Alexandru Pădure: Medaliile de la Europene reprezintă o revanşă a halterelor româneşti după perioada de suspendare şi pandemie
Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că pentru halterele româneşti cele 14 medalii (9 aur, 3 argint, 2 bronz) de la Campionatele Europene de la Erevan reprezintă o revanşă după perioada de suspendare şi pandemie.
"Noi eram oarecum optimişti înainte de competiţie pentru că văzusem cum a decurs pregătirea. Pentru că datorită ajutorului COSR şi al Ministerului Sportului am reuşit anul acesta să pornim activitatea centralizată foarte devreme, adică undeva la 3 ianuarie. Iar acest lucru a ajutat foarte mult echipa României ca să fie bine pregătită pentru Europene. Sunt 14 medalii, dintre care 3 triple de aur... Este o revanşă a halterelor româneşti pe care ne-o luăm după perioada de suspendare, dar şi după perioada de pandemie care ne-a ţinut într-o incertitudine generală. Şi sportivii şi-au dorit foarte mult. Acest lot este destul de bine închegat, chiar dacă suntem convinşi că mai sunt şi lucruri de pus la punct. Cu alte cuvinte, este loc de mai bine. Dar sportivii spun eu că sunt pe un trend bun", a menţionat Pădure.
Oficialul FRH a subliniat că surpriza plăcută a venit din partea Andreei Cotruţa, care a reuşit să câştige trei medalii de aur la categoria 55 de kilograme, deşi venea după o accidentare.
"Surpriza, ca să spun aşa, surpriza plăcută bineînţeles, a venit de la Andreea Cotruţa. Asta pentru că ea a avut o perioadă de recuperare după o accidentare şi aveam anumite rezerve în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor. Însă a avut un comportament excepţional, mai ales după acel incident de la stilul aruncat, când a avut un leşin. Dar şi-a revenit chiar într-un timp record şi s-a întors şi a reuşit", a explicat el.
Alexandru Pădure a menţionat că este nevoie de aplicarea unor măsuri pentru ca lotul masculin să se ridice la nivelul celui feminin.
"Rămâne marea provocare la lotul masculin, unde lucrurile nu sunt la fel de bune ca la feminin. Aici va fi nevoie de o analiză complexă şi de implementarea unor măsuri. Însă suntem mulţumiţi de prestaţia generală a sportivilor noştri şi de faptul că s-au susţinut reciproc. Mi-a plăcut spiritul de echipă arătat, au venit toţi la concurs de fiecare dată ca să se susţină", a precizat Pădure.
Acesta a subliniat importanţa competiţiei de la Erevan în ceea ce priveşte calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
"Campionatele Europene de la Erevan au făcut parte dintre cele 7 competiţii acreditate în procesul de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Pentru noi, cei din Europa, aceasta a fost a doua competiţie de calificare după Campionatele Mondiale de la Bogota. Înainte de Europenele de la Erevan am văzut clasamentul actualizat şi aveam 2 sportive în primele patru locuri în clasamentele pe categorii. Loredana Toma, care era fruntaşă la categoria 71 de kilograme, şi Mihaela Cambei, care era pe 3 sau 4 la 49 de kilograme. De remarcat că Mihaela şi-a îmbunătăţit la Erevan performanţa de la Bogota cu 4 kilograme", a spus el.
"Pentru noi aceste Europene sunt deja istorie acum. Sportivii au fost probabil învoiţi câteva zile ca să recupereze zilele de sărbătoare. Însă revin apoi la pregătire pentru că obiectivul principal îl reprezintă Campionatele Mondiale care se vor desfăşura în septembrie la Riad, în Arabia Saudită. Şi apoi, la sfârşitul anului, în decembrie, este programată Cupa Mondială de la Doha, la fel, o competiţie de calificare la Jocurile Olimpice", a adăugat Alexandru Pădure.
România a încheiat Europenele de la Erevan cu 14 medalii, 9 de aur, trei obţinute de Mihaela Cambei (cat. 49 kg), trei de Andreea Cotruţa (cat. 55 kg), iar trei câştigate de Loredana Toma (cat. 71 kg), trei de argint, dintre care două câştigate de Cosmina Pană la cat. 45 kg (smuls şi total), şi una de Valentin Iancu la cat. 55 kg (aruncat), şi două de bronz, câştigate de Iancu la cat. 55 kg (smuls şi total).
România a participat cu o delegaţie formată din nouă sportivi, trei băieţi şi şase fete, obiectivul fiind câştigarea a patru medalii şi şase clasări pe locurile 4-6.
România nu a participat la Europenele de anul trecut, de la Tirana, deoarece Federaţia era suspendată.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi














