Fotbal: Vassaras (CCA) spune că va continua în funcţie - Treaba mea nu e să demisionez când apare o greşeală de arbitraj
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va continua în funcţie şi că treaba lui nu este să demisioneze atunci când apare o greşeală de arbitraj şi un conducător de club îi cere să plece.
Întrebat ce părere are despre faptul că finanţatorul FCSB, Gigi Becali, i-a cerut demisia, preşedintele CCA a răspuns: "Şi ce pot să fac eu? Nu am primit niciun SMS. Eu să mă gândesc la demisie? De ce? Credeţi că vom fi vreodată fericiţi? Cine e în această poziţie simte presiunea. Un lucru este sigur, nu văd nicio direcţie (n.r. - a arbitrajului) şi când cineva vorbeşte despre greşeli clare care îl dezavantajează trebuie să vorbească şi de greşelile clare care au fost făcute în favoarea lui. Şi atunci de ce să mă gândesc la demisie când nu există niciun motiv? Eu cred în arbitrii noştri, în onestitatea lor, în integritatea lor şi trebuie să o respectăm. Eu consider că avem jucători buni, mai puţin buni şi slabi, antrenori la fel, arbitri la fel. Avem VAR pentru a elimina greşelile evidente. Noi vom face tot ce e posibil ca să îi pregătim cât mai bine pe arbitri. Acesta e motivul pentru care voi continua (n.r. - în funcţie). Pentru că asta este treaba mea. Treaba mea nu este să demisionez atunci când apare o greşeală şi cineva îmi cere cineva asta. Treaba mea este să pregătesc arbitrii şi nimeni nu mă poate acuza că aceşti arbitri nu sunt pregătiţi".
El a transmis un mesaj conducătorilor de cluburi să nu mai pună presiune pe arbitrii pentru că implicit pun presiune pe proprii jucători.
"Vrem să avem consistenţă şi o linie în fotbal în concordanţă cu legile jocului şi ceea ce se doreşte la nivelul FIFA şi UEFA. Îi rog pe conducători să respecte arbitrii, pentru că noi cerem arbitrilor la rândul lor să ofere respect. Trebuie să respectăm imaginea arbitrilor. Nu vă aşteptaţi ca mâine arbitrii care vor fi pe teren şi în funcţie de cine ce declară sau de presiunea care este pusă vor interpreta diferit anumite situaţii de joc. Ei vor încerca să aplice numai elementele din legile jocului. Nu puneţi presiune pe arbitri pentru că indirect puneţi presiune pe jucătorii dumneavoastră", a precizat Vassaras.
În opinia sa, în Superliga nu sunt mai multe greşeli decât în alte campionate, precizând că arbitrii români sunt printre cei mai buni din Europa.
"Nu e necesar să vin cu explicaţii la finalul fiecărei etape, dar ar putea fi un motiv să vin atunci când este o greşeală evidentă. Am făcut asta şi o voi mai face. Când unul zice că e roşu, altul că e galben, noi nu putem să venim de fiecare dată să venim cu explicaţii care e decizia corectă. Cu siguranţă noi avem un alt număr de greşeli de arbitraj faţă de ce consideră lumea. Iar eu nu cred că există vreun campionat de fotbal fără erori. Şi nu cred că există campionate cu mult mai puţine erori decât cel românesc. Vă rog să încetaţi, eu le cer întotdeauna arbitrilor să fie corecţi. Jucătorii şi antrenorii trebuie să joace fotbal pe teren, iar arbitrii respectă asta. Şi dau maximum de fiecare dată. Nu e un accident că arbitrii noştri sunt printre cei mai buni din Europa, mă refer la arbitrii internaţionali", a explicat Kyros Vassaras.
Preşedintele CCA nu este de acord cu aducerea unor arbitri străini la meciurile din campionatul României.
"Niciodată nu vom aduce arbitri străini. Avem încredere în arbitrii noştri şi vom face totul pentru a-i creşte şi a-i pregăti. Şi jucătorii din campionatul României au încredere în arbitrii noştri. Înţeleg atunci când deciziile sunt corecte sau greşite", a mai spus el.
Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că se va retrage de la echipa bucureşteană, fiind nemulţumit de greşelile de arbitraj de la partida cu Rapid, pierdută cu 0-1. De asemenea, el a anunţat că niciun reprezentant al FCSB nu va mai participa la şedinţele Comitetului Executiv sau la Adunările Generale ale FRF şi a solicitat demisia preşedintelui CCA, Kyros Vassaras.
FCSB a acuzat neacordarea de către arbitrul Horaţiu Feşnic a două cartonaşe roşii pentru jucătorii formaţiei FC Rapid, Răzvan Onea şi Dragoş Grigore, în urma unor faulturi asupra fotbaliştilor Florinel Coman şi Andrea Compagno.
FC Rapid Bucureşti a obţinut prima sa victorie în play-off-ul Superligii de fotbal, 1-0 (1-0) cu FCSB, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a cincea.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui în în care a condus &ic
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a














