorilor, după Mondialele de la Doha

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că este dezamăgit total de prestaţia sportivilor români la Campionatele Mondiale de la Doha, criticând atât prestaţia acestora, cât şi a antrenorilor, responsabili de pregătirea de dinaintea competiţiei.

Vicepreşedintele FRJ, Florin Bercean, va face în perioada următoare o analiză a prestaţiei sportivilor români, pentru ca ulterior să vină şi cu soluţii.

"Sunt foarte dezamăgit de evoluţia sportivilor în competiţia individuală şi în acelaşi timp de felul în care au fost asistaţi din punct de vedere tehnico-tactic în perioada de pregătire, care, după cum se vede, a fost total deficitară. Şi vorbesc atât despre lotul masculin, cât şi despre lotul feminin. Nu există explicaţii ca plecând din postura să te baţi la medalii, ca în cazul Florentinei Ivănescu şi a lui Alexandru Creţ, tu să pierzi în primul tur şi în faţa unor sportivi mult mai slab clasaţi decât tine în clasamentul mondial. Asta nu este admisibil pentru nişte sportivi de performanţă. Sunt dezamăgit la modul personal, m-am ocupat mult să aibă tot ceea ce au nevoie, pentru că ăsta este rolul preşedintelui federaţiei. Şi tocmai de aia astăzi, la directoratul Federaţiei Române de Judo l-am însărcinat pe vicepreşedintele Florin Bercean să demareze o analiză amănunţită, cu rapoarte asupra pregătirii loturilor, apoi să propună nişte măsuri, pentru că aceste rezultate atât de proaste nu vin dacă nu există nişte cauze concrete. Să depisteze cauzele concrete, să le elimine pentru ca la următoarea competiţie mare de obiectiv, la Europenele din Franţa din toamnă, să reuşească să recupereze acest handicap. Nu dau o notă de trecere niciunui sportiv din lotul olimpic şi nici antrenorilor care pregătesc loturile de băieţi şi de fete", a declarat Guşă, pentru AGERPRES.

El a afirmat că dacă ar lua în calcul strict rezultatele de la aceste Mondiale, sportivii nici nu ar mai trebui să se prezinte la Jocurile Olimpice: "Dacă luăm pe hârtie aceste rezultate, ne indică să nu mai facem nici măcar deplasarea la Paris. Numai că aceiaşi sportivi care s-au comportat lamentabil la Campionatele Mondiale sunt spre exemplu Florentina Ivănescu, cea care a avut locul 5 la Mondialele de anul trecut din Uzbekistan, fiind la limită să ia bronzul, sau Alex Creţ, care la Grand Slam-ul din Turcia, de acum trei săptămâni, a bătut adversari mai bine clasaţi decât el şi a luat argintul, la un pas să ia aurul. Iar un Grand Slam este de nivelul unui campionat mondial. Deci este limpede că aici este vorba despre o problemă de pregătire şi de mobilizare, nu de valoare a lotului. Şansele de a lua medalie la Olimpiadă, Europene sau viitoarele Mondiale sunt intacte în condiţiile în care ei vor aborda altfel competiţiile şi antrenorii se vor responsabiliza. Şi o să mă întrebaţi ce e cu antrenorii. Întotdeauna un sport este caracterizat de valoarea sportivilor şi de valoarea antrenorilor. În judo, poate mai mult decât în alte sporturi, pentru că aici vorbim despre cuplul judoka - antrenor, care duc împreună bătălia la tatami".

Cozmin Guşă a precizat că nu regretă despărţirea de antrenorul japonez Kohei Oishi, pentru că federaţia nu îşi mai permitea să-i plătească salariul foarte mare.

"Nu regret plecarea antrenorului japonez pentru că nu mai aveam bani să-l plătesc. Sunt atât de mari salariile la care s-a ajuns pentru antrenorii internaţionali astăzi încât în condiţiile în care avem un ministru care a tăiat bugetul judoului cu 40%, avem un mediu privat descurajat să ajute sportul, eu nu mai eram în stare decât cu foarte mari eforturi să achit asemenea salarii. Salariile unor antrenori de excelenţă pe care îi aduci din exterior au ajuns la nivelul celor din fotbal. Vorbim de zeci de mii de euro pe lună pentru un antrenor foarte bun. Şi nu ajunge un antrenor, trebuie un colectiv pe care să îl imporţi, şi atunci nota de plată trece de 50.000 de euro pe lună, dacă vorbim şi de antrenori secunzi şi preparator fizici, plus cazare, masă şi alte lucruri. Adică jumătate de milion pe care judoul, astăzi, şi România nu poate să îl suporte", a afirmat Guşă.

Preşedintele FRJ a precizat că sportivii şi antrenorii nu au nicio scuză pentru prestaţia de la Mondiale, unde nu au existat "şicane" ale preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, cu care este în conflict personal.

"Aştept raportul lui Bercean, el coordonează activitatea sportivă şi tot el o să ne propună nişte măsuri. Nu există scuze aici. Nici că Eduard Novak a tăiat bugetul federaţiei, pentru că nu au simţit asta, am compensat din venituri private pregătirea şi a fost în calendar. Eu, ca preşedinte, am făcut toate eforturile să fie în calendarul cerut de antrenorii loturilor. Nu sunt o scuză nici şicanele lui Marius Vizer (n.r.- preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo) dintr-o ambiţie prostească, în urma neînţelegerilor cu mine. Le mai face din când în când, dar nu a fost cazul la acest campionat mondial. Deci, nici antrenorii, nici judoka nu au niciun fel de scuză. De altfel, ca să se vadă cât de inadecvat este acest domn Novak la conducerea sportului românesc, pot să vă spun că el a fost invitatul lui Vizer la Campionatele Mondialele de la Doha, dar nu a stat de vorbă cu niciun tehnician sau sportiv român dintre cei prezenţi acolo şi au fost destui. Asta ca să înţelegeţi raportarea ministrului Sportului la sportul românesc", a completat Guşă.

"Problemele Vizer - Guşă nu sunt legate de judo, ele sunt legate de nişte neînţelegeri personale, după 25 de ani de prietenie. Aşa că el nu ar avea de ce să se lase influenţat de acest lucru atunci când judecă judoul românesc. Eu nu o fac şi nu a avut nicio problemă din partea mea ca preşedinte de federaţie naţională, iar el ca preşedinte al federaţiei internaţionale. Eu şi federaţia, în schimb, suportăm şicanele lui, care au devenit destul de frecvente, dar despre care nu a venit încă vremea să vorbesc. Sper ca înţelepciunea caracteristică vârstei, pentru că este mai mare decât mine cu 13 ani, să îl ajute şi să nu amestece treburile personale cu treburile din judo, să redevină omul pe care l-am cunoscut eu atunci când ne-am împrietenit şi am avut o prietenie foarte trainică şi apropiată", a adăugat Cozmin Guşă.

Oficialul FRJ consideră că singurul lucru oarecum pozitiv de la competiţia mondială este locul 7 obţinut pe echipe.

"Singurul lucru pe care îl pot remarca, oarecum pozitiv, este locul 7 din întrecerea pe echipe, care este o clasare foarte bună, de prestigiu, nemeritată însă pentru forma şi valoarea pe care o arată în acest moment componenţii lotului olimpic. Putea să fie chiar mai bine, dacă se prezentau corespunzător, nu în sfertul de finală cu Franţa, pentru că era complicat, nu aveam nicio şansă să câştigăm în faţa campionilor olimpici, dar în recalificări, care ar fi putut să-i ducă cel puţin pe locul cinci, într-o finală de bronz cu Olanda. Ar fi trebuit să învingă Marocul, chiar dacă am avut ghinionul să fie descalificată categoria +90 şi am pornit de la un handicap de 0-1. Totuşi, valoarea noastră este peste cea a Marocului", a adăugat Guşă.

Sportivii români au avut evoluţii modeste la Campionatele Mondiale de la Doha, cele mai bune rezultate fiind obţinute în proba de echipe mixte, unde România a ajuns în sferturi, fiind ulterior întrecută de Maroc în recalificări (locul 7), şi de Lucian Borş-Dumitrescu, care a atins optimile la cat. 66 kg.

România a participat la Campionatele Mondiale de judo de la Doha cu 9 sportivi: Florentin Ivănescu (cat. 63 kg), Serafima Moscalu (cat. 70 kg) - la feminin, Lucian Borş-Dumitrescu (cat. 66 kg), Adrian Şulcă (cat. 73 kg), Alexandru Raicu (cat. 73 kg), Alex Creţ (cat. 90 kg), Asley Gonzalez (cat. 100 kg), Mircea Croitoru (cat. +100 kg), Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg) - la masculin.

La competiţie au concurat 657 de sportivi din 99 de ţări, 314 la feminin şi 343 de masculin.

România nu a mai cucerit o medalie la Mondialele de judo din 2015, când Andreea Chiţu (cat. 52 kg) şi Corina Căprioriu (cat. 57 kg) câştigau argintul.
AGERPRES (A, AS-editor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 16-10-2026 23:04

Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)

Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar

Sport Intern 16-10-2026 22:03

Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc

ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.

Sport Intern 16-10-2026 20:07

Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni

FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N

Sport Intern 16-10-2026 15:41

Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza

Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la

Sport Intern 16-10-2026 15:14

Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl

Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al

Sport Intern 16-10-2026 14:32

Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea

Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este

Sport Intern 16-10-2026 14:17

Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă

Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult

Sport Intern 15-10-2026 22:48

Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt

Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro

Sport Intern 15-10-2026 22:39

Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23

Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu

Sport Intern 15-10-2026 22:36

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte

Sport Intern 15-10-2026 22:11

Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună

Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci

Sport Intern 15-10-2026 22:08

Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat

CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a

Sport Intern 15-10-2026 21:59

Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î

Sport Intern 15-10-2026 21:58

Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor

CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u

Sport Intern 15-10-2026 21:52

Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga

Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi